O scurtă istorie a unui eveniment care a marcat timp de câteva decenii situaţia geopolitică din spaţiul Islamic: Războiul civil din Afganistan.

A treia fază constituie momentul în care dispare duşmanul comun (sovieticii), grupurile rebele se angajează într-o rivalitate pentru conducerea Afganistanului. Chiar dacă diferitele facţiuni rebele s-au unit în scopul lor de excludere efectivă a sovieticilor şi a regimului comunist din Kabul, aceştia au fost destul de diferiţi unul faţă de altul.

Grupurile reprezentau regiuni geografice distincte ale ţării, în timp ce altele reprezentau, tot distinctiv, religii şi etnii. Cele patru grupări etnice principale din Afganistan sunt următoarele: Paştunii, din sud şi vest, Tadjiciişi Uzbecii, care au dominat nordul şi estul. De asemenea, minoritatea Hazari este reprezentantă, în mare parte, a şiitilor musulmani ai ţării. Paştunii, uzbecii şi tadjicii sunt în mare parte musulmani suniţi. Talibanii au început să se dezvolte în zona Paştun din Kandahar, în timp ce forţele lui Rabanni şi Massoud sunt tadjice. Dostum este din regiunea uzbecă, mai precis din împrejurimile oraşului Mazar-I Şharif. În aceste condiţii, în 1992 mai multe grupuri rebele au format o coaliţie de guvernare denumită “Consiliul Islamic al Mujahedinilor”, iar ca preşedinte interimar pe un an de zile, a fost numit Rabanni. Mandatul de preşedinte interimar al Afganistanului, intră în funcţiune în 1992.

Rabanni a deţinut şefia biroului de conducere a statului până în momentul în care talibanii pun stăpânire pe capitala Kabul, în 1996. Acest “Consiliu”, aflat la putere în Afganistan, a exclus formaţiunile politice ale minorităţilor religioase islamice, cunoscuţi ca şi “Şiiţi”. De asemenea, au interzis grupările armate Hizb-I Islami, care au fost conduse de Gulbuddin Hekmatyar. Această grupare militară Hizb-I Islami, în timpul războiului cu sovieticii, a fost unul din facţiunile sprijinite permanent de Pakistan şi a primit, de asemenea, importante finanţări cu armament din SUA.

Cariera/experienţa de gherilă a lui Hekmatyar a început chiar înainte de lovitura de stat din 1978. Grupul rebel al acestuia a desfăşurat ample operaţiuni de atac împotriva regimului condus de preşedintele Daoud. Totodată, Hekmatyar a refuzat categoric excluderea sa din sfera noului guvern, astfel încât a bombardat sporadic Kabulul, timp de trei ani. Luna ianuarie din 1994 îl găseşte pe liderul Hekmatyar formând o alianţă politico-militară cu generalul Abdur Rashid Dostum, alianţă care viza atât răsturnarea imediată a preşedintelui Burhanud din Rabanni, care a condus facţiunea Jamiat-E Islami în războiul cu sovieticii, cât şi a ministrului său de apărare, Ahmad Shah Massoud.

Dostum şi-a început cariera politică din poziţia unui “dictator-militar” aflat la comanda unei miliţii uzbece, numită “Jumbish”, situată în nordul Afganistanului, din timpul ocupaţiei sovietice. În 1985, acesta şi-a unit forţele cu Hajibullah, iar până în 1992, revine în rândurile luptătorilor mujahedini.

În ciocnirile ce au urmat la scurt timp, 25 000 de civili şi-au pierdut viaţa în Kabul. O treime din oraş a fost devastată şi vandalizată. În aceste condiţii, forţele combatante ale lui Hekmatyar sunt forţate să se retragă din regiunea Kabul, în anul 1995. În timp ce trupele lui Hekmatyar au atacat oraşul din afară, alte facţiuni, de asemenea, se luptă între ele. Două grupuri, Hizb-I Wahdat şi formaţiunea mujahedină Ittihad-I Islami sunt implicate în luptele urbane din Kabul, în urma cărora vor rezulta mii de victime şi dispariţii.

În intervalul 1994-1995, diversele armate şi miliţia din fosta coaliţie mujahedină s-au luptat între ele pe teritoriul întregii ţări, arogându-şi controlul absolut asupra zonelor ocupate, printr-o dictatură militară-regională. Prin urmare, Afganistanul nu mai dispune, în acest moment, de un guvern central.

În această atmosferă de beligerantă şi haos, unii dintre foştii mujahedini şi-au găsit un lider promiţător în Mullah-ul Mahommed Omar. Mullah-ul este un lider religios Islamic. Omar, un fost luptător mujahedin, care s-a întors în satul său natal după căderea regimului comunist al PPDA, membru al grupului Paştun, ajunge în postura în care va conduce o nouă mişcare armată, cea a Talibanilor. Noţiunea de “Taliban”, tradus în limba română, semnifică “student”. În mare parte, recruţii noului grup paramilitar erau studenţi apartenenţi ai religiei islamice. Prin urmare, s-au alăturat acestei noi mişcări şi foştii lideri fundamentalişti ai mujahedinilor-paştuni.

Conform noilor legi şi ordini impuse de noua mişcare talibană, femeile nu aveau dreptul de a munci altundeva decât acasă, iar bărbaţii, într-o formulă imperioasă, trebuiau să poarte barbă lungă şi sa participe în mod regulat la serviciile religioase. Măsurile şi politicile proliferate de talibani se aplecau spre versiunea extremistă a legii islamice. Televiziunea este interzisă, iar minorităţilor religioase, precum hinduşii, li se impune un anume tip de îmbrăcăminte, pentru identificare. De asemenea, în 2001, Talibanii au ordonat distrugerea totală a tuturor idolilor şi statuilor de cult non-islamice, aflate în zona lor de control. Mai apoi, aceştia au atras prezenţa şi suportul lui Osama bin-Laden alături de organizaţia sa, pe scena publică şi politică a Afganistanului.

În 1994, gruparea talibană a atacat liderii militari-locali, astfel reuşind treptat să îşi consolideze o reputaţie în privinţa ordinii şi a succesului militar. În scurt timp, Pakistanul a început să le ofere sprijin parţial, ca mijloc de stabilire a unui guvern solid şi prietenos în Kabul. Lupta continuă dintre fostele armate mujahedine fragmentate au generat atât valuri de refugiaţi în regiunile de frontieră din Pakistan, cât şi interferenţe cu comerţul pakistanez din regiune.

Spre sfârşitul anului 1994, talibanii au preluat controlul în regiunea Kandahar-ului, dobândind o amplă sursă de armament modern, inclusiv avioane de luptă, tancuri şi elicoptere. În ianuarie 1995, talibanii se îndreaptă spre Kabul, astfel creându-se o tensiune majoră în rândul trupelor lui Hekmatyar şi Massoud, aflate în interiorul capitalei. Din acest moment, până la înfrângerea efectivă a Kabul-ului, talibanii au luptat atât împotriva miliţiilor, cât şi împotriva unor lideri militari deosebit de puternici, în cele din urma reuşind să-i învingă pe toţi.

Actualmente putem spune că am trecut în faza a patra din cursul războiului civil afgan. Prin urmare, cei doi lideri, Rabanni şi Massoud, s-au retras în partea de Nord a ţării cu intenţia de a continua contra-ofensiva împotriva forţelor talibane.

  afganistan, conflicte, geopolitica, razboi civil