Pe fundalul crizei economice mondiale, mişcări sociale de clasă iau naştere. Fenomene de xenofobie, conflicte de clase şi proteste anti-capitaliste sunt la ordinea zilei. Extrema dreaptă câştigă teren. Şi totuşi, Scandinavia deţine un model de stânga ce pare să reziste în ciuda greutăţiilor pe care le întâmpină. Cât de sustenabil este însă modelul nordic?

Criza financiară a lovit din plin şi statele nordice. Cu excepţia Norvegiei, care are avantajul resurselor energetice (în special petrol), toate statele scandinave au suferit scăderi ale PIB-ului între 4.5 şi 7% în măsura în care dependenţa faţă de veniturile din exporturi era pregnantă în economia lor.

Cu toate acestea, în timp ce mare parte a lumii încă se scufundă în criză sau îşi revine ezitant, statele nordice şi-au început revenirea înca din 2009-2010. Politicile fiscale, monetare şi managementul crizei au fost exemplare în mai toate statele nordice.

Interesant este să observăm însă diferenţele între diversele modele monetare nordice. De pildă, Suedia are o monedă (Coroana) independentă de Euro (curs de schimb variabil) şi o politică monetară axată pe menţinerea stabilităţii preţurilor. Finlanda în schimb este parte din Eurozonă. În momentul apariţiei crizei, Suedia s-a dovedit într-o postură net favorabilă faţă de Finlanda, deoarece Coroana s-a depreciat faţă de Euro, permiţând o competitivitate mai mare la exporturi. Era de aşteptat ca Suedia să iasă mult mai bine din criză decât Finlanda. Ce-i drept, a avut costuri mai reduse, dar diferenţa nu a fost aşa mare. Ceea ce ridică o întrebare.

Daca nu strict latura economică este punctul tare al modelului nordic, atunci care este?

Privind în perspectiva violenţelor şi protestelor ce au erupt în lumea Occidentală, de la “revoltele” din Londra până la mişcările de tipul “occupy Wall Street”, răspunsul ne este relevat – tăria modelului nordic vine în principal dinspre coeziunea socială.

Această coeziune, inerentă societăţilor nordice, oferă mult mai mult suport guvernului pentru a implementa măsuri de redresare economică, unele căpătând o nuanţă de austeritate, poate incorsetantă pe termen scurt, dar extrem de sănătoasă pe termen lung. Să luam drept comparaţie Grecia. Când guvernul a anunţat măsuri de austeritate, au rezultate proteste masive, degenerate în violenţe care au cauzat mai multă distrugere. Aşa ceva ar fi de neimaginat în ţările nordice, deşi exceptii există, dar în alte domenii ale socialului (exemplar fiind cazul Breivik – stindard al xenofobiei).

Mai mult, deşi nordicii sunt cei mai mari plătitori de taxe din lume (relativ procentual la venituri), totuşi nu există nici un protest pentru reducerea taxelor. Motivul este buna gestionare a bugetului statului, care oferă servicii de sănătate, securitate şi educaţie exemplare la nivel mondial.

Să fie aşadar modelul nordic de stat al bunăstării “social-capitalist” modelul cel mai adaptat pentru supravieţuire în lumina actualei crize mondiale?

Modelul nordic, în mare parte Keynesian, pare să fie răspunsul la disonanţele sociale ce se nasc din capitalismul de tip vechi. Vechea dilemă între eficienţă şi distribuţie echitabilă a veniturilor într-o societate este pusă din nou în lumină de fenomenul “occupy X” şi de această dată, balanţa tinde spre o egalitate între cele două, dacă nu chiar înclină spre distribuţia echitabilă. Şi în măsura în care în statele nordice acest model este concomitent şi unul foarte eficient din punct de vedere economic, sunt puţine contra-argumente ce pot fi aduse. După cum afirma Jorma Ollila, preşedinte Nokia, într-un articol din Financial Times, “Modelul nordic are bune şanse [să fie cel mai bun model economic]”.

Analizând în profunzime mecanismele psiho-sociale care animă răspunsurile de masă din marea majoritate a ţărilor occidentale comparativ cu modelul nordic, observăm antagonismul dintre individualism şi comunitarianism. În timp ce în societăţiile Occidentale accentul cade în mare parte doar pe individ, în societăţiile nordice accentul cade atât pe individ, cât şi pe respectul pentru comunitate.

Într-o epocă puternic globalizată şi mediatizată, în care accesul la informaţie şi capacitatea de comunicare online aduce aproape şi coagulează masele, modelul standard piramidal al unei societăţi este inevitabil supus unei presiuni al majorităţii care doreşte o redistribuire echitabilă a veniturilor. Fără a cădea în radicalismul comunismului, echilibrul între eficienţă şi echitabilitate pare să fie atins de acest model.

Să fie oare acesta următorul model economic dominant pe scena mondială?

  capitalism, criza, economie, europa, nordic, nordul europei