În această primă parte mă voi concentra pe coagularea noțiunii de Djihad, pentru ca în partea a doua să prezint evoluția ei de-a lungul secolelor. În a treia și ultima parte voi vorbi despre cum apariția și evoluția Djihadului influențează comportamentul grupărilor radical islamiste.

Vedem cum valuri succesive de grupări radicale islamiste, de la Al-Qaida până la Statul Islamic (ISIS), invocă numele Profetului Muhammad și al lui Allah pentru a-și justifica acțiunile. Vedem cum Arabia Saudită pedepsește libertatea de exprimare cu închisoarea pe viață sau chiar cu pedeapsa capitală, obligând în continuare femeile să poarte val (hijab) pe față. Și vedem cum fanatici religiosi intră înarmați în clădiri și masacrează pe oricine le stă în cale. Pentru lumea vestică acest gen de comportament pare a fi deviant și tipic Evului Mediu. Și chiar așa și este.

Ulterior iau naștere discuții interminabile pe aceste teme, multe dintre ele încheindu-se cu concluzii negative față de religia islamică și față de numele Profetului Muhammad. Parțial, este de înțeles, dar nu neapărat corect. Judecăţile de valoare negative apar ori datorită lipsei de documentare, ori datorită căutării de răspunsuri în prea puține surse, de regulă doar pasaje decontextualizate din Coran.

Articolul de față dorește să răspundă unor întrebări pe care cu siguranță și le poate pune oricine este interesat în a afla motivele din spatele fenomenului islamismului radical. Nici una dintre aceste întrebări nu are un răspuns scurt, motiv pentru care am considerat că ar fi mai eficientă segmentarea acestui articol în mai multe părți:

1. Este islamismul radical o problemă contemporană?
2. Își trage într-adevăr islamismul radical originile din Coran?
3. Promovează religia islamică pacea? Sau promovează și războiul atunci când pacea nu dă rezultate?

Vom vedea că răspunsurile la aceste întrebări ne vor ajuta să înțelegem mai bine atât Islamul în general, cât și grupările radical islamiste.

Primul lucru care ar trebui precizat este faptul că noțiunea de “război religios” nu a apărut odată cu religia islamică. Ea este mult mai veche, atât de veche încât nici măcar nu a putut  fi datată cu exactitate. Războiul sfânt la musulmani a apărut în secolul al VII-lea d.Chr. și a avut o evoluție în timp care a fost influențată de diverse interese politico-militare.

Apariția noțiunii de “Djihad”

În intervalul 617-622., Profetul Muhammad s-a concentrat exclusiv pe puterea cuvântului pentru a atrage adepți. Această perioadă relativ pașnică este cunoscută sub numele de “perioada meccană”, iar în timpul ei Muhammad și-a asumat rolul de “Profet avertizator”.

În anul 622 a început “perioada medineză”, în care Muhammad și-a asumat rolul de “Profet înarmat”, în principal pentru a cuceri orașul Mecca. În intervalul 622-632 a apărut noțiunea de Djihad dintr-un amalgam de necesități militare, economice, sociale și politice.

Trecând dincolo de titulatura de “Profet” ar trebui precizat că Muhammad a fost în egală măsură un lider militar, politic și religios. Confruntat cu o Peninsulă Arabă extrem de divizată într-o multitudine de triburi pre-islamice, el a înțeles că singurul mod în care putea unifica tot acel teritoriu era prin cucerirea sistematica a peninsulei, prin impunerea unei religii comune și crearea unui sistem de alianțe cu nobilii locali. De altfel, pentru acest ultim scop Muhammad nu a ezitat să se alieze cu nobili nemusulmani și chiar să se căsătorească cu femei nemusulmane.

Fără alianțe și mai ales fără o religie comună tuturor triburilor, teritoriul cucerit de Muhammad nu ar fi fost altceva decât o confederație de triburi care foarte probabil că s-ar fi destrămat după moartea sa. Cu siguranță Muhammad nu a fost nici primul lider care a utilizat acest principiu – romanii aplicându-l cu succes cu mult înaintea lui – și nici ultimul.

Însă nu toate triburile au acceptat autoritatea lui astfel că Muhammad avea nevoie de un instrument prin care să-și justifice expansiunea teritorială. Iar acesta a fost Djihadul. În realitate Djihadul nu era altceva decât raidul pe care triburile pre-islamice îl utilizau unele impotriva altora. Muhammad a preferat să redirecționeze din interior în exterior efortul depus pentru aceste raiduri. Iar aspectele de ordin religios au fost mijlocul prin care a făcut acest lucru. De cele mai multe ori Djihadul era îndreptat ori împotriva celor care nu plăteau tribut, ori împotriva celor care nu se converteau, ori împotriva celor care refuzau să se alieze cu el.

Cu toate acestea Muhammad a promovat toleranţa față de populațiile cucerite, sub aspectul confesiunii religioase, nefiind impusă convertirea membrilor comunităţilor cucerite, atâta timp cât aceştia recunoșteau autoritatea cuceritorului. I-a recunoscut ca profeți pe Iisus și  Moise, gest diplomatic inspirat în raport cu creștinii și evreii din teritoriile cucerite.

Ideea de “război sfânt” era utilizată contextual, doar în ultimă instanță și doar dacă cucerirea militară era într-adevăr posibilă.

Pe scurt: pentru Muhammad, Djihadul avea ca scop extinderea teritorială și răspandirea Islamului, care la rândul lui avea scopul de a oferi coeziune populaţiilor din teritoriilor cucerite.

Citește și: Apariția și evoluția noțiunii de “Djihad” oferă răspunsuri cu privire la islamismul radical – partea a II-a

Citește și: Apariția și evoluția noțiunii de “Djihad” oferă răspunsuri cu privire la islamismul radical – partea a III-a

  islamism radical, Muhammad