În ultimele zile, pe toate canalele de televiziune, în presa scrisă şi în cea on-line nu se discută decât despre moartea fostului dictator din Libia – Muammar Gheddafi, o ştire care a făcut înconjurul lumii cu aceeaşi rapiditate ca şi cea care anunţa moartea liderului Al Quaeda, Osama Bin Laden. Se pare că lumea, în ultima periodă, trece printr-o serie de schimbări spectaculoase, ca şi cum un fel de logică turbionară ar duce la înlănţuirea unor evenimente pe cât de asemănătoare, pe atât de intrigante.

Ca şi în cazul lui Bin Laden, moartea subită a fostului lider libanez rămâne oarecum învăluită în mister, unii spun că operaţiunea s-a datorat forţelor revoluţionare, alţii nu exclud intervenţia americană s.a.m.d. Cert este însă faptul că indiferent din ce punct de vedere este privită situaţia, se ridică o serie de semne de întrebare cu privire la viitorul poporului libanez, cu privire la calea pe care o va apuca acesta, pe făgaşul normal al schimbării de regim şi de viziune. Majoritatea oamenilor politici, a jurnaliştilor şi al specialistilor în ştiinţe politice proclamă, în stilul lor debordant sfârşitul dictaturii şi naşterea unei viitoare democraţii incipiente. Să fie oare aceasta situaţia veridică a Libiei? Aşa cum am mai afirmat şi în alte articole, democraţia nu poate prinde rădăcini adânci în solul mlăştinos al unei foste dictaturi fără aderenţa consimţită şi benevolă a poporului la nomele şi credinţele democratice.

Ori în Libia, ca şi în alte state abia ieşite de sub teroarea autoritarismului încă mai persistă şi va persista pentru o perioadă lungă de timp mirajul dictatorului. Imaginea liderului politic autoritar se păstrează vie în mentalul colectiv prin intermediul conştiinţei sociale educate într-un anume spirit. Generaţiile care au trăit şi s-au format în perioada ghedaffiană păstrează prin educaţie şi cultura primită o amprentă a fostului lor lider. Inevitabil, aceasta a fost transmisă şi generaţiei următoare, cea tânără deşi aceasta a luat contact cu fiorii revoluţiei, a fost martora schimbărilor dramatice care s-au petrecut în ţara lor în ultima periodă.

Cu toate acestea amintirea dictatorului nu se va şterge peste noapte sau nu va dispărea instantaneu ca şi când nu ar fi fost. Clar este că în spatele acestor lupte nu rămâne decât un alt stat slab, cu o economie extrem de vulnerabilă, fără exerciţiul drepturilor omului, aspirant la Sfânta Democraţie. Dominoul revoluţiilor arabe a cuprins ca într-un bulgăre de zăpadă o serie de state extrem de instabile şi de vulnerabile la condiţiile externe. Ajutorul american acordat acestora nu face decât să întărească nevoia de asistenţă continuă şi de ajutor perpetuu pe care SUA va trebui să-l acorde acestor state. Întrebarea firească este dacă Statele Unite, în condiţiile în care se află şi mă refer aici la datoria externă colosală şi la deficitul bugetar extrem de ridicat vor mai putea să facă faţă acestor îndatoriri de paznic al democraţie?

Va reuşi aceasta să reziste presiunilor chineze care, între noi fie vorba şi-au întins tentacolele în marea majoritate a statelor pe care americanii le-au eliberat, contribuind la refacerea economică nu în alt fel decât prin cumpărarea celor mai importante resurse ale acelor state. Se pare că puterea americană începe să slăbească tocmai datorită pesiunilor la care este expusă nu doar în interiorul statului ci cu precădere în afara sa, în acele regiuni aferente spaţiului extern de inluenţă. Dacă ar fi să facem o paralelă să spunem cu Imperiul Roman, slăbit tocmai de ineficienţa îndeplinirii îndatoririlor de la exteriorul graniţelor sale, putem spune că istoria se repetă şi că SUA vor avea acelaşi destin cu cel al marilor imperii aflate în faza de decădere.

Această afirmaţie poate fi bineînţeles combătută şi criticată cu argumente plauzibile întrucât cei care nu cred în ciclicitatea istoriei pot spune că America se va descurca foarte bine în gestionarea crizelor ce vor apărea în proaspetele democraţii nou apărute. Revenind la influenţa pe care fostul lider libanez, chiar şi mort, o va exercita asupra populaţiei nu pot decât să concluzionez cu faptul că o schimbare cu adevărat consistentă la nivelul mentalului colectiv va avea loc abia cu generaţiile următoare care, să sperăm că vor trece cu bine de nisipurile mişcătoare ale perioadei de tranziţie şi post-tranziţie, găsind barca de salvare prin intermediul propriilor eforturi.

  analize, dictator, dictatori, dictatura, gaddafi, mirajul dictorilor