Dacă vrem să înțelegem ceva mai bine evenimentele din România din ultimele două luni poate că ar trebui să aruncăm o privire la contextul ceva mai larg regional. Și aici mă refer la aproape toată partea centrală și de est a Europei. La capătul analizei vom constata că, deși nu putem stabili cu certitudine acest […]
Există doar două moduri în care acest experiment european se poate încheia
Chiar de dinainte de Brexit s-a pus în repetate rânduri, mai ales în presa străină, problema unei eventuale dezmembrări a Uniunii Europene, în eventualitatea în care Marea Britanie votează “DA” pentru ieșire și în cazul în care referendumul consultativ chiar va fi pus în aplicare. Este un scenariu apocaliptic care are, să zicem, un fundament […]
Despre BREXIT s-a tot scris și vorbit în ultimele săptămâni. În presă lucrurile de multe ori au fost prezentate suficient de apocaliptic, astfel încât audiențele să crească. Cu siguranță, vom mai asista în următoarele zile (până când se va întampla vreo tragedie locală sau cine știe ce arestare eveniment) la tot felul de analize apocaliptice privind […]
Marea Neagră reprezintă unul dintre cele mai importante leagane ale civilizației, iar istoria umanității este legată adesea, de evenimentele care s-au desfășurat pe malurile ei. Marea Neagră a fost dintotdeauna puntea de legătură dintre Europa și Asia; a fost ringul războaielor, dar și barieră apărătoare pentru statele din jurul ei și nu numai. Odată cu […]
Încă de la formarea sa, Uniunea Europeană se află într-un continuu proces de evoluție; proiectul european a plecat de la Comunitatea Economică Europeană, transformându-se apoi în Comunitatea Europeană și mai tarziu în Uniunea Europeană printr-o serie de tratate, iar scopurile principale au fost mereu acelea de a apropia statele europene, de a îndeparta conflictele și […]
După cum semantica ne este mai la îndemână decât gramatica şi a vorbi mai inerent decât a vorbi corect, tot astfel şi realitatea se deapănă la întretăierea dintre cunoaştere şi acţiune. Altfel spus, suntem obligaţi să facem faţă unor evenimente aparent izvorâte din neant fără a le înţelege neapărat şi cauzele, darămite cursul. Prin urmare, […]
În perioada recentă, Banca Mondială a efectuat o serie de studii menite să schițeze o viziune de dezvoltare regională durabilă și favorabilă incluziunii pentru România. Aceste analize au fost realizate în cadrul proiectului de asistență tehnică „Programul de Dezvoltare Regională a României”, derulat la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Unul dintre aceste studii […]
Statele est-europene au reprezentat, pe lângă, câmpul de întâlnire al marilor puteri și zona cea mai vulnerabilă din punctul de vedere al securității. În acest tablou strategic complex, Polonia deține un rol extrem de important, fiind unul dintre factorii regionali de stabilitate și de dezvoltare pentru Europa de Est. Istoria statului polonez este una extrem […]
Grecia a preluat la 1 ianuarie 2014 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi va coordona timp de 6 luni activităţile acestei instituţii. După mai mulţi ani în care această ţară a atras atenţia liderilor europeni din cauza problemelor economice interne care au afectat economia întregii Uniunii Europene şi în special zona Euro, guvernul de la Atena […]
Germania și Rusia au reprezentat dintotdeauna cei mai importanți actori din zona europeană, iar secole întregi s-a mizat pe apropierea dintre cele două state, văzută ca a fi benefică atât pentru sistemul european de securitate, cât și pentru dezvoltarea economică. Ultimele evoluții din spațiul european arată că relația Moscova-Berlin a atins un nou nivel, fapt […]