John Rawls, a cărui contribuţie în domeniul filozofiei morale, politice şi sociale îl plasează într-un bilanţ al secolului XX printre primii, dacă nu chiar cel mai important autor în domeniu, este creditat a fi primul care a dezbătut în detaliu problema datoriei actualelor generaţii faţă de cele viitoare. John Rawls a dat şi un nume acestui nou concept : principiul economisirii juste (just savings principle). Acest principiu stipulează că principală noastră datorie faţă de urmaşii noştri este să economisim pe parcursul vieţii noastre suficient capital, astfel încât să asigurăm existenţa instituţiilor drepte într-un orizont de timp care depăşeşte speranţa noastră de viaţă. Astfel, generaţiile actuale, trebuie să asigure în prezent libertăţile fundamentale, libertăţi ce presupun inclusiv un anumit nivel de bunăstare materială, dar toate acestea trebuie să aibă în vedere şi corectitudinea faţă de generaţiile viitoare. Nu putem astfel maximiza nivelul de trai prezent, reducând capacităţile viitoarelor generaţii de a putea asigura din punct de vedere calitativ o viaţă cel puţin comparabilă cu a noastră. O astfel de analiză economică este deosebit de potrivită pentru evaluarea problemelor de mediu. Astfel, dacă principiul de la care pornim, cel al egalităţii, nu va avea şi o componentă intergeneraţională, care să ne constrângă impactul activităţii noastre economice actuale asupra posterităţii, vom avea tendinţa să exploatăm resursele actuale excesiv şi mai mult, să o facem de o manieră care să pericliteze viitorul planetei.

În prezent, disputa economişti vs. ecologişti are în centru contestarea de către cei din urmă a analizei cost-beneficiu ca argument în deciziilor cu impact asupra mediului. Analiza cost-beneficiu are la bază ideea că o acţiune este justificată pentru a fi întreprinsă dacă beneficiile pe care le generează sunt mai mari decât costurile şi având de ales dintre mai multe opţiuni, trebuie aleasă cea care aduce cel mai mare beneficiu. Ecologişti consideră că o astfel de decizie poate să nu fie corectă din punct de vedere etic, deciziile privind mediul înconjurător încadrându-se în această categorie. Din punct de vedere al calculului economic pur, principiul economisirii juste al lui John Rawls include în această analiză cost-beneficiu, un coeficient care să aibă în vedere prezervarea resurselor actuale astfel încât să se asigure pe termen lung perenitatea instituţiilor care vor garanta respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Iată câteva exemple de economii pe care generaţia noastră le poate face în prezent, pe care însă nu reuşim încă să le privim prin lentila principiului economisirii juste şi eticii intergeneraţionale, polemicile fiind mereu ancorate într-un prezent adresat viitoarelor alegeri:

– decizia neutilizării unor resurse pe care am putea să le exploatăm acum. Un exemplu bun este cel al defrişărilor. Mai presus de valorizarea economică a resurselor de materie primă lemnoasă, defrişările determină incidenţa crescută a catastrofelor naturale, dispariţia unor specii de animale şi plante, scăderea calităţii solului, deşertificare, inundaţii etc. Orice analiză cost-beneficiu ar trebui să atribuie o valoare foarte ridicată a costurilor pe termen lung pe care vor trebui să le suporte viitoarele generaţii. O astfel de cuantificare este însă, datorită multiplelor variabile avute în vedere imposibil de efectuat. Astfel, revine generaţiilor prezentului, datoria morală să stabiliească şi să respecte reguli clare care să asigure o dezvoltare sustenabilă.

– utilizarea resurselor cu respectarea considerentelor ecologice, chiar dacă în acest fel vom creşte costurile şi vom reduce profitul. În acest fel, din punct de vedere al principiului economisirii juste, vom avea un dublu avantaj. Vom limita exploatarea intensivă a resurselor, deoarece activitatea economică respectivă nu va mai fi una cu randament ridicat şi cel mai important vom limita efectele nocive directe sau indirecte asupra mediului, efecte cu repercursiuni grave pe termen lung. Un bun exemplu ar fi cele două proiecte aflate în această perioadă în dezbatere publică în România: proiectul de exploatare a rezervelor de aur si argint de la Roşia Montană şi proiectul exploatării gazelor naturale provenite din şisturi bituminoase. Ambele proiecte au beneficii pe termen scurt traduse în scăderea şomajului, dezvoltarea unor localităţi, creşterea veniturilor bugetului statului şi scăderea dependenţei de importuri cu impact major asupra balanţei de plăţi. Dar în aceeaşi măsură, efectele pe termen lung aduc motive de îngrijorare pertinente. Tehnologiile de exploatare expune zonele respective la riscuri ecologice majore (infestarea resurselor de apă freatice sau de suprafaţă, distrugerea unor zone cu potenţial turistic, a florei şi faunei). În plus, prezervarea acestor resurse va aduce un plus de valoare economică într-un viitor al penuriei surselor neregenerabile şi va asigura perpetuarea instituţiilor de drept din România.

– limitarea populaţiei. Mai presus de evidenta dimensiune imorală a îngrădirii dreptului la procreere, realitatea resurselor limitate face din conştientizarea cât mai timpurie a acestui fapt o problemă etică de respect faţă de viitoarele generaţii şi la un moment dat faţă de supravieţuirea umanităţii. Un număr mai mare de oameni vor avea nevoie de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse. În timp această presiune din partea penuriei resurselor neregenerabile va asigura dezechilibre sociale majore şi potenţiale conflicte internaţionale. În acest sens o politică actuală de economisire justă nu va putea să nu aibă în vedere şi această dimensiune.

  analize, libertati fundamentale