Mult așteptata vizită a liderului iranian la Caracas a început luni. Cei doi șefi de stat și-au reconfirmat unul altuia angajamentul de a “frâna nebunia imperialistă” a guvernului de la Washington. Declarațiile publice făcute de cei doi președinti nu sunt diferite față de anul trecut sau acum doi ani. Tot ceea ce se poate observa este coerența acestora.

“Există voință de a continua munca comună a guvernelor noastre (…) pentru a frâna nebunia imperialistă care acum se năpustește mai mult ca niciodată și cu o putere teribilă, amenințătoare”, declara liderul de la Caracas cu ocazia lui Ahmadinejad la Miraflores, unde protocolul a fost cel aferent unei vizite de stat. Ahmadinejad nu a făcut altceva decât să continue declarațiile dure ale omologului său, adăugând faptul că “poporul venezuelean și iranian, împreună, se află pe drumul luptei împotriva avariției și aroganței imperialismului”.

Relația de ocazie, bizară sau strategică, cum ar cataloga-o unii specialiști, dintre Iran și Venezuela are la bază acordurile economice de 5 miliarde de dolari și tratatele prin care Iranul are de gând să înființeze câteva fabrici în Venezuela. Însă faptul că Iranul se “joacă” în curtea din spate a Statelor Unite poate costa Teheranul noi sancțiuni economice prilejuite de această vizită în America Latină.

La rândul lor, Statele Unite nu au ezitat să îi avertizeze pe liderii latino-americani să nu se alăture Iranului în actele sale nedemocratice și le-a readus aminte de programul de “înarmare nucleară” a Teheranului.  Mai mult, americanii au subliniat faptul că procesul de îmbogățire a uraniului, dezvoltat de iranieni, va da o nouă dimensiune scandalului international.  Aceste “avertizări” ale Washingtonului nu reprezintă vreun interes filantropic către statele de la sud de Panama. Americanii doresc să se asigure de izolarea totală a Iranului și nu dorește ca vecinii săi latino-americani să facă exact contrariul.

Un lucru este cert și ușor de identificat: Statele Unite nu se simt comode având Rusia, China și Iranul în coastă. Iar la aceasta se mai adaugă și ascensiunea puternică a Braziliei și pretențiile din ce în ce mai naționaliste ale Mexicului, două țări care se dezvoltă puternic, neținând cont de nimic, în timp ce Europa se află în criză, Africa moare de foame și este cucerită de India și China, iar Orientul Mijlociu stă pe un butoi de pulbere, Practic și momentan nici nu ar prea avea de ce să țină cont, atât timp cât situația globală se află pe un trend descrescător din punct de vedere economic, social și al indicelui democrației.

Personal am crezut mereu într-o intervenție militară în Venezuela, însă doar atunci când lucrurile ar fi “scăpat” de sub control. Și poate că nu este vorba doar de o părere unică, ci una încă neexprimată la scară largă. Nu este nevoie ca cineva să realizeze o intervenție militară. Să ne amintim de conflictul dintre Columbia și Venezuela care oricând poate escalada și lua noi proporții. Este foarte greu să te gândești, în contextul de azi la așa ceva, mai ales dacă ții cont de relațiile Rusiei cu Venezuela, de poziția Braziliei și în general de dorințele și interesele Americii de Sud cu privire la Venezuela (exceptând Columbia și poate, Panama și Mexicul).

  iran, venezuela