În timp ce unele state membre ale Uniunii Europene iau în considerare reîntoarcerea către politicile naţionale, iar moneda euro cunoaşte o instabilitate fără precedent, Putin propune o soluţie surprinzătoare-crearea unei Uniuni Economice Eurasiatice.

Pe data de 18 noiembrie 2011, liderii Federaţei Ruse, Kazakhstanului şi Belarusului au semnat Declaraţia Privind Integrarea Economică Eurasiatică, ce  are ca scop primordial crearea unui Spaţiu Economic Comun între cele trei state, ca urmare a deja existentului Spaţiu Vamal (semnat în 2009  şi operaţional începând cu 1 iulie 2011), la care Kyrgyzstanul şi-a declarat intenţia de a adera. Prima instituţie a acestei organizaţii a fost înfiinţată tot vineri şi poartă numele de Comisia Economică Eurasiatică. Aceasta va fi operaţională începând cu 1 ianuarie 2012 şi îl va avea drept preşedinte pe Viktor Khristenko, Ministrul rus al Industriei şi Comerţului. Obiectivul principal al acestei întâlniri este crearea unei Uniuni Economice Eurasiatice în 2015. Reprezentaţii celor trei ţări au declarat că Uniunea Economică Eurasitatică nu va semăna şi nici nu va readuce în prim-plan organizarea şi funcţionarea de tip sovietic, existente până în 1991.

Această întâlnire vine că urmare a publicării în luna octombrie a.c. a articolului semnat de către prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, privind o nouă integrare economică în jurul Rusiei după dezmembrarea URSS-ului. Acest nou concept a fost intitulat- „ Noul Proiect de Integrare pentru Eurasia: Viitorul este scris astăzi” şi are raţiuni electorale având în vedere anunţata candidatură a lui Vladimir Putin pentru funcţia de Preşedinte al Federaţiei Ruse. Din punct de vedere strategic proiectul are drept scop crearea unei „regiuni integrate” prin care se doreşte creşterea influenţei statului rus în regiunea Eurasiatică. Un asemenea bloc ar funcţiona pe baza „poziţiilor comune în privinţa unor teme de interes pentru regiunea noastră”, iar coordonatorul acestora va fi, deloc surprinzător, Rusia.

Acestă Uniune poate fi considerată ca fiind reacţia Moscovei faţă de Uniunea Europeană, ca actor regional, dar şi faţă de tendinţele de lărgire ale acestei organizaţii. Decizia poate veni şi pe fundalul creşterii divergenţelor deja existente dintre politica administraţiei de la Kremlin şi reprezentanţii statelor considerate de Rusia ca făcând parte din zona sa de influenţă (near abroad territory). Exemple în acest sens pot fi considerate politicile: Moldovei, Georgiei şi chiar ale Ucrainei faţă de Kremlin. Rusia va deveni în cadrul acestei organizaţii internaţionale un soi de legătură dintre Europa şi Asia, maximizându-şi astfel poziţia de negociere faţă de vestici. Putin doreşte crearea unor Zone de Liber Schimb, ce vor duce inerent către înfiinţarea unei Comunităţi Economice. Aceasta din urmă ar putea evolua către forme de integrare mai avansate precum: politici industriale unice sau chiar ceea ce Uniunea Europeană nu a reuşit încă să implementeze- politici energetice unice. Ceea ce Putin doreşte să creeze prin această Uniune în termeni de Realpolitik este ca Rusia să poată fi „unul dintre centrele de putere ale lumii contemporane”. Aşa cum a declarat: „ Acest sistem de parteneriat dintre Uniunea Eurasiatică şi Uniunea Europeană poate da naştere prezumpţiilor necesare creării unei schimbări ale configuraţiei geopolitice şi geo-economice ale întregului continent [Eurasia] cu consecinţe pozitive clare la nivel global”.

Un alt aspect important al acestui proiect este faptul că statele membre vor putea negocia cu părţi terţe prin intermediul organizaţiei, ceea ce le poate oferi o poziţie mai bună la masa negocierilor, dar nu trebuie uitat faptul că procedura de vot din interiorul Uniunii Economice Eurasiatice nu va fi consensul. Fiecare stat va deţine puterea unui vot proporţional  (ponderat) cu puterea sa economică. Este lesne de înţeles de ce s-a ajuns la o asemenea măsură: dintre toţi membrii, Rusia este cel mai puternic stat din punct de vedere economic, astfel îi va fi foarte uşor să obţină minoritatea de blocaj atunci când o decizie nu îi va aduce un avantaj sau să obţină majoritatea necesară pentru ca o propunere să fie aprobată. Rusia va avea din nou un avantaj având în vedere că Europa va fi nevoită să negocieze cu state precum Belarus sau Kazakhstan în mare parte prin intermediul Rusiei. Un al treilea aspect, pe care liderul de la Kremlin a ţinut să îl menţioneze, este faptul că statele membre vor avea acces la piaţa energetică europeană mult mai uşor prin intermediul Uniunii Eurasiatice. Într-adevăr acest aspect este important, însă ceea ce nu este menţionat, dar evident, este faptul că aceste state vor negocia şi vor avea acces prin structurile ruseşti şi doar cu acceptul statului rus, ceea ce va duce la o augumentare a poziţiei şi aşa strategice a Rusiei în Europa. Cel mai eficient răspuns din partea Uniunii Europene pentru a evita crearea unui astfel de competitor ar fi rezolvarea problemelor curente, adică restabilirea importanţei monedei euro şi a încredererii membrilor în structurile sale.

Alte state, ce ar putea deveni membre ale acestei Uniuni sunt : Ucraina,  Moldova şi celelalte state membre CSI. Propunerea a venit în cazul primului menţionat ca urmare a tradiţionalelor negocieri privind preţul gazului. Răspunsul Ucrainei, prin Prim-Ministrul său, Mykola Azarov, a fost unul negativ, motivând că nu poate fi parte a Uniunii Vamale, deoarece ar trebui să îşi revizuiască acordurile cu toţi partenerii săi din Organizaţia Mondială a Comerţului. Un  dezavantaj clar al intrării Ucrainei în această Uniune Vamală ar fi că nu va mai putea încheia acorduri de liber schimb cu Uniunea Europeană fără aacceptul celorlalţi membrii, ceea ce îi va diminua clar poziţia de negociere.

Acest proiect poate fi privit şi ca reacţie la progresul încet, dar sigur al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai alimentat de temerea că aceasta ar putea fi un instrument de creştere a influenţei economice chineze. Privită în acest mod, Uniunea nu ar mai fi un instrument de balansare a influenţei Vestului (UE), ci mai degrabă a estului (China).

Nu putem vorbi de Federaţia Rusă sau de proiectele sale fără a menţiona aspectul energetic. În situaţia, în care acest proiect al unei Uniuni Eurasiatice va fi implementat şi va ajunge la un stadiu complet de dezvoltare (adică va avea drept membrii state precum: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Moldova,  Ucraina etc.), acesta va controla 33% din rezervele mondiale de gaz natural (în prezent Rusia deţine 25%). În astfel de condiţii Gazpromul ar fi cel mai avantajat actor, deoarece ar putea să îşi extindă interesele dincolo de nordul Rusiei sau de zona Mării Barenţ (ex. Kazakhstan), ceea ce ar pune presiune pe investitorii europeni. În cadrul unei asemenea scenariu, nu am mai putea discuta de o cursă a gazului în zona Asiei Centrale, deoarece această regiune va fi majoritar influeţată de Rusia. Dar posibilitatea ca acest proiect să devină realitate este extrem de redusă, dacă luăm în considerare politicile din statele mai sus menţionate faţă de Moscova. Deasemenea posibila viitoare aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului a Rusiei nu îi va permite acesteia să adopte un comportament foarte agresiv în interiorul  Uniunii create.

Nu trebuie trecut cu vederea faptul că această Uniune Economică Eurasiatică nu este primul proiect internaţional, pe care Rusia încearcă să îl implementeze după căderea URSS-ului, astfel că rămâne de văzut dacă va fi cu adevărat o Uniune efectivă, eficientă şi suficient de puternică şi integrată, care să concureze, atât vest, cât şi estul.

  federatia rusa, rusia, spatiul ex-sovietic