Cât timp va mai lua Chinei să depășească SUA? Răspunsul oferit acestei întrebări este departe de a fi unul simplu, la fel ca și întrebarea care a dominat și continuă să domine mediile analitice globale. Efectuarea unei analize care să arate o dată exactă sau măcar să estimeze un interval de timp necesar surclasării […]
În perioada recentă, Banca Mondială a efectuat o serie de studii menite să schițeze o viziune de dezvoltare regională durabilă și favorabilă incluziunii pentru România. Aceste analize au fost realizate în cadrul proiectului de asistență tehnică „Programul de Dezvoltare Regională a României”, derulat la solicitarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Unul dintre aceste studii […]
Sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie au adus în atenţia analiştilor economici proiectele bugetare şi bugetele propuse de către statele europene pentru următorul an. Punctul central al acestora este reprezentat de eforturile guvernelor de a reduce deficitul bugetar al statelor pe care le conduc, implementând în continuare politici de austeritate. Bugetul pentru 2013 propus […]
Dacă aruncăm un ochi peste teoria economică, hazardul moral este situaţia în care o persoană sau o instituţie nu îşi asumă complet responsabilitatea acţiunilor sale şi ca urmare a acestui fapt tinde să fie mai puţin precaut decât de obicei, aceasta în dauna unei terţe părţi care va urma să suporte eventualele daune. Aşadar, hazardul […]
Prezentul articol a fost publicat în Economistul nr. 12 (serie nouă), în data de 02 Aprilie 2012, ca urmare a parteneriatului între revista “Economistul” şi redacţia Geopolitics.ro. Lunar, vor fi publicate în săptămânalul “Economistul” două articole redactate de editorii portalului de analize geopolitice Geopolitics.ro. Revista “Economistul’ poate fi procurată de la sediul redacţiei din Bucureşti, Calea […]
În România se vorbeşte foarte mult despre necesitatea atragerii fondurilor europene, care sunt privite adesea ca o soluţie generală la toate probleme ţării. Sunt aceste fonduri cu adevărat miraculoase? Care e mecanismul din spatele alocării lor şi ce impact au cu adevărat? Politica Regională şi de Coeziune este prin excelenţă o politică a solidarităţii şi […]
Tot mai multe priviri sunt îndreptate asupra continentului asiatic şi tot mai multe voci numesc secolul XXI un secol al Pacificului, datorită dezvoltării economice cunoscută de statele din zonă, dar mai ales datorită boom-ului economic pe care îl înregistrează China. China sau Regatul de mijloc, aşa cum este traducerea acestui stat în mandarină –indicând dorinţa de […]
În acest articol am ilustrat situaţia economică din Republica Moldova din ultimii ani, care sunt cei mai importanţi parteneri comerciali şi cum au evoluat relaţiile statului moldovean cu ţările membre CSI. Ulterior, am adus la cunoştinţă motivele şi contextul pentru care vectorii economici din Republica Moldova au fost direcţionaţi, în ultima perioadă, tot mai mult […]
În ultima parte a anului trecut, o parte din mass media română, tabloidizată sub pretextul nevoii de a face audienţă, a început să trateze subiectul bugetului pentru 2012 în termeni senzaţionali. S-a pus mare accent, spre exemplu, pe reducerea alocaţiilor bugetare pentru ministere care deja au probleme şi pe faptul că serviciile de informaţii naţionale […]
Pe fundalul crizei economice mondiale, mişcări sociale de clasă iau naştere. Fenomene de xenofobie, conflicte de clase şi proteste anti-capitaliste sunt la ordinea zilei. Extrema dreaptă câştigă teren. Şi totuşi, Scandinavia deţine un model de stânga ce pare să reziste în ciuda greutăţiilor pe care le întâmpină. Cât de sustenabil este însă modelul nordic? Criza […]