Statistic 95% sedentari şi doar 5% nomazi, actualmente reprezentanţii etniei rome nu mai pot susţine imaginea cu care s-au consacrat până nu demult, aceea de “gens du voyage”, “travellers” sau boemi.

Cu un statut teritorial aparte, romii, ca şi etnie, se caracterizează printr-o istorie particulară şi o cultură vastă, neaparţinând însă unui teritoriu delimitat de frontiere statale sau administrative.

O parte integrantă a analizei situaţiei romilor din cadrul Şcolii de vară Geopolitics a constat în realizarea unei critici istorice a prejudecăţilor şi a persecutărilor care însoţesc cazul romilor. Pentru susţinerea acestei critici au fost invocate argumente de ordin istoric, şi anume cel potrivit căruia romii au pătruns pe teritoriul Principatelor Române ca robi tătăreşti. De altfel, însuşi termenul “ţigan” a fost utilizat pentru desemnarea unui statut social care se afla în afara sistemului ierarhic al societăţii, şi anume cel de rob, sclav. Un aspect important în conturarea identităţii rome este durata statutului de robi a romilor, mai exact fiind vorba de mai bine de jumătate de mileniu. Un alt raţionament ce sprijină critica istorică este acela al introducerii, în anul 1976, a Legii 76, care avea la bază încercarea încadrării forţate a romilor pe piaţa de muncă, materializându-se însă printr-o deportare masivă a acestora.

Necesitatea asocierii romilor cu un spaţiu se justifică prin imperativitatea existenţei unei teritorialităţi, atât din punct de vedere geografic, cât şi legislativ.

Nevoiţi să se piardă în proletariat prin dispersie, romii sunt identificaţi în grupuri necompacte, caracteristicile lor având  totodată de suferit în urma acestor repartiţii inegale. Modul de analiză a situaţiei acestei minorităţi  creează totodată dezbateri teoretice: când devine un grup o minoritate şi când o minoritate devine o colectivitate? Noţiunea de teritorialitate naşte, la rându-i, întrebări etice: cum se articulează drepturile individuale, minoritare şi colective?

Pentru aceste întrebări, interesul pentru actorul individual este esenţial, fie că acesta aparţine unei minorităţi, fie unei colectivităţi. Din punct de vedere teritorial, problema constă în faptul ca există minorităţi instalate într-un spaţiu propriu şi altele inserate sub formă de insule în interiorul spaţiului majoritar. Aici îşi găseşte fundamentul şi acest model ternar, care se vrea a împăca drepturile minorităţilor, pe lângă drepturi individuale şi colective, în măsura în care indivizii aparţin în acelaşi timp unor majorităţi şi unor minorităţi.

Existenţa unui spaţiu presupune fără doar şi poate manifestarea unor evenimente istorice, fapt confirmat în cele amintite anterior. Influenţele externe joacă, alături de relaţiile interne corespondente, un rol determinant în geneza unei identităţi, precum şi în formarea socială.

Ce se constată însă în urma tuturor acestor argumente este faptul că romii au avut, în comparaţie cu istoria, o geografie insuficientă. De aceea una dintre provocările geografilor este de a analiza grupurile umane care nu sunt cartografiabile şi ale căror dinamici trebuie să fie studiate cu instrumentele geografiei sociale/umane.

Principiile ecologiste actuale se bazează pe aproprierea unui spaţiu, în ideea de a simţi că faci parte integrantă din acesta, generând în acest fel, fără mari dificultăţi, respectul faţă de spaţiul respectiv. Extrapolând, se poate considera că, pentru a reprezenta un teritoriu, romii trebuie să şi-l asume, să îşi asume apartenenţa, să conştientizeze şi să îşi însuşească repercusiunile/consecinţele modului în care îl reprezintă.

2.   Soluţiile

Cultura cerşetoriei, comportamentul antisocial, lipsa educaţiei etc. sunt considerentele clasice pe baza cărora am dezvoltat, ca societate, o atitudine mai mult decât reticentă atunci când intervine în discuţie situaţia romilor.

Dincolo de o simplă compasiune umanistă, invitaţii Şcolii de Vară Geopolitics au intervenit cu argumente solide, pertinente, în vederea prezentării unei imagini cât mai realiste a problemelor sociale cu care se confruntă comunitatea romă.

Strategiile de incluziune socială care au fost conturate cu ocazia dezbaterilor au gravitat în jurul rolului educaţiei, dezvoltării conştiinţei sociale, civice, acestea corespunzând întocmai celor mai asidue necesităţi ale comunităţilor rome.

În propria-mi accepţiune, procesul de incluziune ar trebui să promoveze relaţia cu celălalt en tant que telşi nu relaţia cu celălalt redus la cel asimilat. Limita acestei elasticităţi, a acestei flexibilităţi de a fi este întocmai aceea unde identitatea începe să se disipe (vezi fig.1).

Diferenţele dintre grupurile sociale asigură diversitatea unei societăţi, din punct de vedere cultural, lingvistic etc., astfel încât dezvoltarea unei convieţuiri sănătoase, durabile, trebuie să aibă drept fundament primordial toleranţa. În subsidiar, temele naţionaliste sau rasiste nu reprezintă altceva decât repere false, veritabile impasuri. De fapt, ura în raport cu o anumită etnie nu face decât să îndepărteze atenţia populaţiei de la adevărata problemă, şi anume chestiunea socială.

Observarea din vârful unei coline, întorcând privirea în toate direcţiile, a existenţei diverselor peisaje, unite însă de linia unui orizont comun, astfel ar trebui percepută şi toleranţa faţă de o persoană ce aparţine unei etnii, religii, minorităţi etc. diferite.

Dezvoltarea conştiinţei sociale pe care am  menţionat-o anterior presupune practicarea unei cooperări prin lucru, o deschidere vizavi de celălalt. Atâta timp cât există această teamă “genetică” de a intra în contact cu cetăţenii de etnie romă, pragul de acceptare nu va fi atins, iar acest fapt va avea, în mod evident, repercusiuni şi asupra atitudinii minoritarilor. În momentul în  care le va fi acordată şi posibilitatea de a se responsabiliza, vor deveni la rândul lor mai responsabili, vor simţi că participă, că încep să conteze.

Şi totuşi, acceptarea reciprocă?

Noţiunea de acceptare sugerează, prin valoarea sa intrinsecă, un consimţământ, o manifestare a voinţei reciproce de a lua în considerare o anumită direcţie. Astfel, raportul minoritate-majoritate va avea valoare unitară:

– în momentul când vor simţi că aparţin unui teritoriu şi că acel teritoriu le aparţine;

– când populaţia majoritară va avea nevoie de ei, şi reciproc ;

– când vor începe să iasă la suprafaţă exemple pozitive ale comunităţii rome ;

– când cetăţenii ambelor categorii vor avea un model de urmat în acest sens ;

– când membrii comunităţilor rome vor întelege importanţa educaţiei şi avantajele concrete pe care le presupune aceasta;

– importanţa convieţuirii şi avantajele mai degrabă decât dezavantajele;

– acceptarea existenţei unei istorii şi unei geografii comune a majorităţii şi a minorităţii;

– expunerea unor alternative, pentru a lăsa loc alegerilor;

– remedierea situaţiei nu se face prin negarea apartenenţei romilor la poporul roman, ci prin acceptarea istoriei colective : persoană-minoritate-colectivitate, întregul proces având ca scop adoptarea ideii de colectivitate;

– solidarizare la nivel national, bazată pe fundamenete solide, realistă, sanatoasă, care să vizeze atât comunitatea majoritară, cât şi pe cea minoritară.- acceptare reciprocă / toleranţă;

– realizarea unor practici care să promoveze interacţiunea, iar copiii să fie familiarizaţi încă de mici cu convieţuirea, ca practică elementară şi invariabil necesară. În acest sens poate fi utilizat drept exemplu negativ principiul după care se ghidează anumiţi părinţi în educarea copiiilor lor, şi anume cel de a le induce, încă de la vârste fragede, ideea de teamă, uneori chiar de dispreţ în ceea ce îi priveşte pe romi (destul de concludentă pare în acest sens utilizarea expresiei “stai cuminte câ te dau la ţigani”).

Schimbarea modelului de interacţiune este apriori necesară, dată fiind  dificultatea cu care aceasta se va opera. Drumul va fi cu atât mai anevoios cu cât situaţia actuală cu care se confruntă cetăţenii statului, fie ei minoritari sau majoritari, reprezintă rezultatul a secole de sedimentare socială. Tocmai în acest sens este necesar a se trece peste banalele explicaţii care s-ar mulţumi să afirme caracterul unilateral al responsabilităţii şi să se adopte un sistem în care să se expună cauzalităţile multiple şi scenariile posibile în vederea reconcilierii grupurilor sociale.

Prezentare limitată a situaţiei istorico-geografice a romilor, precum şi a  problemelor întâlnite în mod cotidian în viaţa acestora, acest articol s-a vrut a fi o analiză concisă a ceea ce a devenit o problemă destul de “spinoasă” atât a Uniunii Europene, cât şi, cu precădere, a statului român. Bazată fiind pe cunoştinţele dobândite în urma seminariilor Şcolii de vară Geopolitics, analiza doreşte nu atât să clarifice anumite aspecte legate de existenţa romilor (pentru care există de altfel bibliografii specializate), ci mai degrabă să stârnească întrebări, reflexii.