Iranul în furtuna Covid. O analiză instituţional-geopolitică

Iranul în furtuna Covid. O analiză instituţional-geopolitică

Cu peste 19.000 de persoane îmbolnăvite şi 1433 de morţi la data de 20 martie, Iranul este una dintre cele mai puternic afectate naţiuni de pandemia Covid. Conform purtătorului de cuvânt al ministerului sănătăţii, Kianoush Jahanpour, noul virus ucide câte un cetăţean iranian odată la 10 minute![1] Contorul cifrelor oficiale, mereu în creştere, trebuie citit sub rezerva că acestea s-ar putea să nu fie şi cele reale.

În încercarea de a explica situaţia acestei ţări, în particular,  şi drama internaţională, în general, mai multe articole propun o analiză geopolitică. Componenta geografică pare să lipsească, însă, fiind mai mult un exemplu de obişnuinţă, de inerţie semantică. În altă ordine de idei se poate pune întrebarea dacă geopolitica clasică, cu determinismul său geografic[2] este în stare să interpreteze un fenomen non-linear à vedem cum ţările cele mai afectat sunt foarte diferite între ele, aparţinând unor latitudini, civilizaţii, religii şi grade de dezvoltare economice diferite (China, Japonia, Coreea de Sud, Iran, Italia, Spania etc.).

În cele ce urmează vom schiţa o explicaţie în cheie instituţional-geopolitică. Altfel spus, aceasta va ţine cont atât de factorii geografici, dar şi de răspunsul instituţiilor politice de a răspunde provocărilor.  Sub altă ordine de idei, din punct de vedere metodologic, studiul de faţă trebuie citit în continuarea celui despre Hezbollah în America Latină.

Ce poate explica geopolitica?

Acuzată în mod repetat de a fi o pseudo-ştiinţă aservită intereselor imperialiste ale puterilor coloniale europene, geopoliticii i s-a mai reproşat caracterul ultradeterminist sau, mai bine zis, determinismul geografic. Acesta poate fi valabil pentru unii autori, dar cine se apleacă asupra textelor clasice, va observa că factorul uman este adesea luat în considerare.

Geografia rămâne un factor în ecuaţia voinţei umane, servind, după alegere, ca o piedică sau oportunitate, îndemn la fatalism sau la aventură. Acelaşi munte poate îi poate determina pe unii turişti să îi respecte înălţimea şi să nu se avânte dincolo de poale, în timp ce pentru alpinişti, cucerirea vârfurilor inaccesibile rămâne adevăratul trofeu. O populaţie poate alege să exploateze acelaşi relief, cu pădurile şi potenţialele sale minerale sau nu. Când un Halford Mackinder rosteşte dictonul său: „Cine stăpâneşte Heartlandul, stăpâneşte Eurasia şi lumea” introduce un <dacă>, un condiţional-optativ ce demonstrează că voinţa umană este cea care decide în privinţa factorilor geografici.

Aşa după cum afirmam în articolul anterior, Heartlandul contează mai mult din inerţie, ca o profeţie auto-împlinită din moment ce a fost învestit cu importanţă atât pe durata Războiului Rece, cât şi după. Mult mai important ne pare a fi Rimlandul, fâşia exterioară a Eurasiei care cuprinde cele mai expansive economii eurasiatice, fie că vorbim de Europa de Vest sau de tigrii asiatici.[3] Dezvoltarea economică s-a corelat cu adâncirea căilor de comunicaţie şi cu schimburile culturale, turistice etc. Interdependenţa despre care vorbesc gânditorii liberali dar şi geopolitologi precum Ion Conea[4] a avut loc, cu precădere între civilizaţiile importante şi cu ieşire la mare. Aşa se explică de ce o epidemie izvorâtă din China a cuprins întreaga centură costieră eurasiatică.

Aşa după cum arată graficul întocmit de Center for Systems Science and Engineering al Universităţii John Hopkins, regiunile cele mai afectate sunt acele metropole situate în ţările cele mai dinamice economic şi mai interdependente:

Sursa: Coronavirus COVID-19 Global Cases by the Center for Systems Science and Engineering (CSSE) at Johns Hopkins University, https://www.arcgis.com/apps/opsdashboard/index.html#/bda7594740fd40299423467b48e9ecf6 (accesat ultima oară 25.03.2020, ora 19:25)

Ce nu mai pot explica geografia şi geopolitica în mod imediat este distribuţia gravităţii bolii. De ce o ţară ca Italia cu mulţi bătrâni cunoaşte un ritm galopant al răspândirii virusului, în timp ce Japonia, naţiune încă mai îmbătrânită şi mai apropiat de epicentrul Wuhan a avut parte de mai puţine îmbolnăviri şi decese?

Instituţiile şi dinamica socială

Evoluţia unei epidemii în interiorul unei comunităţi depinde de o serie de factori adesea corelaţi, pornind de capacitatea de răspuns a instituţiilor, la stadiul ştiinţei medicale şi mergând până la obiceiurile culturale ale membrilor comunităţii respectiveà Spre exemplu distanţa socială practicată. Aceasta ar fi una din explicaţiile care au protejat Japonia de un număr aşa de mare de îmbolnăviri şi decese în Japonia, deşi aceasta are chiar o vârstă medie mai înaintată şi mai mulţi bătrâni decât Italia.[5]

Dar de o importanţă cardinală rămân şi organizaţiile care conduc o societate, înţelegând aici ramurile guvernului, instituţiile de coerciţie, pachetul de legi şi elita. Halford Mackinder vorbea despre figura organizatorului care devine centrală în secolul XX.

Pentru subiectul nostru, chestiunea organizării se referă la felul în care este structurat spaţiul public în Iran.

Născută dintr-o revoluţie cu tentă anti-occidentală şi, mai ales anti-americană, Republica Islamică a fost fondată în 1979 ca un regim revoluţionar. Structural, ea se bazează pe principiul velayat-e-faqih sau domnia jurisprudenţei [islamice], ceea ce explică caracterul său inedit, dual: o democraţie ghidată la toate nivelurile de către clerici. Chiar dacă publicul este cel care alege preşedintele şi parlamentul, candidaţii sunt preselecţionaţi de diferite organisme clericale. Din punct de vedere ideologic, Revoluţia lui Khomeini a preluat elemente din marxism şi le-a topit în creuzetul şiismului, noul stat dorindu-se a fi, atât în interior, cât şi în exterior un agent justiţiar. Pe plan extern, acolo unde religia nu poate fi folosită, Teheranul a jucat cartea revoluţiei. S-au stabilit relaţii preferenţiale cu regimuri similare, fie care erau ţări anti-americane, în curs de dezvoltare sau cu conducere socialistă. Apropierea dintre Iran şi Venezuela, cimentată de chimia personală dintre Mahmud Ahmadinejad şi Hugo Chavez exemplifică cele de mai sus şi, totodată, a supravieţuieşte până azi.

Un alt regim cu care s-au stabilit relaţii preferenţiale este Beijingul care caută să integreze Golful Persic şi Strâmtoarea Hormuz în iniţiativa Belt and Road.[6] Un loc în care se precipită apropierea celor două ţări este oraşul sfânt Qom, de altfel, locul de unde, se pare,  a izbucnit epidemia în Iran. Tot aici se află Universitatea al-Mustafa, una dintre cele mai bogate aşezăminte cu peste 40.000 de studenţi dintre care 700 chinezi musulmani. De câţiva ani la seminarul de aici au început să se predea cursuri de limb chineză. Imam Khomeini Education and Research Institute condus de ayatollahul Muhammad Taqi Mesbah-Yazdi primeşte studenţi din China.[7] Tot prin Qom va trece trenul de mare viteză construit de China Railway Engineering Corp., o investiţie de 2,7 mld$.

Primele două cazuri au fost raportate pe 19 februarie, cu două zile înainte de alegerile din 21 februarie.

Per total, autorităţile au făcut o serie de greşeli:

  • s-au mişcat greu faţă de momentul când s-a anunţat că oraşul Wuhan din China este epicentrul epidemiei de coronavirus. Deşi au fost anulate cele mai multe curse aeriene, i s-au permis companiei Mahan Air să ducă cetăţeni chinezi şi iranieni dintr-o ţară în altă, efectuându-se 43 de curse între 1 februarie şi 5 martie, conform surselor citate de Wall Street Journal.[8]
  • Mai mult decât atât, seminarul de la Qom nu a fost închis la timp. Totodată s-a continuat practici neigienice, precum sărutarea altarelor, arată într-un film pe Twitter jurnalista Masih Alinejad în data de 29 februarie a.c.[9]
  • Liderul Ali Khamenei a acuzat prezenţa foarte redusă la votul din 21 februarie ca fiind rezultatul presei americane care a speriat populaţia cu spectrul Covid-19. Ulterior, un cleric din Qom l-a acuzat pe Donald Trump de a fi răspândit virusul.[10] Astfel de discursuri micşorează vigilenţa populaţiei, determinând-o să nu ţină cont de măsurile de igienă.

Printre acţiunile salutare se numără cerea unui împrumut de 5 mld.$ către FMI ca parte a fondului de urgenţă pentru lupta cu boala.

Dincolo de acţiunile autorităţilor per se, factorul cultural a intrat în ecuaţie aici ca şi în Italia, anume tendinţa oamenilor de a se săruta pe obraji, de a nu pune între ei  spaţiu social. Gestul este vizibil mai ales între politicieni care îşi arată astfel apartenenţa la o anumită partidă politică sau apropierea faţă de o figură importantă.

Un studiu internaţional făcut de un ansamblu de cercetători, printre care şi românul Daniel David demonstrează o distanţă personală şi intimă redusă la iranieni (cam la acelaşi nivel cu chinezii) după cum se poate vedea în graficul de mai jos:

Sursa: Agnieszka Sorokowska et al., Preferred Interpersonal Distances:
A Global Comparison, Journal of Cross-Cultural Psychology 2017, Vol. 48(4) 577–592, 585

Nu în ultimul rând, sancţiunile impuse de SUA au contribuit şi contribuie la slăbirea economiei iraniene şi, implicit, a sistemului sanitar.[11]

Gravitatatea crizei denotă din felul în care a fost afectată elita.

Emblematică este apariţia pe 24 februarie a adjunctului ministrului sănătăţii, Iraj Harirchi care considera carantina ca aparţinând unei epoci trecute. Transpirat şi vizibil răcit, Harirchi va intra şi el în carantină în ziua următoare.

Epidemia i-a ucis pe Mohammed Mirmohammadi de la Consiliul de Opotunitate,[12] apropiat al liderului suprem Khamenei; gen. Nasser Shabani de la corpul Gardienilor Revoluţiei; Hadi Khosroshahi, fost ambasador la Vatican şi  Ahmad Tuyserkani, înalt consilier juridic. Printre cei îmbolnăviţi se numără vice-preşedinţii Masoumeh Ebtekar[13] şi Eshaq Jahangiri împreună cu alţi membrii de vază ai Consiliului Gardienilor. La scurt timp, inclusiv şeful suprem Ali Khamenei putea fi văzut purtând o mască şi ţinând distanţa de ceilalţi în apariţiile publice.[14] Sunt zvonuri că însuşi acesta ar fi bolnav şi suferind, dar informaţiile trebuie vehiculate cu grijă, mai ales că speculaţiile şi exagerările găsesc teren fertil în situaţii de criză.

Cum elita politico-religioasă a Iranului este în bună măsură gerontocratică, este de aşteptat o schimbare în compoziţia sa. Chiar dacă seniorii dispar din scena iar mobilitatea ierarhică se accentuează, nu este clar în ce direcţia se va merge.

Reflecţii pe un şantier neterminat

Epidemia coronavirusului este departe de a se fi terminat. O întreagă literatură începe să se dezvolte pentru a o explica şi disemina lecţiile învăţate. Drama poporului iranian poate fi citită atât având în vedere secretomania autorităţilor, cât şi felul în care se raportează restul sistemului internaţional la Iran. Poate că metoda „presiunii maxime” aplicate Teheranului va da roade, ducând la înlocuirea radicalilor cu moderaţii, dar izolarea acestei naţiuni produce un rău care se va deconta în viitor. Un Iran izolat şi anatemizat de Washington împiedică rezolvarea multor probleme regionale. Sau, altfel spus, ratează rezolvarea multor probleme regionale. Spre exemplu, numărul de refugiaţi afgani care trăiesc în Iran şi care se întorc în ţara de origine, zilele acestea, va duce la răspândirea Covid în Afganistan, subminând şi mai mult armistiţiul fragil cu talibanii. În plus, izolarea comunităţii ştiinţifice iraniene, printre cele mai talentate din lume, se va repercuta asupra cetăţeanului de rând, chiar dacă sistemul medical este printre cele mai bune din regiune şi a înregistrat performanţe notabile.[15]

În acelaşi timp, SUA au fost mult mai permisive cu state ca Pakistanul şi Arabia Saudită care au făcut deservicii mult mai mari stabilităţii regionale. Pakistanul prin programul său nuclear ilicit şi prin adăpostirea lui Osama bin Laden (fie prin incompetenţa, fie prin complicitatea conducătorilor), iar Arabia Saudită prin salafismul radical pe care îl propagă. Şi ambele au beneficiat de vânzări de armament generoase din partea Washingtonului!

Spykman şi Georg Simmel – un proiect explicativ cu potenţial geopolitic

Premisa de la care au pornit atât articolul anterior, cât şi cel prezent, este aceea că geopolitica nu este doar un cuvânt recitat din obişnuinţă, ci un demers metodologic ce poate fi pus în dialog cu relaţiile internaţionale postbelice. În materialul despre Hezbollah în America Latină (http://geopolitics.ro/hezbollahul-in-america-latina-o-discutie-pe-marginea-geopoliticii-lui-halford-mackinder/) afirmam că Heartlandul lui Mackinder nu are o putere explicativă foarte mare în sine, dar a căpătat una prin atenţia care i s-a acordat de către Statele Unite (şi Uniunea Europeană). Acum ne vom apleca spre noţiunea de Rimland a lui Nicholas Spykman şi interesului acestuia faţă de sociologia lui Georg Simmel (1858-1918). În prima parte a carierei sale, Spykman s-a preocupat de autorul german; ulterior el se va dedica geopoliticii. Variată dar abstractă, scriitura lui Simmel conţine rădăcina unor preocupări care se vor maturiza înspre zilele noastre, anume: teoria reţelelor, geografia umană şi sănătat mentală, simbolistica banilor şamd. În două dintre operele sale, anume Filosofia banilor şi în eseul „Metropola şi viaţa mentală”, Simmel vorbeşte despre urbanizare ca expresie a raţionalităţii economice şi despre omul citadin, indiferent faţă de semenii săi cu care întreţine, de altfel, relaţii pasagere.[16] Capitalismul este cel care structurează mintea cetăţeanului modern, urmarea psihologică fiind blazarea. Nu trebuie să fim întru totul de acord cu Simmel sau să îl preluăm ad literam, dar unele dintre concluziile sale rămân foarte valabile şi astăzi. Ele ne pot ajuta să înţelegem fenomenele asociate c globalizarea şi să le punem în dialog cu geopolitica lui Spykman. Un cadru dialogal al celor doi ne poate vorbi nu doar despre intensificarea contactelor umane în cadrul rimlandului, dar ar descrie cu acurateţe sporită şi locurile în care se întâmplă. Ar rezulta o geopolitică adaptată prezentului, nu concentrată pe statul naţiune, cât pe metropole şi reţele de metropole.

Cu raportare expresă la epidemia pe care începem să o cunoaştem, presiunea socială despre care vorbea Simmel sau cea a Leviathanului de care amintea Spykman[17] sunt utile într-o dezbatere despre drepturile individuale pe care le vom ceda în beneficiul supravieţuirii. Va fi omenirea post-Covid una mai favorabilă dezvoltării individuale sau o stare de urgenţă permanentizată?

[1] Jessica Corbett,  As Coronavirus Death Toll Continues to Rise in Iran, Global Calls Mount for US to Lift ‘Immoral’ Sanctions, Common Dreams, March 17, 2020

[2] Expediency Council sau Majma’-e Taškhīs-e Maslahat-e Nezām este un corp legislativ creat în 1988 de ayatollahul Khomeini pentru a rezolva diferendele dintre parlament/ Majlis şi Consiliul Gardienilor.

[3] Doamna Ebtekar (n.1960) este om politic şi profesor de imunologie, autor a numeroase articole. A devenit cunoscută odată cu criza ostaticilor din 1979-1980, când a devenit purtătoare de cuvânt a sutdenţilor care sechestraseră ambasada SUA şi personalul acesteia din Teheran.
[4] Jon Gambrell, “Virus at Iran’s gates”: How Tehran failed to stop coronavirus outbreak, The Associated Press, March 17, 2020. Maysam Behravesh, The Untold Story of How Iran Botched the Coronavirus Pandemic, Foreign Policy, 24 March 2020

[5] Kamran Bagheri Lankarani, Seyed Moyed Alavian, and Payam Peymani, Health in the Islamic Republic of Iran, challenges and progresses, Med J Islam Repub Iran. 2013 Feb; 27(1): 42–49

[6] Georg Simmel, The Philosophy of Money, With a foreword by Charles Lemert, Routledge, London & New York, 1078/2011, pp.384-398 şi passim. Georg Simmel, The Metropolis and Mintal Life, pp.16-17

[7] Nicholas J. Spykman, The Social Theory of Georg Simmel, With a new Introduction by George Frisby, Routledge, London and New York, 1925/2004, p.xxxviii

[8] Matt Simon, Why the Coronavirus Hit Italy So Hard, Wired, 17 March 2020. Noah Smith, Social distancing is the norm in Japan. That’s why COVID-19 spread is slow there, The Print, 20 March 2020

[9] Courtney Bliler, China and Iran’s New Love Affair? The National Interest, July 28, 2015. Alex Yacoubian, Iran’s Increasing Reliance on China, The Iran Primer, December 3, 2019. John Calabrese, China-Iran Relations: The Not-So-Special “Special Relationship”, Publication: China Brief Volume: 20 Issue: 5, The Jamestown Foundation, March 16, 2020

[10] Mehdi Khalaji , The Coronavirus in Iran (Part 1): Clerical Factors, The Washington Institute, March 9, 2020

[11] Benoit Faucon, Sune Engel Rasmussen and Jeremy Page,  Strategic Partnership With China Lies at Root of Iran’s Coronavirus Outbreak, Wall Street Journal, March 11, 2020

[12] @AlinejadMasih – 29 feb, https://twitter.com/AlinejadMasih/status/1233783635007954949 apud Noam Blum, How Iran Became a Global Vector of Infection for COVID-19, Tablet, March 13, 2020

[13] Natasha Turak, Iranian deputy health minister, diagnosed with coronavirus, goes into quarantine as locals accuse Tehran of cover-up, CNBC, 26 February 2020

[14] Peste 1.200 de noi cazuri de coronavirus apărute în Iran în ultimele 24 de ore. Bilanțul oficial a ajuns la 1.433 de morți, Digi 24, 20.03.2020 13:28, https://www.digi24.ro/stiri/externe/peste-1-200-de-noi-cazuri-de-coronavirus-aparute-in-iran-ultimele-24-de-ore-bilantul-oficial-a-ajuns-la-1-433-de-morti-1278579

[15] Lucica NICULAE, Determinismul în istoria cercetărilor geografice, COLUMNA, nr. 3, 2014, pp.379-397

[16] Jacopo Maria Pepe, Beyond Energy: Trade and Transport in a Reconnecting Eurasia, Springer, Berlin, 2016, pp.11, 397 şi passim. Despre rolul rimlandului în lupta pentru control între SUA şi China a se vedea: Francis P. Sempa, Nicholas Spykman and the Struggle for the Asiatic Mediterranean, The Diplomat, January 09, 2015

[17] „Astăzi, […] planeta s-a integrat în așa de mare măsură sub aspectul ei politic și cel economic […] ca o țesătură inextricabilă […] în care globul stă prins ca o minge într-o plasă de fire al căror număr crește cu fiecare zi.” Conf. univ. dr. Marius-Cristian Neacșu, Ideile lui Ion Conea asupra geopoliticii, Terra, 1-2, An L (LXX) 2019, pp.39-63, esp. p.51

Leave a Reply

Your email address will not be published.