Rezultatul celui mai recent recensãmânt din Elveţia a provocat reacţii ostile în cadrul Uniunii Europene, majoritatea primind vestea limitãrii imigraţiei ca pe o piedicã în calea dezvoltãrii.

UE are o relație mai apropiată cu Elveția decât cu orice altă țară din afara Spațiului Economic European. Elveția este al patrulea cel mai mare partener comercial al UE, iar UE este cel mai mare partener comercial al Elveției. Mai mult de un milion de cetățeni ai Uniunii trăiesc în Elveția, pe când 230.000 de persoane trec frontiera zi de zi pentru a merge la locul de muncă. Sã nu uitãm şi de cei aproximativ 430.000 de cetățeni elvețieni care  locuiesc în UE, toate acestea fiind posibile datoritã acordurilor de liberã circulaţie. Deşi Elveţia, ţarã prin tradiţie neutrã, nu face parte din Uniunea Europeanã, a încheiat cu aceasta o serie de acorduri menite a facilita relaţiile dintre ele şi pentru a asigura o dezvoltare propice a fiecãreia. Astfel, încã din 1999 dateazã acordul de liberã circulaţie a persoanelor, oferindu-le deopotrivã cetãţenilor elveţieni şi celor ai Uniunii Europene dreptul de a intra, locui şi munci pe teritoriile în discuţie.

În februarie 2014, elveţienii au participat la un referendum cu privire la limitarea imigraţiei, iar 50,3% au spus cã sunt de acord cu introducerea unor cote pentru toţi imigranţii din Elveţia. Un astfel de sistem, dacã ar fi pus în aplicare, încalcã acordurile dintre Elveţia şi Uniunea Europeanã cu privire la libera circulaţie a persoanelor şi cere chiar renegocierea diverselor acorduri bilaterale, dacã acestea vor rãmâne în vigoare.Rezultatul referendumului schimbã lucrurile mai mult decât putem observa la o primã evaluare a situaţiei şi declanşeazã un colaps al acordurilor bilaterale dintre cei doi actori. Libertatea de circulaţie este un element cheie al pieţei unice europene, din care Elveţia face parte, piaţã ce susţine mai mult de jumãtate din exporturile elveţiene. Chiar dacã referendumul nu are efecte imediate, opinia publicã s-a sesizat, iar reacţiile ostile nu au întârziat sã aparã. Sistemul de cote anuale pentru imigranţi se realizeazã treptat, iar guvernul elveţian trebuie sã-l stabileascã şi implementeze în termen de trei ani. Trebuie totuşi sã ne aducem aminte cã Elveţia a introdus deja astfel de cote pentru imigranţii din opt state din centrul şi estul Europei acum doi ani, iar majoritatea persoanelor care au votat pentru limitarea imigraţiei sunt din mediul rural, din zonele cu cei mai mulţi autohtoni. Oraşele mari, în care locuiesc şi mulţi strãini s-au opus referendumului, motivele fiind lesne de înţeles.

Propunerea partidului populist de dreapta UCD (Uniunea Democraticã de Centru) a fost condamnatã cu înverşunare de cãtre grupurile de afaceri din Elveţia. Parlamentul Federal, preşedintele şi Guvernul de asemenea s-au opus acestei mãsuri. Limitele ar încălca tratatul “granițelor deschise” cu Bruxelles-ul, care permite şi bunurilor elvețiene să circule liber în Europa și care oferã întreprinderilor elvețiene dreptul de a licita pentru contracte guvernamentale UE. Pe lângã acestea,efectele vor putea fi simţite şi de angajatorii elveţieni care se bazeazã tot mai mult pe personalul cu înaltã calificare din întreaga Uniune Europeanã şi care vor pierde din avantajul competitivitãţii în cazul în care nu vor mai fi liberi sã angajeze dintr-o mai mare varietate.

Propunerea partidului populist de a limita migraţia este argumentatã ca fiind o mãsurã de apãrare a culturii şi identitãţii elveţiene. Ţara are o populaţie de 8.000.000 de oameni, iar una din patru persoane s-a nãscut peste graniţe. Având în vedere cã trãim în epoca globalizãrii trebuie sã înţelegem cã acest aspect devine din ce în ce mai comun, doar cã în unele state este mai pregnant decât în altele. Elveţia fiind un stat cu o populaţie nu prea numeroasã, permite acestor schimbãri de epocã sã fie mult mai vizibile. Totodatã, putem observa tendinţa oamenilor de a se simţi inconfortabil într-o lume globalizatã, în care persoanele circulã liber şi nelimitat.

Situaţia cea mai dificilã se pare a fi cea cu statele vecine, Franţa, Germania şi Italia, state cu care elveţienii au elemente etnice comune. Ministrul de Externe francez, Laurent Fabius a declarat cã Elveţiei îî va dãuna sã fie orientatã spre interior, spre sine, iar Comisarul UE pentru Justiţie, Vivian Reding a afirmat cã “piaţa unicã nu este o brânzã elveţianã-nu poţi avea o piaţã unicã cu gãuri în ea”.

În momentul de faţã economia Elveţiei este în plinã expansiune, şomajul este redus, dar faptul cã anul trecut 80.000 de noi imigranţi au sosit în Elveţia au declanşat aceastã ostilitate autohtonă. În momentul intrãrii în vigoare a libertãţii de circulaţie, care s-a facut progresiv din 2002, autoritãţile au afirmat cã nu vor veni decat 8.000 de persoane pe an, maxim, dar în timp lucrurile au demonstrat contrariul. Starea financiarã prosperã din Elveţia a atras un numãr de 10 ori mai mare de imigranţi, iar autohtonii s-au sesizat. Strãinii reprezintã 23% din populaţia statului în cauzã, a doua cea mai mare populaţie strãinã de pe continent, dupã Luxemburg. Probabil cã aceastã mãsurã restrictivã a fost generatã de dorinţa elveţienilor de a-şi pãstra situaţia economicã foarte bunã, dar este posibil ca tocmai aceastã mişcare sã aibă un efect negativ asupra palierului financiar.

Guvernul elveţian, majoritatea partidelor politice şi patronatul s-au pronunţat categoric împotriva referendumului, cãci a pune capãt imigraţiei ar însemna sfârşitul prosperitãţii elveţiene, iar Uniunea Europeanã, cel mai probabil, va pune capãt acordurilor existente între cele douã pãrţi. Situaţia nu mai este una de suveranitate naţionalã, dupã cum susţin populiştii, reglementãrile având efecte peste graniţe şi încãlcând acorduri bilaterale deja existente. Acest context a favorizat apariţia discuţiilor pe tema dictaturii comunitare, euroscepticii au profitat de ocazie pentru a-şi exprima opiniile, iar Buxelles-ul a fost acuzat cã a devenit o dictaturã birocraticã ce neglijeazã iniţiativele cetãţenilor şi participarea acestora la viaţa politicã.

Anumite formaţiuni politice din Franţa, Austria, Ţãrile de Jos şi din Pensinsula Scandinavã au felicitat alegãtorii elveţieni pentru verdictul lor şi putem observa cum un nou curent anti-imigraţionist se contureazã la nivel european, cu doar câteva luni înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Deşi unii au asemãnat situaţia din Elveţia cu cea din Marea Britanie, în care David Cameron promoveazã politici de reducere a libertãţii de circulaţie în cadrul UE, mai ales pentru cei mai noi membri ai Uniunii, situaţiile sunt foarte diferite. Elveţia nu face parte din UE, ci doar din Schengen, spre deosebire de Marea Britanie care este membru cu o anumitã tradiţie, dar nu face parte din sistemul Schengen. Cu toate acestea, libera circulaţie a cetãţenilor Uniunii Europene este un pilon central al pieţei unice şi se aplicã atât pentru UE, cât şi pentru spaţiul Schengen. În urma rezultatului referendumului şi a activitãţii partidelor elveţiene conservatoare şi eurosceptice, existã riscul ca Elveţia sã renunţe la spaţiul Schengen, la care a aderat în 2002, iar cetãţenii sãi sã piardã dreptul de a circula fãrã paşaport în spaţiul european.

Consecinţele practice ale acestui rezultat rămân încă vagi, Uniunea Europeanã nu s-a exprimat încã în privinţa mãsurilor şi reglementãrilor pe care le va întreprinde în cele ce urmeazã, însã putem intui cã dialogul şi negocierea sunt elementele cheie ale relaţiilor viitoare UE-Elveţia.

  analize, elvetia, referendum limitarea imigrarii, relatia elvetia-ue, spatiul schengen