Viaţa socioeconomică şi strategiile politice ale comunităţilor umane au fost dintotdeauna modelate de achiziţia de teritorii ori de apărarea lor. Viaţa socioeconomică şi strategiile politice ale comunităţilor umane au fost dintotdeauna modelate de achiziţia de teritorii ori de apărarea lor. Erau puse în balanţă continuarea existenţei grupului asediat ca grup social matur, coeziv, cu o tradiţie în […]
Multiculturalismul a recâştigat o admirabilă poziţie în discursul public al liderilor politici şi al maselor deopotrivă relativ recent, mai precis în toamna anului 2010, atunci când doamna Angela Merkel declara, în faţa auditoriului format din conservatorul partid CDU (Uniunea Creştin-Democrată), nimic altceva decât moartea acestuia. La fel cum procedase un alt mare gânditor german cu […]
Pentru lumea Islamului, notiunea de libertate primeste un statut social, este liber cine nu este sclav, ca si o acceptiune morala în functie de merite , pentru crestinism ideea de libertate capata aspectul unei alegeri interioare :crestinul poate alege intre a face bine , a se indoi, sau de a nu crede. In ciuda neîntelegerilor […]