Pe data de 4 martie a anului curent au avut loc alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă. Deloc surprinzătoare, rezultatele l-au identificat pe fostul premier, Vladimir Vladimirovik Putin, drept noul Preşedinte al Rusiei. Totuşi, Rusia nu mai este cea din 2000, iar acest lucru poate schimba cu totul perspectivele celui de-al treilea mandat al lui Putin.

Procesul electoral a fost încheiat încă din primul tur, Putin câştigând 64,7 % din totalul de voturi. Contracandidaţii acestuia au fost: liderul Partidului Comunist, Gennady, care s-a situat pe locul doi cu 17% dintre voturi şi miliardarul, Mikhail Prokhorov, care într-un mod surprinzător a  fost preferat  aproximativ 10% dintre votanţi. Un scor de sub 10% a fost înregistrat de Vladimir Zhirinovsky şi Sergei Mironov.

Totuşi, fundalul în care au avut loc alegerile din acest an a fost unul diferit de precedentele mai ales la nivel intern. Dacă la nivel internaţional Putin era văzut drept câştigător încă de toamna trecută când şi-a depus candidatura, la nivel intern situaţia ar putea fi caracterizată prin instabilitate. Protestele din luna decembrie a anului trecut, izbucnite în urma alegerilor parlamentare din 4 decembrie, au fost adesea catalogate drept o iarnă rusească cu recrudescenţele unei primăveri arabe. Rezultatul acestora a constat în schimbarea condiţiilor ultimelor alegeri, iar un exemplu în acest caz stă  în instalarea de camere de luat vederi în sălile de votare. Având în vedere că Vladimir Putin era perceput ca fiind de departe câştigătorul acestor alegeri, exerciţiul electoral ar fi trebuit să fie lipsit de orice fel de incidente sau suspiciuni. Cu toate acestea,  scopul principal al acestor camere nu a fost îndeplinit, având în vedere că ele nu au oprit săvârşirea de fraudă. Concomitent cu aceste schimbări, tot mai mulţi cetăţeni puteau să voteze în altă parte faţă de localitatea de reşedinţă, ceea ce a dus la crearea unui sentiment de suspiciune cu privire la capacitatea acestora de a vota de mai multe ori la diverse locaţii. Având în vedere că situaţia era oricum instabilă, iar electoratul nemulţumit, apare într-un mod legitim întrebarea: De ce avea Putin nevoie de astfel de incidente? De ce trebuia să câştige din primul tur de scrutin?  Conform unor surse independente, Putin ar fi câştigat aproximativ 50% din voturi, ceea ce l-ar fi declarat oricum câştigător, dar ar fi intrat în cel de-al doilea tur. Răspunsul ar putea veni din partea unuia dintre liderii protestatarilor ruşi, Alexei Anatolievich Navalny,  care într-un interviu afirmă că revenirea lui Putin trebuia să fie una asigurată de o victorie spectaculoasă. Dacă ar fi intrat în cel de-al doilea tur de scrutin, indirect ar fi oferit legitimitate şi oponentului său, Zyuganov. Aşadar, Putin ar fi părut un politician obişnuit care ar fi luptat cu un altul pentru conducerea Rusiei. La nivel simbolic, un astfel de scenariu este de neconceput pentru liderul Rusiei încă din anul 2000. Navalny adaugă faptul că sistemul, pe care Putin l-a creat, l-a determinat să fie dependent de cale, mai ales în ceea ce priveşte vizibilitatea unor semne de slăbiciune. Regimul trebuie să răspundă prompt, atât în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor, cât şi în cazul protestelor. Iar acest ultim fapt se poate observa prin prezenţa masivă de trupe militare şi poliţieneşti în piaţa Roşie pe parcursul protestelor.

Câştigarea celui de-al treilea mandat, după o pauză în care a ocupat locul de premier fiind deseori acuzat de faptul că este conducătorul din umbră al Kremlinului (niciun lider nu poate deţine funcţia de preşedinte mai mult de două mandate consecutive), i-a determinat pe analiştii internaţionali să îl asemene pe Putin cu  Brezhnev, care a ocupat această funcţie timp de 18 ani. Comparaţia a ajuns inevitabil până la Stalin, care a fost timp de 31 de ani reprezentantul statului. Un nou mandat de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia în 2018 pentru un al patrulea mandat este puţin probabil să aducă o schimbare majoră atât la nivel internaţional, cât şi la nivel intern. Comportamentul statului rus vis-a-vis de alţi actori internaţionali, cu preponderenţă ideea opoziţiei faţă de Vest va rămâne un laitmotiv pe parcursul guvernării Putin.  La nivelul statului rus, această comparaţie cu Brezhnev poate fi caracterizată printr-o perioadă de stagnare economică, emigrare şi creştere a nivelului de nemulţumire în rândul cetăţenilor ruşi. Pentru a schimba aceste scenarii, Putin va trebui să continue la nivel real reformele de liberalizare ale pieţei şi să evite vulnerabilitatea economiei ruseşti faţă de energie. Aşadar, planul electoral cu care Putin a candidat pentru a treia oară nu diferă fundamental faţă de precedentele, ceea ce ne determină să considerăm că următorul mandat ce va începe din luna mai nu va fi diferit faţă de precedentele două, însă Rusia pare să fi trecut printr-o schimbare majoră. Cu toate că încă se bucură de un suport major în provincie, protestele celor 10 000 de oameni din piaţa Puşkin reprezintă cele mai mari proteste ce au avut loc după anii ’90. Cu toate că protestatarii nu propun o soluţie comună, toţi se declară împotriva guvernării Putin. Unul dintre liderii opoziţiei, jurnalistul  Sergei Parkhomenko, a declarat că: “ El (Putin) fortează lucrurile până la extrem. Ne declară război. Iar rezultatul este o aversiunea crescândă faţă de el.”

Această aversiune poate fi schimbată sau diminuată prin două căi: o adevărată reformă a sistemului economic şi politic rusesc sau opresiunea protestatarilor. Dacă se va înclina spre cea de-a doua variantă, s-ar putea ajunge din nou în trecutul anilor ’90 asupra cărora Yury Sparykin, editorul şef al companiei Rambler-Afisha, se opreşte: “ Ultima oară când am văzut tunuri de apă în Moscova a fost în 1990, când au fost organizate proteste masive în oraş …….Este un semn: a mai rămas doar un an.” Totuşi, aceste concluzii sunt mult prea premature pentru a avea o certitudine practică. Astfel, rămâne de văzut dacă acesta este începutul sfâşitului guvernării Putin la Kremlin, însă cu siguranţă Rusia de acum a încetat a mai fi Rusia anului 2000.

  federatia rusa, putin, rusia, spatiul ex-sovietic