În articolul anterior am discutat conceptul de haos constructiv și modul în care politica externă a Statelor Unite ar putea fi un exemplu de aplicabilitate în relațiile internaționale. Ce ne spun însă evenimentele ce au avut loc în zona Orientului Mijlociu? Să aruncăm o privire asupra celor mai importante.

Războiul din Golf (1990-1991) izbucnește ca urmare a anexării Kuweit-ului de către Irak. Refuzul lui Saddam Hussein de a-și retrage trupele atrage după sine intervenția Organizației Națiunilor Unite, cu forțe aeriene asigurate în principal de Statele Unite.

De ce a intervenit însă SUA în acest conflict? O parte din răspunsul la această întrebare, cinic dar extrem de realist, este dat chiar de cetățenii americani: “Dacă Kuweitul ar exporta broccoli, nu ne-am afla acolo acum” (mesaj prezent pe o pancartă la un marș de protest împotriva prezenței SUA în Kuweit).

Saddam Hussein a invocat ca și pretext pentru invazie faptul că statul kuweitian folosea o tehnică de foraj în unghi înclinat, extrăgând astfel petrol irakian. Cauzele sunt însă mai complexe. Statul irakian era epuizat financiar de războiul cu Iran, iar supra-producția de petrol a Kuweitului, peste cotele stabilite de OPEC, scăzuse prețul resursei, reducând astfel profitul irakian. Anexarea Kuweitului ar fi însemnat controlul asupra unei rezerve însemnate de petrol, precum și abilitatea de a manipula prețul acestuia prin controlul producției. Nu e greu de imaginat ce impact ar fi avut creșterea explozivă a prețului la petrol pentru economia americană, și cea globală în general.

Un alt motiv a fost împiedicarea proliferării armelor de distrugere în masă în Irak, atât din cauza ambițiilor hegemonice ale lui Saddam Hussein, cât și din temerea că aceste arme ar putea cădea în mâinile unor grupuri paramilitare sau folosite împotriva altor state din regiune, în special împotriva Israelului, aliat al SUA.

Mai mult decât atât însă, la acel moment, securitatea relativă oferită de bipolaritatea Războiului Rece se destrămase, lăsând în loc un sistem precar, ce nu-și găsise echilibrul încă. Era necesară o nouă ordine a lumii,  iar Irakul părea să încerce să profite de acest lucru pentru a-și stabili supremația în zonă. Orientul Mijlociu era deci, un loc bun de începere a procesului de redresare a ordinii globale. Pentru a fi jusți însă, acest interes era împărtășit de multe alte națiuni ale lumii.

Războiul din Afganistan, început în octombrie 2001 ca răspuns la atacul terorist de la 11 septembrie 2001, face parte din lupta Statelor Unite împotriva terorismului internațional, și este adesea folosit ca exemplu al pericolului prezentat de fundamentalismul islamic. Ca urmare a declarației făcute de președintele George W. Bush în care afirma că Statele Unite nu diferențiază, ca și politică, între organizațiile teroriste și guvernele sau națiunile care îi protejează, începe vânarea lui Osama bin Laden și a membrilor rețelei Al-Qaeda, soldată cu moartea acestuia în mai 2011. Acest război  s-a suprapus însă și peste războiul civil ce are loc în prezent în Afganistan, din cauza talibanilor. NATO a decis că trupele sale vor fi retrase din teritoriu până în decembrie 2014.

Consecințe?  La deja nouă ani de la ocupaţia trupelor occidentale, comerţul cu opium este mai mare decât în timpul talibanilor. Regimul de la Kabul nu numai că nu controlează decât o fracţiune din teritoriu dar este deosebit de corupt. Mulţi membri ai aparatului de stat sunt foşti paramilitari cu un trecut pătat implicaţi în traficul cu droguri. Există însă cinici care pretind că echilibrarea pieței drogurilor este unul dintre motivele prezenței Statelor Unite in Afganistan, la fel cum scopul războiului din Irak ar fi fost de fapt cel al petrolului.

Războiul din Irak face parte, asemenea celui din Afganistan, din lupta generică împotriva terorismului.  Cu toate că oficial nu există un “casus belli”, înainte de război ca motiv principal al atacului erau indicate armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, deoarece conducerea irakiană nu permitea accesul liber comitetului internațional de control, ce ar fi verificat existența sau lipsa acestor arme. După invazie (denumită sugestiv Operațiunea Iraqi Freedom)– deoarece nu s-au găsit arme de distrugere în masă – au fost aduse ca rațiuni pentru război motive mai puțin palpabile cum ar fi de exemplu libertatea, instaurarea democrației, respectiv eliberarea poporului irakian.  Saddam Hussein a fost de asemenea suspectat că ar coopera cu rețeaua teroristă Al-Qaeda.

Războiul izbucnit în 2003 este practic continuarea Războiului din Golf, venind ca urmare a amenințărilor, însă legitimitatea și legalitatea acestui conflict este încă pusă sub semnul întrebării.

S-a discutat intens pe tema existenței unui program nuclear al guvernului iranian. Statele Unite ale Americii, Israelul şi aliaţii lor acuză Iran că dezvoltă în secret o armă nucleară şi că ajută insurgenţii irakieni. Adevărata temere este însă lansarea unei posibile curse a înarmării în zona Orientului Mijlociu, un areal geografic atât de volatil din punct de vedere politic și în care activează un număr atât de mare de grupări teroriste și paramilitare. Concret, există convingerea că o bombă iraniană va forța Arabia Saudită, Turcia și Egipt să-și achiziționeze propriile bombe.

Guvernul iranian neagă însă acest scenariu, pretinzând că are dreptul să dezvolte tehnologie nucleară pentru uz pașnic, pretinzând că acesta este scopul instalațiilor sale nucleare.

Un lucru cert este acesta:  Iranul se află pe locul doi în lume în ceea ce priveşte rezervele de gaze naturale şi pe locul trei în cazul celor petroliere. Este ușor de înțeles: zona Orientului Mijlociu este una din cele mai bogate regiuni în hidrocarburi, iar instabilitatea regională face din aceste țări niște ținte pe cât de ușoare, pe atât de problematice. Dacă la acest lucru se adaugă problema nucleară, împreună cu amenințarea fundamentalismului islamic, putem vorbi de un adevărat butoi cu pulbere.

Primăvara arabă. Valul de revoluții și demonstrații ce a luat cu asalt lumea arabă (Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Bahrein, Siria, Algeria, Irak, Iordania, Kuweit, Maroc, Oman etc.) la sfârșitul anului 2010 a adus în prim-plan problemele sociale ale regiunii. Există speculații care sugerează că și aici ar fi fost implicată SUA, datorită faptului că o acțiune atât de concertată ar fi fost improbabilă fără nici un fel de organizare în prealabil. Dar existența și dezvoltarea Internetului și a site-urilor de socializare a schimbat definitiv parametrii unor astfel de situații. Chiar și cu cenzura impusă de statele acestea, informația se răspândește în mod viral prin mediul virtual, lăsând planul politic să ia decizii în mod reactiv, mai degrabă decât proactiv.  Mai mult, poate tocmai această izbucnire concertată dovedește că țările arabe se confruntă cu crize interne profunde, care amenință să destabilizeze regiunea poate irevocabil.

Concluzii

Dacă această primăvară arabă a fost adusă de către americani sau nu, nu se poate ști la momentul acesta. A fost justificată intervenția militară în Libia? Ar fi ea justificată acum în Siria? Depinde pe cine întrebăm. La fel este cazul și cu războaiele din Irak și Afganistan, cu îngrijorările în ceea ce privește Iranul.

Este ideea unui Nou Orient Mijlociu, cu granițe delimitate pe criterii etnice și religioase, una rea? Poate că nu. Dar din nefericire, posibilitatea îndeplinirii unui astfel  de scop nu se poate face decât prin mijloace militare, iar un lucru obținut prin violență rareori dă naștere la altceva decât violență.

Fără îndoială, de venirea la putere a unor regimuri democratice ar beneficia Statelor Unite, deschizând drumul spre investiții private și acces la resursele naturale existente. Pe de altă parte însă, problemele sociale ale țărilor din Orientul Mijlociu sunt reale. Existența pedepsei cu moartea pentru infracțiuni minore, încălcări grave ale drepturilor omului, inexistența drepturilor pentru femei și abuzul acestora, corupția excesivă, acestea sunt realități care trebuie luate în considerare atunci când se discută problema țărilor din Orientul Mijlociu și din nefericire, aceste probleme nu mai țin cont de etnie sau de ura existentă dintre diferitele țări arabe.

Ce am prezentat în acest articol nu este decât o perspectivă asupra geostrategiei Statelor Unite cu privire la Orientul Mijlociu. Dacă atentatul de la 11 septembrie nu ar fi avut loc, am mai fi avut războaie în Afganistan și Irak? Nu putem ști. Iar dacă prețul plătit de popoarele Orientului Mijlociu pentru libertate, democrație și drepturi civile este convertit în petrol, este acesta un preț prea mare?

 Poate că nu.

  analize, orientul mijlociu, SUA, teoria haosului constructiv