Pentru   lumea Islamului,  notiunea de libertate primeste un statut social, este liber cine nu este sclav, ca si o acceptiune morala în functie de merite , pentru crestinism ideea de libertate capata aspectul unei alegeri interioare :crestinul poate alege intre a face bine , a se indoi, sau de a nu crede. 

In ciuda neîntelegerilor mai vechi sau mai noi au existat de-a lungul timpului  perioade în care s-a manifest cooperarea  dintre diferitele grupuri religioase, în coditiile în care erau obligate sa se confrunte cu un al treilea grup(croatii si sârbii împotriva Otomanilor). În zilele noastre conflictele religioase se desfasoara sub efectul difuzarilor noilor idei sau dincontra a raportului de forte mai mult sau mai putin indepartate in timp .

Conflictele religioase sunt cu atat mai violente cu cat populatiile de religii diferite sunt amestecate teritorial pe intinderi relativ restrânse.

Interferenta politic religios nu a fost prezenta doar în cadrul bisericii crestine ci si in lumea islamului în care pe lânga transcedental, supunerea -Islâm fata de zeul suprem, propovaduita de profet , se pare ca a avut si niste cauze pur  pamântesti , noua credinta aparând într-o perioada de maxima dezbinare a triburilor arabe si de acutizare a crizei din societatea Mekkai dominata de puternicul trib Qaraysit.  De fapt ca si in cazul altor religii ,sau confesiuni religioase  profetul acesteia  nu a  dorit sa intemeize o noua religie ci doar sa-i determine pe  oameni sa o descopere pe cea a stramosilor lor, existand similitudini multiple intre islamism, iudaism si crestinism, deci si o baza de pornire in deschiderea unui dialog concret.

Incontestabilul rol al culturii islamice  , este recunoscut de aceasta data în deplin acord de catre occidentali, sau oricum de catre opinia publica occidentala, dar si resimtit puternic, datorita marii mase  a populatiei confesionale islamice existente aici. Astfel, intr-un top realizat de revista Foreign Policy, dintr-un total de 20 de personalitati jumatate sunt musulmani, si acestia toti în jumatatea superioara a clasamentului  , dovada si interesul mai mare aratat de adeptii confesiunii islamice de pretutindeni, tinând ca acest clasament s-a facut pe baza propunerilor si voturilor  din partea opiniei publice internationale.

Dialogul interreligios este “o necesitate vitala”, de care depinde “în mare parte viitorul nostru”, a declarat Papa Benedict al XVI-lea în cursul unei audiente exceptionale cu ambasadorii tarilor musulmane acreditati pe lânga Sfântul Scaun. în fata diplomatilor, evocând perioada grea prin care trece in prezent lumea. Papa s-a folosit de ocazia acestei întâlniri exceptionale pentru a sublinia înca o data “stima” si “respectul” sau fata de religia musulmana , dupa  declaratiile sale referitoare la islam facute în Germania.

Calea dialogului , ofera resurse sporite tocmai datorita faptului ca actorii acestui dialog diferind gratie contextului istoric în care s-au format si au evoluat, au posibilitatea de a-si împartasii din experienta mai mult sau mai putin benefica, acest lucru îmbogateste societatile si contribuie la împlinirea individuala .Cu toate acestea nu de putine ori tocmai aceasta diferente pot duce la conceptii gresite, subiective si la atitudini intolerante si xenofobe.

Invers, stereotipurile au functionat si mai functioneaza si în mentalul social oriental (indian) cu privire la Occident. Astfe semnificativa este incursiunea în Anglia începutului de secol XX (1902) a lui Madho Singh, maharajah din Jaipur. Acesta fusese invitat la Londra pentru a asista la încoronarea lui Edward al VII-lea. Pentru el, Marea Britanie era o tara îndepartata, barbara, aflata în partea de nord-vest a ostilei «Mari Negre». Madho Singh nu-si putea supune augusta persoana unui mediu atît de strain. Iar o asemenea calatorie i-ar fi supus riscului si pe supusii lui, caci în timpul încoronarii, poporul din Jaipur se identifica ritualic cu trupul regelui. Daca Madho Singh se pîngarea în aceasta calatorie, pamîntul si poporul sau se pîngareau în aceeasi masura”

 În timp ce Europa a avut un ingredient specific si capabil sa creeze o  lume ce cuprinde nationalitati  diferite-limba latina ,apoi regimul dual al printilor si Bisericii, sistemul economic bazat pe agricultura extensiva, Asia în schimb   n-a avut o structura compatibila de civilizatie , desi acest rol ar fi putut  fi îndeplinit de catre budism  ,  în secolul I d.Hr, si acesta religie s-a fragmentat , tot din motive politice. De asemenea printre alte cauze primordiale  incompatibilitatea structuri civilizationale, ar mai fi de mentionat atat întinderea si varietatea geografica a celui mai mare  continent al planetei, marile miscari si evolutii demografice, arhaismul culturilor orientale , statalitatea imperiala multipla, si chiar în ciuda acesteia, diversitatea etnica a locuitorilor, mult mai complexa decât în cazul spatiului european.

Daca imperiile au totusi o structura legitimata prin sanctiunea divinitatii , în schimb în lumea europeana statului-natiune este legitimat prin existenta natiunii, respectiv de jos în sus. Desi a trecut ceva timp pâna când legitimarea acestui tip de logica sa se încetateneasca în Europa, la începutul secolului XX, guvernamintele au devenit secularizate, acest model bazat pe solidaritatea sentintului national fiind adoptat si în Turcia odata cu Ataturk .

Religiile spre deosebire de nationalism cunosc fenomene de proportii neateptate, cum ar fi fundamentalimul care urmarite revolutionarea structurii institutionale a statului  si desecularizarea lui .  Crestinatatea a fost totusi mereu comunitara integranta a unui spatiu vast pe când nu existau natiuni si state nationale. Desi toate religiile au ca tema suferinta umana si încercarea  de a  induce sentimentul solidaritatii umane datorita miscarilor care strâng ca în 1997 , un milion de oameni la Washington-secta ,,Pastorii Promisiunii”   , in milion de oameni-fenomen caracterizat  prin sintagma religiozitate spontana si informala,  diferit desigur de manifestarile obisnuite ale fenomenului religios generat de marile religii..

Abordările sunt diferite  totusi , din punct de vedere crestin ,  suferinta este o consecinta a pacatului, spre deosebire  de hinduism de pilda unde viata însasi este privita ca o povara  datorita reincarnarilor succesive, pentru eliberarea de aceasta pedeapsa omul trebuind sa tinda spre topirea în Marele Brahman –absolutul impersonal , spre deosebire de crestinism unde scopul vietii nu este eliberarea de suferitâ si comuniunea cu Dumnezeu  considerat Persoana întreita. Sigur fiecare religie doreste sa se pastreze nealterata ,asta si datorita inmuiltirii tot mai accentuate a sectelor sincretice care  au pornit fie de la baze proprii fie de la elementele unor religii mai vechi  de regula orientale  ,  dar  acest lucru nu inseamna ca se respinge din start posibilitatea dialogului.

Religia ramâne, si în secolul XXI, un element constitutiv al manifestarilor vietii umane  , extrem de complex  si divers în structura sa intrucât , ne-am putea întreba daca putem vorbi de religie, religii sau credinte  religioase, având in vedere ca aceasta notiune are echivalent doar in limbile europene si în limba araba. Totusi, dialogul interreligios a existat, exista si  va mai exista , religiile au ajuns sa se cunoasca mai bine prin credinciosii lor dar si cu scopul stimularii constiintei neamului omenesc , indiferent de apartenenta culturala distinctiva si cauzatoare nu de putine ori a discrepantelor si barierelor ce intervin în eventualul dialog dintre ele.

Complexitatea lumii în care traim accentuata dupa 1990 odata cu desfintarea  sistermului bipolar,desi existau destule tari nealiniate, aduce o lume diferita dar nicidecum mai linistita, confruntarile ideologice facând loc confruntarii economice intre N si S, si celor culturale  între E si V .  Deasemenea desi nu a avut loc asa numitul sfârsit al istoriei, totusi s-ar spune ca este vorba mai degraba de un sfârsit al formelor de guvernamânt , sistemul spre care se tinde fiind cel al democratiei liberale care chiar daca nu este perfect ramane cel mai viabil datorita numarului  tot mai mare al statelor lumii în care acesta trimfa.

Conflictele religioase mai mult sau mai putin politizate au existat si persista pâna în secolul XXI . Nimic bun nu ar rezulta dintr-o atare  confruntare violenta, singura solutie fiind cea a dialogului. Deasemenea nu poate exista dialog fara inventarierea tuturor chestiunilor oricât de minore ar parea .Atâta timp cât constitue surse de conflict nu trebui ignorate, caci identificarea cauzelor care determina necesitatea unui dialog interreligios impune cu necesitate autodefinirea si redefinirea reciproca a subiectilor implicati în discutie.

De-alungul timpului Asia a constituit terenul fertil în care s-au plamadit atât marile state si imperii cât si marile credinte religioase, de regula, monoteiste. În cadrul continentului asiatic întâlnim mari arii apartinând diverselor culte religioase chiar daca aceste nu sunt compacte, dar aceasta extindere a dus nu de putine ori  la confruntari  careau periclitat climatul politico-ecomonic si chiar militar din zona.Din acest motiv si confruntarile au fost extrem de violente, ele avant loc atât intre credinte diferite-islamism-crestinism, crestinism –iudaism , islamism- budism , islamism-hinduism, budism- hinduism, cât si între confesiunile aceleiasi religii-sunniti-siiti.

Astfel se remarca faptul ca cele mai multe dintre aceste confruntari implica pe reprezentantii cultului musulman, fapt semnificativ cu atât mai mult cu cât aceasta credinta este împartasita de aproximativ 1 miliard de adepti , ocupand locul II din acest  punct de vedere dupa crestinism . Din acest motiv si obiectul analizei noastre se va axa în principal pe relatiile islamismului cu celelalte religii desi vom pomeni si de raporturile  dintre confesiunile islamului, sau  ale crestinismului ,de relatiile cu alte cu alte religii si   de implicatiile culturale ale acestor lucrari ca si de implicatiile politice ale eventualului dialog. Identificarea factorilor care determina necesitatea dialogului intre culturi si religii este primordial inainte de orice, aceste rezultand atat din problemele socio-economice , cât si din confruntarti politico-militare determinate  nu de putine ori si motive religioase .

Pentru lumea islamica restablirea unei ordini bazate pe  valorile pronationale ale  religiei si traditiilor comune , constituie una din optiunile  la care  apeleaza  miscarile de opozitie ce acuza statul –natiune de pierderea legitimitatii, credibilitatii a unitatii morale si politice. Astfel fundamentalismul islamic în calitate de reprezentant al acestei orientari apelând la sistemul valorilor religioase ca sursa de legitimitate politica , nega apoi legitimitatea fiecarui cetatean al tarii, redus la statutul de credincios  , acest curent netrebuind sa fie confundat cu religia musulmanilor.

Relatiile între crestinism si islam au fost tot mai tensionate în ultimii ani, fie de caricaturile cu profetul Mahomed publicate în ziarele din Europa, fie de afirmatia Papei din 2006 prin care a asociat islamul cu violenta, iar mai recent, chiar si de convertirea la catolicism a unui jurnalist musulman.  Cu tote acestea primul  pas spre detensionare l-a facut  chiar regele Abdullah al Arabiei Saudite, care i-a chemat la dialog religios pe musulmani, crestini si evrei. Regele Abdullah se prezinta însa ca un reformator si afirma ca a primit unda verde de la clericii musulmani pentru propunerea sa de dialog între religii. Surprinzator, desi Riyadhul nu are relatii diplomatice cu Ierusalimul si nici cu Vaticanul, regele Abdullah a fost primit anul trecut de Papa Benedict al XVI-lea, iar acum se negociaza construirea primei biserici pentru cei aproape un million de catolici din Arabia Saudita, majoritatea muncitori filipinezi , desi în patria lor climatul religios este tensionat chiar de catre etnici de confesiune musulmana  , prezenti în sudul tarii si activi în revendicari de 30 de ani.

 Totusi initiativa nu este inedita astfel de dialoguri au mai existat, pornindu-se atât de la elementele similare cat si cele distinctive.

  cultura, dialog intercultural, religie