EDITORIAL – Încălcarea legilor geopoliticii, una dintre cauzele prăbușirii URSS

EDITORIAL – Încălcarea legilor geopoliticii, una dintre cauzele prăbușirii URSS
Adrian Corobana
Adrian Corobană

Ca orice altă putere, Rusia a fost și este preocupată de geopolitică. Dar, spre deosebire de adversarii săi, este o putere frustrată și obsedată de principalul handicap geopolitic pe care îl deține: nu este o talasocrație. Cu alte cuvinte, este obsedată de opoziția dintre talasocrație-telurocrație.

Talasocrația reprezintă forța maritimă, întruchipată cu brio de SUA și Marea Britanie și prezintă avantajul că presupune un model activ, de evoluare rapidă a societății, cu o mobilitate deosebit de mare datorată flotei navale care poate ajunge oriunde pe glob prin intermediul oceanelor și care are la bază o dezvoltare fulminantă prin comerț.

Telurocrația reprezintă forța uscatului, întruchipată de URSS (în timpul Războiului Rece), iar în prezent de Federația Rusă. Telurocrația presupune un model fără o mobilitate prea mare pe glob și întotdeauna bazat pe securitatea terestră, fiind îngrijorat de posibilitatea unor invazii terestre. De aici rezultă și nevoia aceasta nebună a Rusiei de a cuceri cât mai mult teritoriu, de a avea zone-tampon de care să fie înconjurată. Tot de aici rezultă și conservatorismul și sistemul politic sever.

Această obsesie a dualismului talasocrație-telurocrație poate fi foarte ușor observată, atât din acțiunile URSS din Războiul Rece, cât și din scrierile actuale ale geopoliticienilor ruși.

De exemplu, Aleksandr Dughin în cartea sa “Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei“ își avertizează cititorii încă de la începutul lecturii și apoi repetă de nenumărate ori în cadrul cărții faptul că singura lege fundamentală a geopoliticii este acest dualism, care stă la baza întregii istorii a umanității, iar orice încercare de a analiza altfel decât prin această cheie nu reprezintă geopolitică.

Cât despre acțiunile URSS din cadrul Războiului Rece, voi trece în revistă doar episodul submarinului sovietic nuclear K-219, care în timpul unei misiuni în Atlanticul de Nord, la 680 mile de Insulele Bermude a avut parte de un incident insuficient de clar  până astăzi și a naufragiat. Evenimentul este reprezentativ pentru încercarea URSS de a avea o flotă suficient de mare ca și cea a SUA.

În ultima parte a Războiului Rece, URSS a investit foarte mult în flota sa, mai ales în  submarine, ajungând în ultima parte a anilor ’80 până la cca. 40% din PIB alocate cheltuielilor militare. De ce investea atât de mult în flotă? Pentru că își dorea să devină  o talasocrație. Marea frustrare a Rusiei este faptul că nu are ieșire la mări calde, care să îi permită să fie mobilă pe glob. Nu este mulțumită cu statutul său de telurocrație. De aceea, are nevoie de zone-tampon cât mai mari pe care să le controleze (a se vedea ce se întâmplă acum în estul Ucrainei) și are nevoie de porturi strategice în mări precum Marea Mediterană (a se vedea portul Tartus și de ce Rusia a sprijinit regimul Bashar al-Assad) și precum Marea Neagră ( a se vedea de ce Rusia a anexat Crimeea).

Iar această încercare de a fi o talasocrație a contribuit semnificativ la prăbușirea URSS din punct de vedere economic.

2 Responses to "EDITORIAL – Încălcarea legilor geopoliticii, una dintre cauzele prăbușirii URSS"

  1. Alexandru   04/02/2016 at 5:17 pm

    Interesant articol, consider totuși că cea mai mare frustrare a Rusiei este una economico-socială. Sistemul economic al Rusiei este mult sub standardele secolului XXI, pe măsură ce înaintăm în timp această discrepanță de va acutiza. Din punct de vedere social Rusia nu este un punct de atracție, oamenii sunt atrași de cultura Europeană și US, înțelegând prin asta că occidentul este un punct de atracție pentru migranți. În secolul XXI acestea sunt principalele resurse geopolitice ale lumii. Din punct de vedere militar Rusia ar fi putut folosi ieșirile sale de la Pacific pentru a domina în timp zona pacificului unde ar fi intrat într-un joc geopolitic interesant între Statele Unite, China, Japonia, Peninsula Coreea și Rusia.

    Reply
  2. Alex   23/07/2016 at 8:31 am

    Părerea mea este ca frustrarea economică este o consecință a acestei strategii autoimpuse.
    Rusia este paranoica, pe buna dreptate ținând cont de invaziile la care a fost supusa. Asta o face sa adopte aceasta strategie de apărare teritorială si orice resursa suplimentară este alocată pe acest front cu Europa.
    Fronturile sudice si estice le are cât de cât asigurate si astfel își concentrează atenția pe jocul cu Vestul unde se simte vulnerabila.
    Adevărat, daca ar fi alocat resurse pentru dezvoltarea zonei pacifice ar fi devenit un actor global, partener de afaceri serioase cu Asia si America. Cu siguranța evoluția geopolitică ar fi fost diferită. Probabil ar fi dus la divizarea Rusiei, pe modelul Imperiului Roman.
    Din păcate, văd câteva posibile scenarii, care sunt cam sumbre.
    O posibilitate este ca Rusia sa provoace un război in Europa de Est, care sa aibă ca finalitate crearea unei federații tampon între Vestul dezvoltat si Rusia, astfel încât sa poată face afaceri la adăpost. Europa de Est ar fi ținuta in subdezvoltare, având doar scopul de a servi ca masa de tratative si, eventual, poligon de încercare.
    Ceva mai probabil ar fi ca Vestul sa reușească in final sa facă fata războiului informal declanșat de ruși, care provoacă instabilitate cu scopul de a fărâmița construcția unei Europe unite.
    Ideal ar fi ca finalitatea acestui scenariu sa genereze un sistem bicefal, muschii si voința Rusiei conlucrand cu inteligenta Europei.
    Orgoliile frânează intrarea in următoarea etapa geopolitică, continentalismul.
    Mai cred ca globalizarea extrema, toți sub o singura conducere, este departe, poate la multe sute de ani distanța.
    Formula platformelor continentale ar asigura si resursele necesare dezvoltării, diversitate si competitivitate. Daca se deschide si colonizarea spațiului ar fi evitate multe probleme.
    Vin vremuri interesante, cu transformări majore. Sa speram ca omenirea va fi suficient de matura sa aleagă o cale mai pacifista.

    Reply

Leave a Reply to Alex Cancel Reply

Your email address will not be published.