Referendumul privind limitarea imigrației în Elveția și efectele asupra relației cu Uniunea Europeană

Referendumul privind limitarea imigrației în Elveția și efectele asupra relației cu Uniunea Europeană

Rezultatul celui mai recent recensãmânt din Elveţia a provocat reacţii ostile în cadrul Uniunii Europene, majoritatea primind vestea limitãrii imigraţiei ca pe o piedicã în calea dezvoltãrii. UE are o relație mai apropiată cu Elveția decât cu orice altă țară din afara Spațiului Economic European. Elveția este al patrulea cel mai mare partener comercial al […]

O viziune optimă de dezvoltare economică a României trebuie să aibă în centrul ei oamenii

O viziune optimă de dezvoltare economică a României trebuie să aibă în centrul ei oamenii

În perioada recentă, Banca Mondială a efectuat o serie de studii menite să schițeze o viziune de dezvoltare regională durabilă și favorabilă incluziunii pentru România. Aceste analize au fost realizate în cadrul proiectului de asistență tehnică „Programul de Dezvoltare Regională a României”, derulat la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Unul dintre aceste studii […]

Polonia ca putere emergentă și rolul său european

Polonia ca putere emergentă și rolul său european

Statele est-europene au reprezentat, pe lângă, câmpul de întâlnire al marilor puteri și zona cea mai vulnerabilă din punctul de vedere al securității. În acest tablou strategic complex, Polonia deține un rol extrem de important, fiind unul dintre factorii regionali de stabilitate și de dezvoltare  pentru Europa de Est. Istoria statului polonez este una extrem […]

Găgăuzia – „buturuga mică” în care se împiedică parcursul european

Găgăuzia – „buturuga mică” în care se împiedică parcursul european

Înainte de a face referire la referendumul din Găgăuzia, care a avut loc la data de 2 februarie 2014, trebuie să înţelegem mai bine contextul în care acesta s-a desfăşurat. Dacă Republica Moldova nu s-ar fi încadrat pe linia parcursului european, cu siguranţă acest eveniment nu ar mai fi fost unul de actualitate, pentru că […]

Corabia grecească, proaspăt peticită, la datorie în fruntea Consiliului UE

Corabia grecească, proaspăt peticită, la datorie în fruntea Consiliului UE

Grecia a preluat la 1 ianuarie 2014 preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi va coordona timp de 6 luni activităţile acestei instituţii. După mai mulţi ani în care această ţară a atras atenţia liderilor europeni din cauza problemelor economice interne care au afectat economia întregii Uniunii Europene şi în special zona Euro, guvernul de la Atena […]

Georgia, Armenia și Azerbaidjan – o scurtă analiză geopolitică

Georgia, Armenia și Azerbaidjan – o scurtă analiză geopolitică

Zona Caucazului, desi se întinde pe o suprafață relativ mică, a fost de-a lungul istoriei una dintre cele mai disputate regiuni. Poziția ei geografică strategică și totodată configurația predominant muntoasă au împiedicat formarea unor entități statale durabile și au încurajat invadatorii din toate direcțiile geografice. Fie că vorbim de asirieni, romani, bizantini, perși, greci, otomani […]

Relația Washington-Moscova după momentul 11 septembrie, studiu de caz pentru negocierea tacită

Relația Washington-Moscova după momentul 11 septembrie, studiu de caz pentru negocierea tacită

Trăim într-o eră a negocierii. Negocierea face parte din rutina noastră zilnică, putem negocia orice, chiar şi cu noi înşine. Procesul negocierii are o plajă de aplicabilitate foarte mare, de la sine, ajungând până la relaţiile dintre state, acolo unde se poartă cele mai dure negocieri. În mod teoretic, negocierea presupune existenţa unu conflict. Astfel […]

O nouă probă olimpică la Sochi: securitatea Federaţiei Ruse

O nouă probă olimpică la Sochi: securitatea Federaţiei Ruse

Jocurile olimpice de iarnã de la Sochi sunt un eveniment fãrã precedent în istoria Rusiei, iar mãsurile de securitate sunt pe mãsura evenimentului. Analizând istoria ruşilor observãm faptul cã statul rus a fost stãpânit de un sentiment de insecuritate dintotdeauna, accentul fiind pus în secolul al XX-lea, iar  complexul insecuritãţii se pare cã încã nu […]

Cooperarea germano-rusă și deschiderea către Est

Cooperarea germano-rusă și deschiderea către Est

Germania și Rusia au reprezentat dintotdeauna cei mai importanți actori din zona europeană, iar secole întregi s-a mizat pe apropierea dintre cele două state, văzută ca a fi benefică atât pentru sistemul european de securitate, cât și pentru dezvoltarea economică. Ultimele evoluții din spațiul european arată că relația Moscova-Berlin a atins un nou nivel, fapt […]

Discuţii la Pentagon: părţi din F-35 au fost fabricate în China

Discuţii la Pentagon: părţi din F-35 au fost fabricate în China

Una din trăsăturile industriei contemporane a armamentului este creşterea costurilor de fabricaţie  pentru fiecare nouă generaţie. Consecinţele sunt deopotrivă financiare şi geopolitice pe tabla de şah a secolului XXI. Similar cu epoca medievală, când doar câţiva nobili îşi permiteau să echipeze o banderie redusă de aventurieri, astăzi complexitatea crescândă a tehnologiei de apărare impune sarcini […]

1 3 4 5 6 7 23