Punând în discuţie noţiunile de reprezentare colectivă şi de drepturi sociale în cazul romilor, dorim să răspundem la următoarele întrebări: care este cadrul general în care ia naştere problema legată de romi în Franţa şi cum se construiesc în acest caz reprezentările colective? Poate originea etnică să genereze o structurare a spaţiului public sau chiar sentimente de dispreţ şi respingere a unei categorii sociale? Politicile de integrare ale romilor, fie că sunt la nivel local, regional, naţional sau supranaţional, reflectă oare mobilizarea principiilor de justiţie şi drepturi sociale?

Plecăm în cercetarea noastră de la ipoteza că identitatea socială concepută în termeni de apartenenţă la o anumită categorie accentuează inegalităţile sociale şi împiedică în acelaşi timp depăşirea unei crize sociale comunitare.

Acestea fiind întrebările cercetării şi ipoteza de lucru, analiza problemei rome în Franţa porneşte de la un studiu al experienţelor care ne permit o abordare a problematicii în termeni de justiţie socială şi discriminare. Vom continua apoi cu o analiză a reprezentărilor în ceea ce priveşte romii migranţi, extrapolate la nivelul mentalului colectiv şi felul în care aceste reprezentări sunt corelate cu diversele politici sau chiar acţiuni sociale. Urmează apoi o analiză a cazului rom şi vom argumenta faptul că această problemă reprezintă eşuarea Politicii sociale a UE, întrucât aceasta nu a reuşit să facă faţă cerinţelor sociale impuse de problemele apărute atât în Franţa, cât şi în alte state ale UE .

Deschiderea graniţelor UE spre statele Europei Centrale şi de Est a antrenat intensificarea mişcărilor migratoare de la aceste state spre cele din Europa Occidentală. O parte din emigranţii originari din Europa Centrală şi de Est sunt de origine romă, aproximativ 10 milioane de persoane în UE, beneficiind în statele unde au fost sedentarizaţi de statutul de minorităţi naţionale. Şi în Romania, Constituţia din 1991 se angajează, prin articolul 20, să respecte Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, permiţând în sfârşit romilor să beneficieze de recunoaşterea oficială a statutului lor de minoritate naţională, astfel încât să se organizeze pe plan politic şi cultural.

Problema romă

Vom intra acum în dezbarerea propriu-zisă a problemei rome. ‘’Romii emigranţi practică strategii economice paralele (cerşit, colectare de fier vechi, vânzare de ziare etc)’’, acest mod de viaţă fiind în dezacord cu convenţiile sociale în vigoare, respectiv normele societăţilor europene dezvoltate. Astfel de ocupaţii, dar şi acte de vandalism sau chiar omucidere, precum cele din mai 2005 de la Perpignon, dar şi cele de pe 18 iulie 2010 de la Saint Aignon din Franţa au făcut ca această minoritate să fie vizibilă în spaţiul comunitar. După mai multe fapte diverse, amplu mediatizate, Nicolas Sarkozy a anunţat, la sfârşitul lunii iulie 2010, într-un discurs la Grenoble că taberele ilegale ale romilor vor fi desfiinţate şi că unor infractori de origine străină le va fi retrasă naţionalitatea franceză. Aceste măsuri, care stabilesc o legătură între fenomenul imigraţiei şi insecuritate au susciat numeroase critici din partea stângii franceze, dar şi la nivel internaţional, din partea Bisericii Catolice, dar şi a altor state.

“Expulzarea romilor este lamentabilă”, declara Jorge Bustamante, raportor special al ONU. Franţa a fost criticată dur de comunitatea internaţională pentru politica sa de desfiinţare a taberelor de romi şi repatrierea acestora în schimbul unui ajutor fiinanciar în România şi Bulgaria. Cele mai titrate ziare ale lumii au dezbătut problematica în primele pagini. De la Le Temps, New York Times până la BBC, mediatizarea măsurilor împotriva romilor au fost făcute cunoscute peste tot în lume. New York Times spunea că ,,actuala campanie a preşedintelui Sarkozy a fost calificată, chiar în Franţa, drept politicianistă şi rasistă”, ziarul italian La Republica aminteşte că şi Vaticanul s-a alăturat criticilor spunând că expulzările sunt discriminatorii.

La nivelul comunităţii internaţionale, state precum Cehia condamnă expulzarea romilor, ministrul ceh de externe, Karl Schwerzenberg vorbind despre ‘’suspiciuni de rasism’’, relatează Le Monde. Şi liderul cubanez, Fidel Castro, afirmă că ”expulzarea romilor din Franţa demonstrează că preşedintele Nicolas Sarkozy este pe cale să înnebunescă’’ şi că ‚,romii repatriaţi de Franţa sunt victimele unui alt fel de Holocaust rasial’’.

Mai curioasă şi mai contradictorie este însă atitudinea autorităţilor române, în primul rând, dar şi a celor din Bulgaria, în al doilea rând, opinia publică din cele două state privind aproape cu indiferenţă repatrierea romilor. În Bulgaria, Guvernul, în mod clar îngrijorat că puternica Franţă ar putea bloca aderarea Sofiei la Spaţiul Schengen, ezită să comenteze prea mult repatrierea romilor, Ministerul de Externe publicând doar un singur comunicat. Populaţia României, pe cealaltă parte, priveşte expulzarea a sute, poate chiar mii de romi din Franţa aproape cu indiferenţă, în unele cazuri chiar cu ostilitate faţă de întoarcerea acestui grup social marginalizat.

În condiţiile elementelor evocate mai sus, ,,problema romă’’ a devenit practic o miză de reflecţie şi de protest dar şi o ţintă pentru acţiunea publică (generând astfel o serie de politici publice în raport cu integrarea migranţilor de etnie romă, dar şi o intensificare a tratării ,,problemei rome” în mass-media. Aşa cum am menţionat şi în introducere, problema de fond este cu mult mai dificilă decât ceea ce se lasă la vedere, comportamentul discriminator la adresa romilor nu este apărut recent, iar problemele pe care le suscită trebuie aprofundate şi clarificate.

Etnicizare şi discriminare

Martin Olivera consideră că ,,emergenţa problemei rome” este indisociabil legată de lărgirea construcţiei europene spre est. Potrivit acestui antropolog, ,,Europa ar fi descoperit o parte de neglijat a populaţiei sale, caracteristică mai degrabă pentru lumea a treia decât pentru Occidentul modern’’. Mai mult, acesta se întreabă ce rol pot juca romii în acest context. În concepţia sa, aceştia pot ,,încarna un personaj indispensabil: alteritatea radicală, naturală şi totuşi familiară pe care se pot fixa patrimonialismul Occidental pentru a-şi promova virtuţile, romii încarnează vestigiile a ceea ce comunismul ar fi generat: societăţi de persoane asistate, perpetuând ele însele mecanismele producătoare de sărăcie.”

Potrivit teoriei identităţii sociale elaborată de Tajfel cu privire la formarea categoriilor, în situaţii interactive, mecanismele de categorizare constau în clasificarea mediului în: grupuri de persoane, obiecte, evenimente, potrivit unor procese psihologice. Teoria sa arată  că apartenenţele categoriale sunt reprezentate la nivel psihologic ca identităţi sociale care prescriu atribute indivizilor ca membri ai unui grup anume. Astfel de procese asociate identităţii sociale sunt la originea comportamentelor de cooperare sau conformare în raport cu anumite norme, respectiv de discriminare, excludere, închidere a spaţiului social.

Diferite categorizări, percepţii, reprezentări, stereotipuri iau astfel naştere în funcţie de diverse contexte. De pildă, romii sunt consideraţi adesea drept ,, hoţi”, respectiv ,,entitate etnico delicventă problematică”, după denumirea notată de Martin Olivera. Mai mult, caracteristicile atribuite romilor devin trăsături  ale unui grup social. Astfel de judecăţi morale, cauze ale proceselor de categorizare contribuie la constituirea de reprezentări colective şi de aici până la devianţă comportamentală mai este un singur pas. Exemplul cel mai elocvent este dat de evenimentele de la periferia Parisului. Cum altfel putem interpreta fenomenele de violenţă urbană şi mobilizare colectivă împotriva acestora, dacă nu prin omogenizarea reprezentărilor în legătură cu romii? De asemenea, etnicizarea acestei populaţii este o practică socială prin care sunt produse, menţinute şi chiar adâncite granitele sociale.

Încă de la misteriosa lor apariţie în Europa, acum mai bine de nouă sute de ani, romii nu au reuşit să se înscrie în cadrele existenţei stabile, conformă cu convenţiile sociale acceptate. Aşa se face că obiceiurile şi cultura lor au rămas practic neînţelese, păstrarea propriei lor identităţi izbindu-se de respingerea societăţilor cu care au convieţuit. Romii continuă să se confrunte cu discriminarea, excluderea şi sărăcia extremă în UE, avertizează HRW, în raportul său anual în care critică şi campania de expulzarea a acestora din Franţa.

Respectarea deplină a drepturilor omului în UE se confruntă cu o serie de provocări: creşterea intoleranţei – manifestată prin sucesul electoral al partidelor de dreapta, inclusiv în coaliţii de guvernământ, măsurile împotriva romilor, musulmanilor şi imigranţilor-îngrijorările privind politicile abuzive de combatere a terorismului, accesul inadecvat la azil şi protecţia inechitabilă împotriva discriminării. Tot un fenomen generelizat şi care are o importanţă majoră este timiditatea reacţiilor guvernelor UE în faţa discriminării. Xenofobia rămâne o forţă semnificativă în democraţiile din întreaga lume, în condiţiile recesiunii economice, dar măsurile împotriva imigranţilor şi etnicilor romi arată şi ipocrizia ţărilor gazdă.

,,Cazul rom’’. Eşuarea Politicii Sociale a UE

Încă de la începuturile construcţiei europene, începând cu tratatele constitutive, mergând până la Carta Socială din 1961, act premergător semnării în 1989 a Cartei comunitare a drepturilor sociale fundamentale a muncitorilor, conţin drepturi sociale fundamentale, dând naştere de-a lungul timpului unei identităţi sociale europene. Tratatele au vizat atingerea unei coeziuni sociale în interiorul Europei prin eliminarea excluziunii şi a discriminării.

Conceptul de coeziune socială (introdus de Durkeim şi preluat de Comisia Europeană şi Consiliul Europei) poate fi considerat motorul acţiunii politice. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că cetăţeanul beneficiază de drepturi civile, juridice şi politice, iar pe de altă parte că are obligaţia de a respecta legile în societatea în care trăieşte. Ordinea socială arată că nu în toate statele membre UE se respectă aceste principii. Şi, facem aici referinţă la unul dintre drepturile fundamentale şi anume principiul liberei circulaţii, care a fost grav încălcat de Franţa odată cu expulzarea forţată a familiilor de romi.

Problema romă nu aparţine unei singure ţări, ci este una comună, europeană. Aceste state trebuie să identifice problemele cu care se confruntă în ceea ce priveşte populaţia romă, astfel încât să ia o serie de măsuri. Am menţionat mai sus că statele din UE şi nu numai au reacţionat oarecum cu întârziere şi reticenţă la problema expulzării romilor, în această chestiune oarecum dificilă de inexistenţă a unei strategii la nivelul UE. Cele 10-12 milioane de romi din Europa ar trebui să beneficieze de măsuri la nivelul UE care să promoveze integrarea socială, culturală şi economică.

Populaţia de origine romă a suferit din cauza discriminării sistemice şi lupta împotriva unui grad intolerabil de excludere, precum şi a încălcării drepturilor omului, o stigmatizare severă şi discriminare, atât în viaţa publică cât şi în viaţa privată. Strategia de incluziune a romilor ar trebui să abordeze toate formele de încălcare a drepturilor fundamentale, inclusiv ,,discriminarea, segregarea, discursul care instigă la ură, profilele etnice şi amprentarea ilegală, precum şi evacuările şi expulzarea ilegală.’’ De asemenea, aceasta ar trebui să pună capăt expulzării romilor în ţări unde ei ar putea fi supuşi torturii sau unor tratamente degradante.

În privinţa ocupării forţei de muncă, strategia trebuie să asigure accesul eficient la piaţa forţei de muncă, prin asigurarea unor micro credite disponibile pentru antreprenori şi lucrători independenţi.

Concluzii. Lesroms

            După cum am văzut în teoria identităţii sociale şi a categorizării, selecţia elementelor potrivit cărora se efectuează categorizarea romilor intră în rezonanţă cu anumite stereotipuri, care conduc la o imagine fixă ce nu permite luarea în calcul a specificităţii culturale a acestora. Se vede aşadar că stigmatizarea romilor creşte la nivelul Europei. Cecile Kovàcshàzy, referindu-se la acelaşi fenomen de categorizare, vorbeşte despre un idiom care a cucerit spaţiul public european: lesroms, căci nu mai auzim vorbindu-se în sfera publică de un rom sau altul. ,,Lesroms …ca şi cum ar face referire la toţi romii…ca şi cum toţi ar fi la fel…’’. Aceste calificative, arborate ca neutre ar justifica tratarea romilor dincolo de legi – ceea ce face guvernul francez încă din 2007.

  problema roma, rom, romania, romi, uniunea europeana