Hezbollahul în America Latină. O discuţie pe marginea geopoliticii lui Halford Mackinder

Hezbollahul în America Latină. O discuţie pe marginea geopoliticii lui Halford Mackinder

Chiar dacă rămâne o ţară eminamente eurasiatică, comportamentul Teheranului la nivel internaţional este mult mai amplu şi se lasă mărginit de geografia proximităţii. În lumea interdependentă de astăzi graniţele unui stat nu mai sunt doar cele fizice, trasabile pe hărţi şi recunoscute, ci includ diaspora sa globală, bazele militare şi porturile, ambasadele şi instituţiile cu care îşi face cunoscută prezentă, precum şi prieteniile pe care le întreţine. Civilizaţie distinctă de vecinii săi şi cu un trecut imperial glorios, Iranul caută să spargă menghina sancţiunilor internaţionale folosindu-se de o serie de pârghii à printre acestea, Hezbollahul şi diaspora şiită prezentă pe mai multe meridiane. Asia de Sud-Est, Africa şi America Latină intră în calculele diplomatice ale Teheranului.

Cea din urmă macroregiune merită o atenţie sporită deoarece ea face obiectul producţiei de narcotice, fiind, de altfel, unul din poli, iar Hezbollahul joacă un rol crucial aici.

Înclinaţia administraţiei Trump  de a eticheta cartelurile de droguri din Mexic drept organizaţii teroriste pare dintr-o cu totul alta problematică decât cea prezentă în primul paragraf. Cu toate acestea, dosarul iranian şi cel al crimei organizate latino-americane se apropie sub sintagma narco-terorismului. După cum observa cercetătoare Tamara Makarenko, căreia, de altfel, i se atribuie şi paternitatea neologismului, crima organizată şi terorismul s-au apropiat foarte multe după finele Războiului Rece şi, mai ales, odată cu 9/11.

În cele ce urmează, studiu de faţă va începe printr-o descriere succintă a Hezbollah urmată de descrierea activitităţilor acestei organizaţii în America Latină, urmând ca partea finală să fie o reflecţie pe marginea relevanţei lui Halford Mackinder (1861-1947) în secolul XXI. Una dintre limitele asumate ale studiului este că nu se va insista asupra implicării Iranului în emisfera vestică.

Hezbollah – Partidul lui Dumnezeu şi nu numai

Întemeiată oficial pe 09 aprilie 1982 în Liban, Hezbollah (alteori scris Hizballah) sau Partidul lui Dumnezeu poate fi descrisă drept o grupare paramilitară şiită cu multiple direcţii de activitate. Crearea ei a venit ca răspuns la invazia Libanului de către forţele armate israeliene având drept ţintă Organizaţia pentru Eliberare Palestinei care îşi găsise acolo adăpost. Dacă iniţial mica comunitate şiită a sprijinit intervenţia israeliană, sperând că aceasta îi va îmbunătăţi condiţiile de viaţă, ulterior sentimentele se vor schimba în sens invers din cauza exceselor Israelului. Iranul a avut un rol determinant în apariţia Hezbollah, rămânându-i cel mai substanţial patron financiar vreme de aproape trei decenii.

În anii ’80 organizaţia s-a luptat pentru a-şi croi o reputaţie împotriva grupării Amal, preexistentă. Şansele de reuşită se vor schimba către  finele decadei, mulţi dintre membrii şi simpatizanţii Amal pe care o considerau prea moderată şi conciliatoare către Tel Aviv, migrând către Hezbollah.

Din 1992, aripei militare i s-a adăugat şi una politică pentru a conferi mişcării un lustru de legitimitate în faţa publicului libanez şi a influenţa mersul lucrului din interiorul parlamentului.[1]

Mai mult decât atât, pe lângă lupta armată, Partidul lui Dumnezeu se va implica în viaţa comunităţii locale printr-o serie de fundaţii şi aşezăminte de binefacere, suplinind sau suplimentând guvernul libanez. Astfel, reputaţia sa în lumea arabă a crescut, deopotrivă în rândurile şiiţilor şi sunniţilor. Aici trebuie găsită explicaţia refuzului multor guverne din Orientul Mijlociu de a o eticheta drept teroristă, în pofida presiunilor SUA.

Modul de luptă

Specific terorismului este lupta asimetrică, una dintre definiţiile acestuia fiind: arma celor slabi. Pe cale de consecinţă teroriştii utilizează o gamă largă de metode asimetrice, numărul şi tehnologia nepermiţându-le atacul frontal asupra rivalilor care sunt guvernele. În anii ’80, luptătorii Hezbollah au învăţat să detoneze primele bombe, rezultatele fiind mai degrabă aproximative, marcă a unori proceduri stângace. În timp, organizaţia a început să atace bazele militare israeliene cu ajutorul unor mase umane, metodă întâlnită la iranieni în timpul conflictului cu Irakul  (1980-1988). Pe măsura trecerii timpului eficienţa loviturilor a crescut, dovadă fiind modificara raportului victime- pierderi proprii: dacă în anii ’80 era vorba de 5:1, adică cinci luptători Hezbollah pentru un soldat israelian, la mijlocul anilor ’90 raportul avansase la 1,5:1 pentru ca în 1999 numărul soldaţilor israelieni ucişi să fie mai mare decât al teroriştilor. Tot ca statistică, între 1985-2000 gruparea a fost autoarea a 6.058 de operaţiuni, dintre care 4.928 numai între 1996-2000. Agresivitatea de care a dat dovadă a fost posibilă şi datorită/din cauza rezervelor de rachete pe care le lansau asupra aşezărilor israeliene.[2] Majoritatea proiectilelor erau de sorginte sovietică, datând chiar şi din anii 1940. Lor li se adăuga piese de origine iraniană, rachetele Fajr-3 (rază 45 km) şi Fajr-5 (rază 75 km). Lansate în număr mare acestea au un efect considerabil mai ales într-un spaţiu redus şi  teren plat, trăsături ale geografiei statul Israel:


Raza rachetelor folosite de arsenalul Hezbollah împotriva statului Israel; sursa: Hezbollah’s rocket force, BBC, 18 July 2006

Acestora li se adaugă o gamă impresionantă de proiectile anti-tanc, tot de fabricaţie rusească/sovietică, capabile să avarieze serios tancurile israeliene Merkava, aşa după cum s-a întâmplat în timpul războiului din 2006 (operaţiunea Cast Lead).[3]

Aria de operare globală

Cele mai de succes organizaţii teroriste sunt cele care reuşesc să obţină simpatia unui public numeros. Ca un adaggio, cele mai longegive sunt cele a căror cauză este susţinută de o diasporă răspândită la nivel internaţional. Exemplele sunt suficiente pentru a susţine afirmaţiile de mai susà mişcarea comunistă, LTTE (Tigri Tamili), IRA, PKK s-au bazat pe un grup etnic sau ideologic de adepţi care şi-au folosit resursele pentru a le susţine cauza. Două studii calculau că după 1945, din 50 de grupări teroriste, 27 foloseau diaspora globală, numărul lor crescând la 38 între 2008-2013.[4] Cunoscutul autor Bruce Hoffman găseşte diasporei patru tipuri de sprijin faţă de cauza teroristă: a) strângerea de fonduri; b) recrutarea; c) procurarea de armament; d) lobby pe lângă guverne.[5]

Cât priveşte Hezbollahul, se crede că acesta operează în America Latină de circa trei decenii. Activităţile sale se bazau pe factul că în Argentina şi Brazilia există o diasporă de 5 milioane de libanezi, ceea ce oferă un cap de pod solid. Dincolo de componenta etnică este cea ideologică. Altfel spus, ideologia şiită a împrumutat mult din ideologia marxistă. Revoluţia lui Khomeini din Iran nu s-a dorit doar o revoltă împotriva Şahului, ci o veritabilă mişcare împotriva oprimării la nivel planetar. Doi dintre precursorii şi, totodată, ideologii Revoluţiei din 1979, anume, Al-e-Ahmad şi Ali Shariati au fost puternic influenţaţi de marxism.[6] Preluarea discursului justiţiar sub umbrela Islamului a permis Teheranului să îşi extindă sfera de influenţă şi dincolo de fruntariile lumii musulmane. Pe fundalul creşterii anti-americanismului în lumea de după 11 Septembrie, preşedintele Mahmud Ahmadinejad a profitat de situaţie pentru a se apropria de state latino-americane precum Venezuela lui Hugo Chavez, Argentina soţilor Kirchner şi Brazilia lui Lula da Silva.

La rândul său, ’Partidul lui Dumnezeu’, indiferent că îl vedem ca pe un construct autonom sau drept instrument al Republicii Islamice, a marşat pe neajunsurile capitalismului. Conform manifestului din 2009:

Savage capitalist forces, led by the USA and Western countries and embodied mainly in international monopoly networks of companies that cross nations and continents, networks of various international establishments especially the financial ones backed by superior military force have led to more contradictions and conflicts . . .”[7]

Astfel că tensiunile geopolitice din heartland, pentru a vorbi în termenii lui Mackinder nu s-au menţinut doar în Orientul mijlociu, ci s-au reverberat şi pe alte meridiane. Graficul de mai jos, postat de analistul Matthew Levitt pe twitter punctează prezenţa pe glob a Partidului lui Dumnezeu:


Astfel, în 1992, la Buenos Aires a fost bombardată ambasada Israelului, eveniment urmat doi ani mai târziu, în 1994, de bombardarea sediului AMIA- Asociaţia Mutuală Israelo-Argentiniană, ambele fiind considerate opera Hezbollah. Speţa, rămasă învăluită în mister, a provocat unde peste timp: În 2015, procurorul special Alberto Nisman o acuză pe preşedinta Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner de a fi acoperit vinovăţia Iranului în afacere, conform unei înregistrări. La câteva zile, Nisman a fost găsit împuşcat.[8]

Evenimentele vor dobândi o nouă dinamică şi nouă intensitate după 2000, SUA fiind interesate cu precădere de activităţile unor grupări musulmane în America Latină, ca parte a efortului de a opri traficul de stupefiante şi, odată cu el, sursele de venit ale terorismului transnaţional. Ca telescop al Iranului şi amprenta Hezbollahului s-a reliefat mai clar.

În 2009 mai multe audieri în faţa Congresului relatau despre personaje dubioase, de origine din O.M. implicate in intermedierea narco-traficului. Pe 23 noiembrie 2011, drept consecinţă a unei operaţiuni a DEA, un tribunal american îl pune sub acuzare in absentia pe Ayman Joumaa, narco-traficant libanez. Rechizitoriul vorbea, printre altele, şi despre relaţia dintre Hezbollah şi cartelul mexican Las Zetas. Joumaa era acuzat de a fi trimis tone de droguri dinspre Columbia via Mexico în Statele Unite.[9]

Victoria dreptei pe continentul sudic, în sincron cu victoria lui Donald Trump la Casa Albă vor schimba macazul geopolitic. Agenda anti-imigraţie şi simpatia faţă de Israel au devenit un numitor comun între Bolsonaro şi Trump, dând tonul şi altor măsuri. Deopotrivă, Argentina, Brazilia şi Paraguay au început să fie mai atente la aşa numita regiune a Celor trei graniţe (Tres Fronteras) unde locuieşte o comunitate arabă şi, totodată, unde a înflorit traficul de narcotice. Rând pe rând, guvernele celor trei naţiuni au etichetat Hezbollahul drept organizaţie teroristă în ultimii doi ani. În plus, cu privire la speţa articolului, la finele lui septembrie 2018 în oraşul brazilian Foz do Iguacu a fost arestat Assad Ahmad Barakat, cetăţean de origine libaneză cunoscut pentru spălare de bani şi relaţii cu Hezbollahul.[10] Numit de SUA drept „terorist global”, Barakat mai făcuse închisoare în paraguay, dar a fost eliberat în 2008.

În ultimele luni, discuţia despre o posibilă răzbunare a Iranului pentru asasinarea gen.Soleimani a mers şi înspre direcţia Americii de Sud. Gradul de pericol al organizaţiei şiite rămâne o chestiune de perspectivă. Astfel, pentru secretarul de stat Mike Pompeo ca şi pentru diferite think-tankuri neoconservatoare (vezi FDD– Fundaţia pentru Apărarea Democraţiei, Emanuele Ottolenghi), riscul este cât se poate de real.[11] Pentru alţii, cum e Fernando Brancoli, profesor de securitate internaţională la Universitatea Federală din Rio de Janeiro: „Hezbollahul foloseşte zona pentru a spăla bani la o scară foarte, foarte mică. Dar ameninţarea este exagerată.”[12]

Peru este un alt pivot de operaţiuni. Folosindu-se de comunitatea celor 5.000 de arabi, binomul Iran-Hezbollah şi-a făcut cunoscută prezenţa aici de mai mult timp. Astfel, în octombrie 2014 autorităţile din Lima l-au arestat pe Muhammad Ghaleb Hamdar, cetăţean libanez asupra căruia s-au găsit fotografii ale unor potenţiale ţinte şi materiale explozive. Presat, el a mărturisit că e în legătură cu organizaţia şiită.[13]

De interes este convertirea la islamul şiit a comunităţii indigene Abancay din regiunea Apurimac, Anzi. Comunitate agricolă unde majoritatea nu are decât şcoala primară, Abancay s-au convertit la islam prin intermediul lui Edwar Quiroga Vargas, lider local. Acesta a primit ajutor din partea la trei şeici argentinieni, care vin des în Peru: Abdul Karim Paz, Edgardo Ruben Assadand Ali Adburrah Man Pohl. Toţi cei trei numiţi au fost studenţii unui anume Mohsen Rabanni, căutat de Interpol în legătură cu bombardamentul de la AMIA. Vargas a trimis circa douăzeci de proaspărt convertiţi în Iran şi este în legătură cu fundaţii patronate de ayatollahul Khamenei.[14]

Indiferent dacă amprenta Hezbollahului va creşte sau va scădea, ea trebui înţeleasă în contextul mai larg al decatolicizării Americii Latine.[15] Conform unui sondaj amplu citat din 2013, între 1970-2013, procentajul catolicilor a scăzut cu 25 de procente, de la la 92% la 69%:


Evoluţia afilierii la catolicism şi a non-afialiaţilor în America Latină
Sursa: Alberto Nardelli, Proportion of Catholics in Latin America has dropped 25% since 1970, The Guardian, 13 Nov 2014

O mare parte din foştii catolici sunt câştigaţi de protestantism, în speţă de evanghelism.[16]

De aceea, dacă scopul este stabilizarea emisferei, guvernele locale şi cel al SUA ar trebui să nu se rezume doar la măsuri poliţieneşti, contrateroriste, ci să se gândească la integrarea comunităţilor musulmane, astfel încât acestea să nu devină curele de transmisie a tensiunilor din Orientul Mijlociu.

În loc de concluzie. Gânduri pe marginea geopoliticii lui Halford Mackinder

Geopolitica clasică s-a născut pentru a înţelege dinamica din Eurasia. Odată cu globalizarea şi multipolarizarea lumii, multe dintre scrierile primilor geopolitologi trebuie recitite şi puse în parantează.[17] Una dintre teoriile cele mai la modă este aceea a Heartlandului lui Mackinder care încerca să explice marile evenimente din Eurasia ca originând din spaţiul cuprins între Estul Europei şi cel al Rusiei.[18]

Vedem însă, astăzi, cum cele mai importante procese pulsează în zona de rimland, anume Europa de Vest, China, India, Singapore, Japonia şamd. În plus, ridicarea Sudului global, prin actori precum Brazilia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Etiopia, valorizează Semiluna exterioară. Posibilitate de altfel, luată în considerare de Mackinder în „Pivotul geografic al istoriei” şi devenită concreteţe în timpurile noastre.[19]

Cu toate acestea, Heartlandul rămâne important ca  profeţie autoîmplinită à expansiunea NATO înspre Ucraina şi Georgia şi teama Rusiei de a nu fi încercuită a generat un nou război rece şi o cursă a înarmărilor care va continua inerţial pentru ani de acum încolo.[20] Prinsă în corzi, Federaţia Rusă caută să spargă încercuirea implicându-se în geopolitica altor regiuni de pe glob, aşa cum sunt Orientul Mijlociu, Africa şi Venezuela. Dacă acest lucru va continua, este de aşteptat ca valurile de refugiaţi dinspre regiune spre restul lumii să continue. Cum remarca Mackinder, orice eveniment din epoca modernă reverberează pe tot mapamondul, deci e de aşteptat ca inclusiv emisfera vestică să sufere impactul, asemenea Argentinei în anii ’90.

Asumând lecţiile ultimului secol şi distanţa de la Mackinder, poate ar trebui să reformulăm ultracelebrul său dictum: Cine stăpâneşte Heartlandul stăpâneşte Eurasia/ Cine stăpâneşte Eurasia stăpâneşte lumea./

În primul rând ar trebui înlocuit cuvântul stăpânire cu acela de dominare sau prevalenţă care sunt mai moi semantic şi utile într-o epocă în care nimic nu mai este absolut şi durabil.

În al doilea rând ar trebui să ne gândim la actorii implicaţi în ecuaţia regională: sunt marile puteri externe sau sunt statele/organizaţiile din regiunea în cauză?!

În felul acest, noul dictum propus sună astfel:

  • Cine domină Rimlandul domină Eurasia/
  • Cine vrea să domine Eurasia nu trebuie să încerce să domine Heartlandul/
  • Presiunea asupra Heartlandului va reverba asupra Rimlandului şi Semilunii exterioare/

Propoziţia 1 de mai sus priveşte cu predilecţie SUA care trebuie să fie chibzuită în implicarea într-o confruntare în zona heartlandică cu Rusia.

Propoziţia 2 priveşţe tot SUA, dar nu numai: poate fi un sfat la fel de bun şi pentru actorii rimlandici, costieri (Marea Britanie, Franţa, Germania, China, India şi chiar actorii mai mici, precum România).

Propoziţia 3 trebuie citită în raport cu 1 şi 2, drept concluzia unui silogism. Tensiunile din Heartland vor determina actorii de acolo (citeşte Rusia) să spargă încercuirea şi să provoace tensiuni geopolitice pe alte meridiane, precum Africa şi America Latină. Prin efect de domino, 3. se aplică şi organizaţiilor teroriste din Orientul Mijlociu extins (adică zona aflată între rimland şi heartland) care vor căuta venituri şi susţinere în alte regiuni de pe hartă.


[1] Hezbollah, CISAC – Center for International Security and Cooperation, Stanford University, August 2016, https://cisac.fsi.stanford.edu/mappingmilitants/profiles/hezbollah#highlight_text_12512

[2] Iver Gabrielsen, Hezbollah’s Strategy and Tactics in the Security Zone from 1985 to 2000, Small Wars Journal, https://smallwarsjournal.com/jrnl/art/hezbollahs-strategy-and-tactics-in-the-security-zone-from-1985-to-2000#_edn66

[3] Pentru mai multe informaţii despre arsenalul Hezbollah a se vedea: Shaan Shaikh and Ian Williams, Hezbollah’s Missiles and Rockets, Center for Strategic and International Studies, July 2018

[4] James A. Piazza, How Diaspora Communities Influence Terrorist Groups, Lawfare, March 3, 2019

[5] Bruce Hoffman în Bruce Hoffman, William Rosenau, Andrew J. Curiel, Doron Zimmermann, The Radicalization of Diasporas and TerrorismA Joint Conference by the RAND Corporation and the Center for Security Studies, ETH Zurich, RAND – National Security Research Division, 2007, p.2

[6] Pentru o interpretare în cheie marxistă a Revoluţiei din 1979, vezi: Ted Grant, The Iranian Revolution, Marxism, 09 February 1979. Pentru relaţia dintre Islam şi marxism în Iran a se vedea teza de doctorat: Abdolrahim Javadzadeh, “Marxists into Muslims: An Iranian Irony” (2007).FIU Electronic Theses and Dissertations. 36.https://digitalcommons.fiu.edu/etd/36

[7] Joseph Daher, Hezbollah and the Workers, Jacobin, 2016, https://jacobinmag.com/2016/12/hezbollah-lebanon-iran-islamic-revolution-labor

[8] Argentina, Iran, and the Enduring Mystery Surrounding the Death of a Special Prosecutor, Foreign Policy, July 12, 2019

[9] Latin America as an Arena for Iran and Hezbollah’s Terrorist, Subversive and Criminal Activities, The Meir Amit Intelligence and Terrorism Information Center, https://www.terrorism-info.org.il/Data/articles/Art_20318/E_061_12_1444742692.pdf Iranian and Hezbollah Involvement in Criminal Activities in Latin America, Crethi Plethi, April 18, 2012, http://www.crethiplethi.com/iranian-and-hezbollah-involvement-in-criminal-activities-in-latin-america/islamic-countries/iran-islamic-countries/2012/

[10] VOA News, Brazil Arrests Lebanese Man Linked to Hezbollah, September 22, 2018. ‘Hezbollah treasurer’ Barakat arrested in Brazil border city, BBC News, 22 September 2018

[11]Oved Lobel, Downplaying the Hezbollah presence in Latin America: A Fisking, AIJAC-Australia/Israel & Jewish Affairs Council, January 29, 2020

[12]  Kate Linthicum, Could Iran — and Hezbollah — strike in Latin America? LA Times, Jan. 10, 2020

[13] Felicia Woron, Iranian Influence in South America, Counter Extremist Project, July 24, 2018

[14] Melissa Scholem Heller, PERU, ABANCAY & HEZBOLLAH:THE PARTY OF GOD IN THE CITY WHERE THE GODS SPEAK, International Institute for Counter-Terorism, November 2016. A se vedea şi reportajul: Hezbollah has arrived in Peru and announces the registration of its new political party, Fuente Latina, 23 June 2016, https://www.youtube.com/watch?v=eV9EtUBi5nk (accesat 14.03.2020)

[15] Michael Paulson, Latin America Is Losing Its Catholic Identity, New York Times, Nov. 13, 2014. Msgr. Pedro Lopez-Gallo, The decline of Catholicism in Latin America, B.C. Catholic, 25 April 2018

[16] Carlos Malamud, La expansión política de las iglesias evangélicas en América Latina, Elcano Real Instituto, 26/11/2018

[17]Yves Lacoste, “The Geographical Pivot of History”: A Critical Reading, Hérodote, 2012/3 (No 146-147). Phil Kelly, Recognizing the North American Heartland: A More Suitable Fit for Mackinder’s Thesis, Modern Diplomacy, 26 July 2018. Pentru o analiză a geopoliticii specifice Americii de Sud a se vedea: Philip Kelly, Checkerboards and Shatterbelts: The Geopolitics of South America, University of texas Press, Austin TX, 1997

[18] H J Mackinder, The geographical pivot of history (1904), The Geographical Journal, Vol. 170, No. 4, December 2004, pp. 298 – 321

[19] Vorbeşte despre exemplu despre posibilitatea unei Chine dominată de Japonia care ar constitui un pol de putere mult mai periculos pentru europeni decât Rusia. H J Mackinder, ibidem, p.307

[20] Mark S. Monmonier, Drawing the Line: Tales of Maps and Cartocontroversy, Henry Colt and Company, Henry Holt and Company, 1995, p.149

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.