Referendumul BREXIT nu înseamnă neapărat ieșirea Marii Britanii din U.E.

Referendumul BREXIT nu înseamnă neapărat ieșirea Marii Britanii din U.E.

Despre BREXIT s-a tot scris și vorbit în ultimele săptămâni. În presă lucrurile de multe ori au fost prezentate suficient de apocaliptic, astfel încât audiențele să crească.  Cu siguranță, vom mai asista în următoarele zile (până când se va întampla vreo tragedie locală sau cine știe ce arestare eveniment) la tot felul de analize apocaliptice privind destrămarea U.E. ca urmare a “ieșirii Marii Britanii”.

În ciuda rezultatului referendumului, acest lucru nu ar trebui să ne conducă imediat la concluzia că Marea Britanie va ieși neapărat din Uniunea Europeană. Pare ciudat și probabil în mintea multora referendumul din 23 iunie 2016 este asemuit cu referendumul francez din 29 mai 2005 sau cu referendumul olandez din 1 iunie 2005. Totuși, între cele trei referendumuri există diferențe.

Referendumul francez din 29 mai 2005 a avut un caracter obligatoriu față de autoritățile din Franța, întrucât normele constituționale franceze consacră caracterul decizional al unei astfel de consultări publice cu privire la ratificarea unui act de drept internațional de calibrul Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa, care conform deciziei Consiliului Constituțional din Franța aduce modificări Constituției Republicii. Prin urmare, un referendum privind Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa a fost, de fapt, un referendum pentru modificarea Constituției Franței. Acest tip de referendum a fost unul obligatoriu, care obliga autoritățile franceze să țină cont de opinia majoritară a populației.

Nu trebuie în niciun fel confundat acest tip de referendum cu consultările populare pe care Președintele francez le poate face în temeiul art. 11 din Constituție: “La propunerea Guvernului pe durata sesiunilor parlamentare sau la propunerea comună a celor două Camere, publicată în Monitorul Oficial, Președintele Republicii poate supune referendumului orice proiect de lege privind organizarea autorităţilor publice, reformele ce vizează politica economică, socială sau privind mediul naţiunii şi serviciile publice care contribuie la acestea, sau care urmăreşte autorizarea ratificării unui tratat care, FĂRĂ A ADUCE ATINGERE CONSTITUȚIEI, ar afecta funcţionarea instituţiilor.”

Aceste tipuri de referendum au un caracter consultativ, facultativ, ele neobligând administrația franceză la niciun fel de activitate. Se poate observa că în această categorie nu intră și referendumurile privind autorizarea ratificării unui tratat care aduce atingere Constituției. Un astfel de referendum ar fi un referendum obligatoriu, întrucât modifică actul fundamental, care trebuie să fie votat de o majoritate covârșitoare a cetățenilor.

Cu privire la referendumul olandez privind ratificarea Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa, trebuie menționat de la bun început că, într-adevăr, acesta a fost un referendum consultativ, facultativ, care nu obliga autoritățile olandeze la niciun fel de reacție. Însă, având în vedere faptul că Franța a respins printr-un referendum obligatoriu Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa la data de 29 mai 2005, iar referendumul olandez s-a ținut în data de 1 iunie 2005, administrația olandeză a hotărât să dea întâietate rezultatului referendumului. Asta pentru că odată ce Franța a hotărât să nu ratifice tratatul, toate celelalte demersuri din celelalte state U.E. nu își mai aveau rostul. De exemplu, Suedia nu a mai pus în discuția Parlamentului ratificarea tratatului, pentru că nu mai avea rost. Odată ce un stat a respins definitiv ratificarea tratatului, acel tratat nu poate intra în vigoare, conform prevederilor sale fiind necesară o unanimitate a statelor membre în privința ratificării.  Alte state și-au anulat referendumurile consultative: Marea Britanie, Danemarca, ș.a.

Așadar, în cazul referendumului olandez politica a fost cea care a determinat autoritățile olandeze să reacționeze. Nu Constituția!

Referendumul din 23 iunie 2016 privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost doar un referendum național consultativ și facultativ cu privire la rămânarea Marii Britanii în U.E. Rezultatele unui astfel de referendum NU OBLIGĂ autoritățile britanice la niciun fel de acțiune. Ele nu sunt obligate neapărat, prin simplul rezultat al consultării publice, să invoce art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană și să notifice Consiliul European cu privire la intenția sa de a se retrage din Uniune. 

Nu trebuie confundat acest tip de referendum cu referendumul pentru autorizarea ratificării Tratatatului pentru instituirea unei Constituții pentru Europa de către cetățenii francezi. Acela era un referendum obligatoriu ce avea ca obiect un act de drept internațional care modifica Constituția franceză, rezultatul său obligând autoritățile franceze să acționeze în consecință.

Chiar și în situația în care Marea Britanie ar invoca art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, lucrurile sunt foarte complicate cu privire la ieșirea sa din U.E. Procesul prevăzut de articolul amintit mai sus este unul lung și greoi. Îl puteți citi mai jos:

(1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune.

(2) Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European.

(3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2), cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen.

(4) În înțelesul alineatelor (2) și (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European și al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile și nici la adoptarea deciziilor Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză. Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.

Așadar, în momentul de față trebuie așteptat să vedem care vor fi aranjamentele politice, atât pe plan intern în Marea Britanie, cât și pe plan european, la nivelul U.E.

Este posibil ca noul Guvern al Marii Britanii să invoce art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Este posibil și să nu îl invoce.

Însă, în situația în care îl va invoca, opinia mea este că totul nu va fi decât o invitație la o negociere care nu se va termina aproape niciodată cu Uniunea Europeană. Opinia mea este că britanicii se vor folosi de acest rezultat pentru a avea un leverage în viitoarele negocieri, pentru a obține tot felul de lucruri sensibile până acum. Iar prin posibila invocare a art. 50 și printr-o posibilă prorogare a termenului de 2 ani de la notificarea Consiliului European (a se vedea alin. (3) al art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană), Marea Britanie va descoperi rețeta succesului pentru “ținerea în șah” a Uniunii Europene.

Nu e singura putere din Europa care face acest lucru. Federația Rusă este maestră în “patul geopolitic” (mă refer la situația întâlnită în jocul de șah, numită PAT, când o parte are foarte multe piese cu care poate câștiga lejer partida, iar cealaltă parte nu mai are decât regele pe tablă, și cu toate acestea, partea mai slab cotată reușește să nu piardă partida prin atragerea oponentului într-o cursă – oponentul mută una dintre piesele sale și nu dă șah regelui părții mai slab cotate, iar aceasta nu mai are unde să mute pe tabla de șah – oriunde ar muta s-ar afla în șah, iar partida se termină remiză).

În concluzie, referendumul de ieșire din U.E. nu înseamna neapărat că Marea Britanie va ieși din U.E. Trebuie asteptat!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.