Mizele geopolitice ale conflictului civil din Siria, izbucnit în 2011 sub forma unor proteste anti-guvernamentale, sunt extrem de importante pentru întreaga arhitectură de securitate a Orientului Mijlociu. Deși timp de 2 ani conflictul s-a dovedit a fi imposibil de stopat de către actorii internaționali, folosirea gazelor chimice de către guvernul sirian în vara anului 2013 împotriva propriei populații a dus la intensificarea eforturilor internaționale pentru soluționarea crizei. În acest context, interesele de securitate ale Turciei aveau să pună presiune asupra partenerilor săi occidentali pentru răsturnarea de la putere a președintelui sirian Bashar Al-Assad.

Privind retrospectiv, relația dintre Turcia și Siria a fost marcată de mai multe faze complet antagonice. Prin dezagregarea Imperiului Otoman la sfârșitul Primului Război Mondial, Siria a ieșit de sub autoritatea turcă, însă a continuat să rămână o zonă strategică pentru interesele externe și de securitate ale tinerei republici turce. Prima confruntare dintre Turcia și Siria datează din anul 1939, când provincia Hatay, eliberată de sub mandat francez, a fost rapid anexată de Turcia. Această dispută teritorială are un impact puternic chiar și în prezent, când opinia publică siriană revendică provincia. Disputele s-au accentuat în perioada Războiului Rece, când Turcia a devenit membră a NATO, iar Siria s-a apropiat de Uniunea Sovietică, granițele dintre cele două state devenind adevărate câmpuri de luptă. Acest moment poate fi considerat a sta la baza situației geopolitice actuale, mai ales prin faptul că Turcia a adoptat o poziție pro-occidentală, a dus o politică pragmatică în regiune, devenind purtătoarea intereselor americane, în timp ce Siria a reprezentat permanent o opozantă crâncenă față de politica turcă.

Pentru a demonstra caracterul antagonic al relațiilor bilaterale dintre Turcia și Siria, trebuie privită perioada de la sfârșitul secolului XX, când după criza diplomatică privind Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și aparenta iminență a unui război, relațiile s-au îmbunătățit considerabil. Conceptul de „zero probleme cu vecinii” a fost cu succes aplicat de guvernul de la Ankara, iar subiecte precum comerțul, infrastructura și politica regională au fost dezbătute la nivelul întâlnirilor bilaterale. Scurta perioadă de calmitate a relațiilor dintre Turcia și Siria avea să se încheie brusc odată cu demonstrațiile poporului sirian împotriva președintelui Bashar Al-Assad și pasivitatea acestuia în fața elaborării de reforme. Anul 2011 a marcat schimbarea politicii Turciei față de Siria, caracterul neutru, multilateralismul și abilitatea de a duce o strategie mai mult defensivă în zona Orientului au luat sfârșit. Din acel moment, Turcia a susținut permanent reformarea statului sirian, respectarea drepturilor omului de către regimul Assad, iar odată cu intensificarea protestelor și degenerarea lor în război civil, guvernul de la Ankara și-a arătat disponibilitatea de susținere a mișcările opozante regimului Assad.

Decizia adoptată de liderii turci de a susține opoziția din Siria conține două componente extrem de importante pentru analiza politicii și intereselor Turciei în zona orientală. Pe de o parte, Turcia a preferat o abordare principială, hotărând să susțină opoziția siriană din cauza faptului că guvernul în exercițiu a decis să nu mai respecte normele elementare de drept internațional și drepturile omului. Pe de altă parte, factorii de decizie de la Ankara au încercat să profite de oportunitatea obținerii unei poziții privilegiate în angrenajul strategic oriental. Pentru a atinge acest scop, diplomația turcă a fost orientată către o cooperare aprofundată cu Arabia Saudită și statele din Liga Arabă, eforturile acestora fiind extrem de importante, însă până în prezent fără un rezultat pozitiv.

Dincolo de statutul geopolitic complex al regiunii Orientului Mijlociu, Turcia, ca stat modern, reformat și puternic atât din punct de vedere economic, cât și militar, a găsit o mare problemă în proximitatea conflictului din Siria. Numărul mare de refugiați de pe teritoriul său, incertitudinea ce s-a instalat la granițele sale și implicit la granița sudică a NATO, dar și faptul că problema kurdă apasă din greu pe umerii guvernului turc au făcut ca opțiunea aleasă să fie fără îndoială pentru stoparea conflictului din Siria și schimbarea de la putere a lui Bashar Al-Assad și a facțiunii sale. Ținând seama de faptul că liderii de la Ankara insistă pentru intervenția militară occidentală, iar aceasta încă se lasă așteptată, se poate lesne observa că pe măsură ce criza siriană se prelungește, interesele Turciei sunt tot mai afectate.

Pe de altă parte, interesele Turciei în zona siriană sunt complet divergente de cele ale Rusiei și Iranului, state ce susțin guvernul Assad și se manifestă vehement împotriva escaladării conflictului, mai concret împotriva intervenției militare turco-occidentale. În acest sens, ciocnirea dintre Turcia și Iran este cu mult mai semnificativă, în contextul în care aspirația Turciei de a deveni un lider și un model în zona Orientului Mijlociu se lovește puternic de obiectivele regionale ale Iranului. Beneficiind de susținerea Statelor Unite și a întregii lumi occidentale ce fac front comun împotriva dorinței iraniene de a-și dezvolta capabilitățile nucleare, Turcia se poate considera a fi îndreptățită în lupta sa pentru a deveni lider al Orientului Mijlociu, mai ales că fundamentalismul islamic și tradiția musulmană par a nu mai fi de actualitate în strategia regională a Turciei.

Scenariile ce se pot imagina despre viitorul Orientului Mijlociu și despre rolul Turciei în această arhitectură sunt multiple, însă ținând seama de interesul foarte ridicat al unor mari puteri este greu de oferit perspective viabile. După ultimele evoluții, în ciuda faptului că Turcia este partener strategic atât al Statelor Unite ale Americii, cât și al Marii Britanii, interesele sale au pălit în fața rigidei diplomații a Federației Ruse. Chiar dacă nu este un stat suficient de puternic pentru a-și atinge în mod independent obiectivele, Turcia continuă să fie o putere emergentă, care va juca un rol important în zona Orientului Apropiat.

  conflictul din Siria, federatia rusa, interesele Turciei, orientul mijlociu, pozitia Turciei in conflictul din Siria, SUA