Sistemul naţional de securitate creat imediat după Revoluţia din decembrie 1989 a reprezentat o primă etapă în procesul evoluţiei spre un stat democratic. Din cauza lipsei tradiţiei unui regim democratic, principalele obiective ale politicii naţionale de securitate vizau apărarea integrităţii, indivizibilităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale. Treptat societatea românească a evoluat, iar aspiraţiile politicii de securitate au fost corelate noilor tendinţe din subsistemul regional şi din mediul global de securitate.

      La începutul anilor 2000, obiectivele majore ale politicii de securitate a României vizau îndeplinirea criteriilor necesare aderării la NATO şi a celor necesare integrării în cadrul UE. În cea de-a doua jumătate a ultimului deceniu sistemul securităţii naţionale a fost modelat pentru integrare deplină şi  dezvoltarea capabilităţilor de răspuns la noile riscuri şi ameninţări. Politica de securitate naţională a  României  a evoluat în ultimii zece ani pentru a se adapta noilor realităţii regionale şi internaţionale.

        În ceea ce priveşte serviciile de informaţii, schimbările produse în ultimul deceniu au vizat realizarea unui sistem de intelligence transparent, mult mai suplu care să-i permită adaptarea la modelele şi standardele de performanţă ale organismelor similare din spaţiul comunitar şi euroatlantic.

        În contextul schimbărilor apărute în mediul internaţional de securitate (terorism, criminalitate organizată, proliferarea armelor de distrugere în masă, schimbări climatice etc.) România şi-a adaptat politica de securitate pentru a face faţă noilor ameninţări şi riscuri.

    După consacrarea regimului democratic, statul român şi-a manifestat intenţia de a deveni o ţară generatoare de securitate în plan regional. Începând cu anul 2007 România a demarat Politica de cooperare pentru dezvoltarecolaborând cu diverse instituţii ale ONU, dar şi cu UE.

      Reformele sistemului de securitate din ultimul deceniu au avut drept scop consolidarea democraţiei şi adaptarea la noul context generat de procesele globalizării. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, statul român a trebuit să îşi adapteze legislaţia, sistemul educaţional, sistemul sanitar şi juridic, instituţiile,  consolidându-şi astfel democraţia. Statutul de membru UE şi NATO oferă statului român cele mai serioase garanţii de securitate de după regimul comunist.

        În cadrul politicii securităţii naţionale monopolul conceptului de hard power se estompează treptat, lăsând loc unei abordări interdisciplinare a paradigmelor securităţii. În acest interval de timp România a trecut de la  politica de securitate reactivă, defensivă, axată pe contracararea ameninţărilor şi riscurilor-specifică perioadei post-decembriste la o politică de securitate de preîntâmpinare şi prevenire a ameninţărilor şi a riscurilor.

     În vederea implementării obiectivelor din strategie, a fost constituit Sistemul naţional de prevenire şi combatere a terorismului, coordonat, la nivel strategic, de CSAT, iar, la nivel tehnic/operaţional, de către Serviciul Român de Informaţii. La nivelul SRI a fost constituit Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă..

Modernizarea legislaţiei sistemului de securitate

            Cum Strategia de securitate naţională  reprezintă principalul document ce reglementează sistemul securităţii naţionale, analiza evoluţiei documentului de-a lungul ultimului deceniu oferă o imagine vastă asupra modernizării politicii de securitate.

            Strategia de Securitate Naţională din anul 2001 menţiona ca principale ameninţări la adresa statului: terorismul, vulnerabilitatea sistemelor de transport la atentatele teroriste, accesarea sistemelor de informaţii confidenţiale, afectarea imaginii ţării, agresiunea economico-financiară, provocarea deliberată de catastrofe ecologice. Totodată  procesul de globalizare are un impact major asupra redefinirii conceptului de securitate naţională, astfel aceasta capătă un caracter interdependent şi multidimensional.

            Principiul securităţii colective stă la baza Strategiei de Securitate a României, dar se acordă importanţă rolului statului român în cadrul tuturor instituţiilor internaţionale din care face parte. Politica securităţii naţionale a fost influenţată în plan teoretic de elementele liberale şi neoliberale, cu toate că şi-a păstrat la bază principii neorealiste

            Actuala Strategie de securitate lărgeşte spectrul riscurilor şi ameninţărilor neconvenţionale ţi diversifică tipologia crizelor şi conflictelor ce se manifestă pe plan intern sau internaţional.Acest nou context conduce la o multiplicare a dimensiunilor stării de securitate  şi siguranţă naţională, incluzând aspecte politice, economice, financiare, militare, civice, sociale şi ecologice ceea ce solicită şi identificarea unor noi resurse interne şi internaţionale ce pot fi mobilizate pentru apărarea intereselor fundamentale ale României.

            Conform Strategiei de Securitate Naţionale, apărarea  şi promovarea intereselor fundamentale ale României se va face cu respectarea principiilor dreptului internaţional, pe

baza dialogului  şi cooperării cu toate organizaţiile internaţionale  şi statele interesate în

realizarea stabilităţii şi securităţii la nivel european şi mondial. Aceste interese naţionale fundamentale decurg din obiectivele generale ale României în această etapă, respectiv acelea de edificare a unei Românii democratice, stabile politic şi prospere din punct de vedere economic  şi social, integrată în fluxurile economice internaţionale, şi care participă activ la procesele de integrare europeană şi euroatlantică

            Printre documentele elaborate în intervalul analizat pentru modernizarea sistemului legislativ privind securitatea naţională se numără: Doctrina Naţională a Informaţiilor pentru Securitate, Strategia prevenirii şi combaterii terorismului, Carta Albă a Securităţii şi Apărării naţionale şi Strategia militară a României din 2000. În cadrul acesteia din urmă se menţionează controlul democratic civil asupra forţelor armate iar relaţia civil – militar dobândeşte o importanţă deosebită.

Evoluţii şi perspective

            Dilemele de opţiune ale politicii externe a României ce implică paradigme ale securităţii vor continua să se manifeste, cel puţin pe termen scurt. Neavând o viziune proprie clară asupra securităţii naţionale şi ghidându-se după cele două elemente de stabilitate, respectiv UE şi NATO, României îi va fi destul de dificil să  se adapteze în cazul în care viziunile celor două organizaţii vor deveni relativ concurente.

          Cel mai probabil România va încerca să îşi asume prevederile  PESC şi PESA pentru a demonstra statutul de membru responsabil al UE. Datorită problemelor de natură economică cu care se confruntă în prezent, e foarte probabil ca statul român să acorde o atenţie deosebită securităţii economice pentru a-şi asigura stabilitatea necesară corelării la politica monetară a UE prin adoptarea monedei unice  euro. În plan regional statul român va sprijini în continuare apropierea Republicii Moldova de comunitatea euroatlantică, datorită afinităţilor istorice, dar şi pentru a-şi asigura un mediu stabil în imediata apropiere a graniţelor.

            Sectorul serviciilor de informaţii funcţionează în baza unei legislaţii depăşite de actualul context. Prin urmare ar fi nevoie de adoptarea unui nou pachet de legi privind securitatea naţională. Proiectele de legi au fost elaborate de către Guvern de câţiva ani, însă Parlamentul împiedică adoptarea acestora – cel mai probabil din motive subiective

            Un scenariu optimist asupra evoluţiei politicii de securitate a statului român ar putea prevedea asumarea unui rol mult mai activ de către societatea civilă şi mediul privat în cadrul sistemului naţional de securitate. Remodelarea sistemului naţional de securitate ar trebui să includă şi dezvoltarea unei culturi de securitate adecvate.

            În plan militar statul român va beneficia în viitor de avantajele amplasării componentelor scutului antirachetă pe teritoriul său (obţinerea de noi garanţii de securitate, consolidarea rolului de partener strategic al SUA), însă va trebui să îşi asume şi dezavantajele-spre exemplu o relaţie mult mai încordată cu Rusia.

            Având în vedere obiectivele UE în regiunea Mării Negre, e de aşteptat ca România să ducă în continuare o politică externă pentru transformarea zonei extinse a Mării Negre într-o regiune caracterizată de cooperare, securitate, stabilitate şi prosperitate.

  politica de securitate, romania, securitate