Discursul Preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Durão Barroso, susţinut pe data de 12.09.2012 în faţa Parlamentului European, a fost unul neaşteptat de curajos. Febra naţionalismelor crescânde care a cuprins mjoritatea ţărilor europene pe fondul crizei economice, lăsa puţin spaţiu de manevră speranţelor  federaliste. Mai mult, acest discurs a fost rostit cu doar câteva ore înainte de o decizie crucială a Curţii Constituţionale a Germaniei, care ar fi putut da o lovitură de graţie Uniunii, prin neacceptarea Mecanismului European de Stabilitate, mecanism care depinde de suportul financiar al Germaniei.

„Să nu ne temem de cuvinte, avem nevoie să ne îndreptăm către o federaţie de state”. Acestea au fost cuvintele Preşedintelui Comisiei Europene, care nici în continuarea discursului său nu sa temut să înteţească tirul argumentelor federaliste, totul culminând cu invocarea unui necesar viitor tratat european. Însăşi reacţiile conducătorilor statelor europene care resping acest plan dau măsura curajului acestei declaraţii. Preşedintele ceh Vaclav Klaus a apreciat această propunere ca una care dă în sfarşit pe faţă intenţiile federaliste aflate în spatele solicitărilor de aprofundare a integrării europene. Barroso consideră în discursul său doctrinele politice clasice drept „idei vechi” care nu mai sunt sustenabile în contextul globalizării şi accentuării competiţiei pieţelor fără frontiere.  În discursul său Barroso dă un raspuns celor ce se tem de acest viitor comun: „Sunt unii oameni care spun că democraţia nu poate fi transnaţională. Imi pare rău, dar aceştia nu înţeleg că suntem în secolul 21 unde piaţa este transnaţionala”. Argumentaţia a culminat cu invocarea timpurilor în care „jumătate din Europa era condusă de forţe totalitare” timpuri care se pot întoarce dacă Europa nu conştientizează că are nevoie de o nouă „gândire”, care să conducă la o „uniune financiară, economică şi politică”.

Ultimii ani au marcat o scădere a percepţiei de forţă a Comisiei Europene comparativ cu Consiliul European şi Consiliul de Miniştri şi se părea că aceasta va fi tendinţa şi în continuare. În acest context, România, odată cu schimbarea eşicherului politic aflat la guvernare, a fost în centrul unor evenimente care au adus o reală îngrijorare la Bruxelles si Washington şi mai puţin la Moscova. Nu este rolul acestui articol să dezbată dacă aceste percepţii au fost datorate unei situaţii de fapt reale şi cât de mult au fost ele influenţate de o manipulare a informaţiei externe, ci de a remarca, că, la nivel european, aceste evenimente au avut darul să trezească o adevarată furtună de declaraţii, luări de poziţii şi mesaje transmise de la cel mai înalt nivel. Comisia Europeană a fost vocea cea mai puternică în acest cor al criticilor la adresa României şi ameninţărilor potenţiale la adresa statului democratic. Prin vocea presedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi mai ales a Comisarului pentru Justitie, Viviane Reding, executivul european a dat măsura implicării sale la un nivel fără precedent. Şi poate chiar mai important, demnitarii români, şi în special primul ministru, Victor Ponta, au arătat că acordă atenţie acestor îngrijorări şi că sunt gata inclusiv să modifice propria strategie de politica internă. Cu siguranţă altfel ar fi arătat în acest moment tabloul politic românesc dacă Comisia nu ar fi avut o reacţie atât de rapidă şi puternică, iar autorităţile guvernamentale româneşti nu ar fi fost atât de sensibile la aceste critici. Pe valul acestui prestigiu nesperat câştigat de Comisie, Viviane Reding a solicitat înfiinţarea funcţiei de Procuror General European, iar Jose Manuel Barroso a venit în faţa Parlamentului European şi a întregii Europe şi a făcut cea mai curajoasă declaraţie din întreaga sa carieră. Una fără echivoc. „Azi cer o federaţie de state naţionale”.

Ca o încununare a acestui discurs, decizia Curtii Constiţutionale de la Karlsruhe, decizie venită când ecourile acestui discurs nici nu se stinseseră pe holurile Parlamentului European de la Strasbourg, a fost una favorabilă. Condiţiilor puse de Curte pentru acceptarea planului de salvare a ţărilor aflate în dificultate erau nici mai mult nici mai puţin decăt condiţiile de care vorbea în discursul său şi Preşedintele Comisiei Europene. Toate aceste condiţii vor fi asul din mâneca negociatorilor pentru o crearea unei uniuni europeane la nivelul reglementărilor bancare, fiscale şi de ce nu chiar politice.

  analize, barrosso, uniunea europeana