Argentina şi alegerile generale din 2011

Argentina şi alegerile generale din 2011

Cristina_Fern__ndez_de_Kirchner_and_Dmitry_Medvedev___Casa_Rosada_2010_672907925

Pe 23 octombrie 2011 au avut loc în Argentina alegerile generale. Argentinienii din ţară şi diaspora vor alege 130 de Deputaţi Naţionali (trebuie avut în vedere faptul că Argentina este o republică federală prezidenţială) pentru toate provinciile şi Oraşul Autonom Buenos Aires, 24 de Senatori Naţionali pentru provinciile Buenos Aires, Formosa, Jujuy, La Rioja, Misiones, San Juan, San Luis şi Santa Cruz şi 1 Preşedinte şi Vicepreşedinte.

Santa Cruz, Ciudad de Buenos Aires şi Buenos Aires însumează un total de 57 de locuri în Camera Inferioară a Congresului argentinian, fapt pentru care lupta pentru aceste provincii, inclusiv oraşul Buenos Aires, este una acerbă.

Pentru înţelege mai bine, în contextul socio-economic actual al Argentinei, modul în care alegerile pot devia trebuie să ne axăm pentru început pe sistemul electoral. Deputaţii sunt aleşi direct de către locuitorii fiecărei provincii plus Oraşul Autonom Buenos Aires, fiecare provincie fiind considerată o circumscripţie electorală. Fiecare alegător votează o singură listă de candidaţi, fiind folosită metoda d’Hondt de reprezentare proporţională. Listele care nu obţin un minim de 3% din voturi ies din cursa electorală de distribuire a locurilor în Congres. În cazul alegerilor pentru Senat se aplică aceleaşi reguli electorale, cu condiţia ca titularii listelor de vot să fi obţinut majoritatea voturilor valabile.

În ceea ce priveşte alegerea şefului statului şi a adjunctului acestuia alegerile pot fi câştigate încă din primul tur dacă formula prezidenţială (Preşedinte + Vicepreşedinte) obţine 45% din numărul total de voturi exprimate. Mai există şi o a doua variantă, în condiţiile în care formula prezidenţială obţine peste 40% din numărul total de voturi cu o diferenţă maximă de 10% faţă de formula prezidenţială care-i succede ca număr de voturi. În caz contrar poate exista un al doilea tur de scrutin.

Înainte de prezentare unei scurte analize, trebuie remarcat faptul că în Argentina, persoanele de peste 70 de ani nu sunt obligate să se prezintă la vot. De asemenea, cei care se află la peste 500 km de locul de vot, se pot abţine. Este valabil şi pentru judecătorii şi aghiotanţii acestora care sunt membri ai comisiilor de votare etc.

 La vremuri noi, tot noi: Cristina Kirchner

Situaţia Argentinei a fost vizibil (dar nu şi la nivel de percepţie a majorităţii populaţiei) ameliorată. Independenţa faţă de FMI şi BM, opoziţia faţă de Statele Unite ale Americii, poziţiile adoptate la ONU cu privire la Insulele Malvine (ocupate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) şi recunoaşterea Palestinei ca stat cu drept de reprezentanţă diplomatică, o fac pe Cristina Kirchner, recenta văduvă a fostului Preşedinte Nestor Kirchner, favorita acestor alegeri prezidenţiale.

Mai mult, numeroşi analişti argentinieni consideră că alegerile au fost deja câştigate de actualul Preşedinte al republicii.

Totuşi, alegătorii vor avea de ales între şapte formule prezidenţiale, inclusiv cea formată din Cristina Kirchner şi Amado Boudou (actualul Ministru al Economiei). Lupta este una aprinsă pentru că în joc se află şi candidatura lui Ricardo Alfonsin, fiul primului Preşedinte democratic al Argentinei de după dictaturile militare, Raul Alfonsin.

Conform rezultatelor de la alegerile primare, Kirchner ar trebui să câştige încă din primul tur şi la o diferenţă foarte mare faţă de principalul său contracandidat Alfonsin, fiind vorba de câteva milioane de voturi. În alegerile primare Kirchner a obţinut 50,24%, iar Alfonsin numai 12,20%, având o diferenţă de peste opt milioane de voturi.

Dinastia Kirchner va continua să schimbe istoria contemporană a Argentinei?

 Despre eşecurile şi reuşitele familiei Kirchner se poate vorbi mult, însă a vorbi despre influenţa lor la nivelul unui întreg continent trebuie avut în vedere aspectul geopolitic. Nestor şi Cristina Kirchner au fost oamenii care au spus cu fermitate NU, atunci când a fost vorba de două organisme internaţionale: Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. A fost unul din primii paşi care au fost făcuţi pe autostrada geopolitică a continentului sud-american.

Însuşi N. Kirchner este considerat a fi „primul Preşedinte al Americii de Sud” în calitatea sa de Secretar General al UNASUR (echivalentul Uniunii Europene în America de Sud). Ţinând cont de faptul că există o istorie comună a ţărilor sud-americane şi că principiile evocate de marii Libertadori ai secolelor trecute domină memoria vie a alegătorilor, familia Kirchner a devenit, poate într-un mod exagerat spus: Familia Kennedy a Americii de Sud. Văzut dintr-o perspectivă europeană pare exagerat, însă axându-ne la nivelul maselor sud-americane, realitatea este cu totul alta.

Relaţiile consolidate ale Argentinei cu Brazilia şi Venezuela (aparent ilogice din mai multe puncte de vedere) încă de pe vremea soţului ei au întărit poziţia continentală a Argentinei.

Lula da Silva a plecat, însă a lăsat locul său Dilmei Rousseff. Singurul care a rămas în fruntea ţării sale este Chavez. Însă o întrebare importantă rămâne încă fără răspuns: Mai este Gran Gasoducto del Sur una din priorităţile celor trei state?

Mergând pe aceeaşi platformă internaţională, trebuie subliniat şi înarmarea Argentinei şi poziţia extrem de vocală şi fermă împotriva „ocupaţiei abuzive a Insulelor Malvine”. Realegerea Cristinei Kirchner nu ar face altceva decât să întărească şi mai mult sentimentul naţionalist împotriva Marii Britanii şi a Statelor Unite ale Americii. În acest sens, alianţa ce se poate prefigura în acest domeniu (Rousseff-Kirchner) susţine în continuare neîncrederea anglo-americană cu privire la intenţiile Braziliei şi Argentinei în Atlanticul de Sud (cu precădere pretenţiile teritoriale argentiniene asupra continentului îngheţat).

Leave a Reply

Your email address will not be published.