Războiul Civil din Afganistan – Extremismul Islamic: 1979 – 2001. Partea I

Războiul Civil din Afganistan – Extremismul Islamic: 1979 – 2001. Partea I
Sursa foto: http://www.opinion-maker.org
Sursa foto: http://www.opinion-maker.org

O scurtă istorie a unui eveniment care a marcat timp de câteva decenii situaţia geopolitică din spaţiul Islamic: Războiul civil din Afganistan.

Războiul civil din Afganistan, acest eveniment istoric, care a marcat timp de câteva decenii instabilitatea geopolitică din Orientul Mijlociu, poate fi împărţit în cinci faze de referinţă.

Prima fază reprezintă momentul în care, la conducerea Afganistanului, prin lovitură de stat, a accedat un partid cu orientare socialistă, denumit “Partidul Popular Democrat din Afganistan” (PPDA).

La data de 27 aprilie 1978, această formaţiune politică reacţionară, care avea maximă influenţă în tărâm militar, a răsturnat regimul actual, executându-l pe preşedintele ţării, Muhammad Daoud (acesta fiind primul preşedinte afgan care, deasemenea, a ajuns la conducere printr-o lovitură de stat, răsturnând longeviva monarhie afgană).

Odată cu instalarea noului guvern şi a noii puteri politice, Muhamad Taraki (fondatorul PPDA şi şeful guvernului), a acţionat în vederea implementării unor politici cu caracter comunist, în pofida culturii islamice profund religioase, care prezenta o lungă istorie de aversiune şi rezistenţă la orice tip de control guvernamental centralizat. Rezistenţa creată împotriva noilor politici implementate, a condus la ciocniri armate şi reprimări sângeroase din partea guvernului instalat.

 Încă de la începutul operaţiunilor noului guvern PPDA, sovieticii s-au implicat atent în finanţare şi suport sub forma de echipament militar şi consilieri sovietici. Partidul PPDA, în sine, s-a divizat în facţiuni rivale, care au luptat reciproc pentru controlul guvernamental şi simultan împotriva rebelilor islamişti. Facţiunea “Khalq” un grup militant marxist, care i-a avut compozanţi pe preşedinţii ţării, Hur Muhammad Taraki şi Hafizullah Amin. Iar pe de-altă parte, facţiunea “Parcham”, care i-a avut în rândul lor, pe viitorii preşedinţi, Babrak Karmal, respectiv dr. Mohammed Hajibullah. În limba română “Parcham” semnifică “stindard”, iar “Khalq” înseamnă “poporul”.

Gherilele islamiste situate în regiunea muntoasă a Afganistanului au hărţuit în mod repetat armata afgană până la momentul în care Hafizullah Amin (care a preluat puterea statului, după ce a ordonat asasinarea lui Taraki, în octombrie 1979) a apelat la ajutorul sovietic în privinţa finanţărilor tot mai consistente. În cele din urmă, sovieticii decid invadarea Afganistanului pentru a menţine la putere regimul comunist, dar sunt nemulţumiţi de conducerea lui Amin, în condiţiile în care acesta nu reprezenta credibilitate şi capacitate de a realiza scopul şi obiectivul politic dorit de sovietici.

Prin urmare, în noaptea de 24 decembrie 1979, trupele sovietice au ocupat ţara într-un număr foarte mare, avându-l deci ca ţintă primordială pe Amin. Sovieticii au reuşit, în cele din urmă, lichidarea preşedintelui Hafizullah Amin, pentru ca mai apoi să instaleze un nou guvern marionetă condus de către un comunist afgan, Babrak Karmal.

Guvernul Karmal, având în spatele său un suport militar de cca. 110 000 de trupe sovietice, a sporit tensiunile asupra forţelor de rezistenţă islamice. Operaţiunile sovietice de contraofensivă s-au desfăşurat prin intermediul atacurilor aeriene şi pe scară largă la sol. Invazia sovietică din Afganistan a implicat un nou conflict în tărâmul totemic internaţional al Războiului Rece. În aceste condiţii, SUA, Marea Britanie, Pakistan, Arabia Saudită, China şi alte ţări, au furnizat echipament militar insurgenţilor afgani cunoscuţi sub noua denumire de “Mujahedini” (războinici sfinţi). Aceste trupe de rezistenţă au continuat să ţină piept atât sovieticilor, cât şi regimului comunist condus de Karmal.

 Printre armele cu potenţial furnizate de SUA mujahedinilor au fost lansatoarele de rachete portabile, arme folosite ca să contrabalanseze eficacitatea atacului aerian cu elicoptere sovietice. Invazia sovietică, alături de mişcările revoluţionare iraniene, au provocat un răspuns vertiginos şi dur din partea întregii lumi islamice, care a fost direcţionat rezistenţei împotriva comuniăţilor.

 În aceste condiţii, Republica Islamică Iran şi multe alte naţiuni şi grupuri musulmane au venit în ajutorul mujahedinilor din Afganistan . Acest ajutor consistă în voluntari islamişti trimişi de către milionarul saudit Osama bin-Laden. Bin-Laden, alături de alţi voluntari arabi , ajunge să fie considerat un “arab-afgan”. Aceştia vor juca, mai târziu, un rol crucial atât în războiul Islamic de gherilă din Algeria, Egipt, Bosnia, Tadjikistan, Cecenia, cât şi în atacuri asupra unor ţinte americane şi occidentale.

În anul 1988, prin glisarea războiului şi modificările politicii interne ale Uniunii Sovietice, Moscova este determinată să ia parte la Acordurile de la Geneva (1988), fapt care va conduce, ulterior, la retragerea defintivă a efectivelor sovietice din teritoriul Afganistanului, în februarie 1989.  În tot acest timp, aproape 5 milioane de afgani au fugit în ţările vecine (Pakistan şi Iran), trăind acolo în calitate de refugiaţi.

Pentru ruşi, războiul din Afganistan a luat sfârşit, dar nu şi pentru afgani, care vor continua războiul civil. Din acest moment, conflictul afgan intră în faza a doua, în care grupurile rebele, care nu au format un real front de coeziune împotriva comuniştilor, vor continua războiul împotriva guvernului marxist de la Kabul.

În 1986, Karmal este înlocuit de la conducerea ţării de către dr. Mahommed Hajibullah (fost şef al poliţiei secrete afgane). Prin finanţările materiale, care au continuat din partea Moscovei, Hajibullah a reuşit să ţină piept mujahedinilor până în data de 15 aprilie 1992, moment în care Kabul-ul cade pradă ofensivei rebele. După înfrângerea Kabul-ului, Hajibullah se refugiază într-un centru al ONU din capitală, până când talibanii vor reuşi capturarea acestuia, executându-l pe data de 27 septembrie 1996.

Odată cu căderea Kabul-ului la atacul mujahedin şi odată cu sfârşitul guvernului comunist al PPDA, războiul intră în a treia fază a desfăşurării propriu-zise.

Leave a Reply

Your email address will not be published.