După o licitaţie mai lungă decât o campanie prezidenţială americană, Dassault Rafale a câştigat cursa pentru aprovizionarea forţelor armate indiene cu un avion multirol. Agentul francez a avut de înfruntat giganţi ai domeniului precum Lockheed Martin, Boeing, MIG-ul 35 Mikoyan rusesc, Gripen-ul produs de suedezii de la SAAB sau Eurofighter Typhoon. Cel care răsfoieşte presa internaţională dedicată deznodământului licitaţiei va găsi cel mai probabil două teme expres afişate: 1) controversele legate de alegerea avionului francez şi 2) ideea (speranţa poate) că momentul ar putea înseamnă abandonarea unei relaţii preferenţiale cu ruşii şi americanii de către India în favoarea pieţei europene. Surpriza este simptomatică pentru cei care au primit ştirea din jurnale de largă respiraţie dar nu şi pentru cei care urmăresc comportamentul în materie de apetit militar al Indiei. În cele de mai jos voi încerca să arăt că diversificarea furnizorilor cu care India doreşte să lucreze nu înseamnă abandonarea vreunei pieţe tradiţionale iar poligamia diplomaţiei militare hinduse poate suporta simultan vechea romanţă cu sovieticii, relaţia de lungă durată cu americanii şi flirtul intermitent cu industria europeană de profil.

Si vis pacem parabellum

            Mai întâi ar trebui să definim noţiunea de diplomaţie militară. Fără a fi o definiţie sacrosantă, putem descrie diplomaţia militară drept acel set de măsuri şi practici prin care forţele armate şi activităţile anexe lor sunt canalizate pentru a obţine anumite rezultate diplomatice pe arena internaţională. (KA Muthanna, Military Diplomacy, Perspectives, an?, p.2,http://idsa.in/system/files/jds_5_1_kamuthanna.pdf)

Transferurile de arme, exerciţiile comune, întrunirile dintre diplomaţi sau experţi conjugă repertoriul unui joc de societate în care acrobaţia puterii şi prestigiului simulează ritualic conflictul fără a-l materializa.

În mod paradoxal, activităţile listate mai sus contribuie (cel puţin până la un punct) la efortul de menţinere a păcii, mai ales între marile puteri.

Despre insaţietăţi strategice

            Într-o temeinic documentată lucrare din 2010, Stephen P.Cohen- renumit expert american pe Asia de Sud şi Sunil Dasgupta reflectă asupra voracităţii Indiei de a se înarma fără a avea o megali idea clară asupra felului cum doreşte sa canalizeze arsenalul dobândit. Înarmare fără ţintire/fără un scop (Arming without aiming) redă în ambiguitatea semantică a titlului suprapunerea dintre ambiţia liderilor de la New Delhi şi haosul detaliilor tehnico-birocratice în care se risipesc eforturile Indiei de a-şi creşte puterea. Trei par să fie cauzele  acestei bulimii strategice a Indiei: 1) corupţia generală; 2) cooperarea defectuoasă dintre civili şi militari, cu precădere din cauza primilor; 3) neclaritatea în stabilirea priorităţilor.

(Stephen P.Cohen, Sunil Dasgupta, Arming without aiming. India’s military modernization, Brooking Institute Press, Washington D.C., 2010)

Acestor trei le-am mai putea adăuga o a IV-a cauză: lipsa unei industrii indigene care să ofere o cvasi-autarhie, mai ales pentru unele produse. Având datele de mai sus în calcula, ne putem întreba dacă nu cumva apetitul Indiei pentru piaţa globală de armament nu este o formă a diplomaţiei militare, cu consecinţe îngrijorătoare pe termen mediu şi lung. Manifestând un veritabil sindrom Veblen, elitele din New Delhi vor să arate că au capacitatea financiară de a întreţine un comportament consumerist. Că pur şi simplu pot sta la masa celor mari şi dansa la petrecere!

Astfel, conform Institutului Internaţional pentru Studiul Păcii din Stockholm (SIPRI) India a devenit în 2011 primul cumpărător de armament din lume, reprezentând 10% din importurile de pe piaţa globală. Între 2002-2006 şi 2007-2011, importurile de armament ale Indiei au crescut cu câte 38%. (India behind 24% jump in world arms trade, BBC News India, 19 March 2012,  http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-india-17433630)

            Comparând India cu alte naţiuni, puternic industrializate sau similare ca dezvoltare, vedem că bugetul său militar nu este foarte mare (încă). Spre exemplul, dintr-un buget dedicat apărării de peste 30 mld.$ India cheltuieşte 17 mld.$ pe achiziţii, suma sensibil mai mică decât SUA (220 mld.$ achiziţii), China (60 mld.$) sau Marea Britanie (31 mld.$).

            Tabelul de mai jos, preluat din cercetările SIPRI oferă o imagine de ansamblu:

Dacă privim cu atenţie cifrele putem înţelege efortul Indiei de a se apropia de nivelul unor puteri clasice cu un venit per capita mult superior şi populaţii mult mai mici. Astfel, cele 34 mld.$ ai Indiei trebuie puşi în balanţă cu bugetele pe apărare ale Franţei, Italiei şi Marii Britanii ale căror parametri demografici se află în intervalul 60-80 milioane locuitori- o fracţiune faţă de cele 1,1 mld. locuitori ai Indiei.

Rafale- hibris şi hibriditate

Pentru a putea înţelege mai bine diplomaţia militară indiană, alegerea avionului francez Rafale este elocventă. Lăudat de unii şi criticat de alţii, Rafale a pierdut o serie de licitaţii importante în ultimii nouă ani în faţa unor competitori precum Boeing, Lockheed Martin sau Eurofighter Typhoon (Coreea de Sud, 2002; Singapore, 2005; Arabia Saudită, 2006; Maroc, 2007 şi Emiratele Arabe Unite în noiembrie 2011).

(Huma Siddiqui, Dassault Rafale’s Victory in India. A flight to Future, The Financial Express, 13 Apr 2012,http://www.financialexpress.com/news/dassault-rafales-victory-in-india-flight-to-future/936268/)

Pentru a redresa situaţia Nicholas Sarkozy şi-a aruncat toată greutatea sa politică pentru a face lobby avionului Rafale, sperând astfel să obţină un nou mandat şi să salveze reputaţia prietenului său Serge Dassault, CEO şi parlamentar al UMP. Gambitul indian s-a dovedit salutar pentru francezi care au acceptat să vândă avionul la preţ de dumping (60-80 milioane $ pentru un preţ de producţie real de 142 mil.$) şi să vândă licenţa în India. Alegerea Rafale a arătat două lucruri despre postura Indiei:

1)      că nu va se va lăsa influenţată de considerente geopolitice (Alianţa cu SUA) ci  preponderent tehnice. Preponderent şi nu total tehnice, pentru a fi cinstiţi! India a învăţat că Franţa este un actor mai pragmatic decât americanii de-a lungul timpului. Concluzia a venit după războiul Kargil din 1999 când SUA a refuzat să vândă Indiei armament ca pedeapsă pentru testele nucleare din 1998. Franţa nu a avut asemenea scrupule şi a aprovizionat aviaţia indiană cu aparate Mirage 2000, cimentând o tradiţie care dă roade astăzi.

2)      Un avion multirol cum este Rafale, spre deosebire de unul ad-hoc pentru atac cum este F-16 permite mascarea intenţiilor adevărate, conchid Cohen şi Dasgupta, mai sus citaţi. Flexibilitate sau ambiguitate? Rămâne de văzut.

Poligamie strategică

În căutarea arcului lui Indra, dinamica aprovizionării cu cea mai nouă tehnologie nu este epuizată de episodul Rafale. Şi nici nu va altera lanţul trofic al cooperării strategice indiene cu Rusia sau Statele Unite. Numai cât priveşte relaţia cu Kremlinul, India are în derulare contracte în valoare de peste 10 mld$, 2010 şi 2011 însumând 6 mld$ din acest total. Pe termen lung bilateralismul indo-rus pare să se îndrepte spre o punere în comun a capacităţilor aşa cum încearcă Franţa cu Marea Britanie sau cum se doreşte proiectul Eurofighter. Rachetele indo-ruse Brahmos ca şi preconizatul avion de generaţie V (FGFA) par să anunţe constituirea unui pol de tehnologie militară central-sud-asiatic similar zonei occidentale, cu rol de contrabalansare a Chinei. Pentru New Delhi ambiţiile balistice şi aeriene sunt doar o parte din tabloul mai larg al integrării acestora unei marine de larg. India mai are deja un contract de 1,6 mld$ cu Rusia prin ce constă în construirea unui număr de trei fregate: Teg, Tarkash şi Trishul. Prima a fost livrată marinei indiene la începutul lui mai; a doua a început testele urmând a fi livrată în septembrie acest an în timp ce INS Trishul va răzbate apele calde ale Oceanului Indian abia în 2013. (http://www.defencenow.com/news/694/ins-tarkash-goes-for-sea-trials-in-russia.html)

Peste toate tronează vânzarea de către Moscova a fostului portavion Gorshkov, rebotezat INS Vikramaditya. Depăşind 2,3 mld$ ca preţ, Vikramaditya a părăsit în iunie portul Sevmash, din oraşul Severodvinsk pentru 120 de zile de teste pe mare.

Relaţia cu americanii continuă nestingherită ca şi până acum. Departe de a fi descurajat de pierderea contractului multirol, Boeing mai are pe rol două contracte cu India: P-8I and C-17 . La salonul militar de la New Delhi de la sfârşitul lui martie- Defexpo India 2012, gigantul american s-a asigurat că cele mai noi produse ale sale vor stimula planurile clientului sud-asiatic. Vizita Secretarului pe Apărare american, Leon Panetta la începutul lunii iunie reconfirmă greutatea unui parteneriat între hegemonul global şi cel regional asiatic.

Ca semn de încheiere, elitele indiene trebuie să reflecte la scopurile diplomaţiei militare pe care o propagă. Dorinţa de a obţine prestanţă internaţională sau o teama exagerată de vecini ar putea declanşa o cursă a înarmărilor cu potenţial destabilizator. Rivalii Indiei nu se aşteaptă ca armele cumpărate de aceasta să fie transformate în pluguri. La urma urmei gloanţele, ca şi ciocolata sau oricare alt produs au un singur scop: să fie consumate.

  analize, asia, india