Este Europa de Est lovită de o nouă ofensivă rusească?

Este Europa de Est lovită de o nouă ofensivă rusească?

Dacă vrem să înțelegem ceva mai bine evenimentele din România din ultimele două luni poate că ar trebui să aruncăm o privire la contextul ceva mai larg regional. Și aici mă refer la aproape toată partea centrală și de est a Europei. La capătul analizei vom constata că, deși nu putem stabili cu certitudine acest lucru, întreaga graniță de est a Europei ar putea să se confrunte cu o nouă ofensiva rusească.

Care ar putea fi scopul aceste potențiale ofensive? Împingerea influenței Vestului care, în 2014, a ajuns până la însăși granițele rusești. Aceasta este, practic, o situație de neacceptat pentru Federația Rusă.

Și momentul ales pentru inițierea acestei ofensive este perfect, mai exact faptul că principalul său adversar, Statele Unite, a fost – și încă este – distras de propriile evenimente interne.

Semnele unei astfel de ofensive rusești vin din Suedia în nord, până în Georgia.

Intensificarea diplomației între Țările Nordice și Țările Baltice

Brexit-ul și alegerea lui Donald Trump în funcția de Președinte al Statelor Unite au generat îngrijorare în rândul Țărilor Nordice și Baltice. Acestea sunt legate de angajamentele Marii Britanii și ale Statelor Unite în NATO. La acestea s-a adăugat și o serie de incursiuni ale forțelor navale și aeriene rusești în zonă, menite să testeze timpul și tipul de reacție ale statelor din regiune. Este adevărat că acestea aveau loc deja de câțiva ani, însă pe fondul Brexit-ului și al alegerilor din Statele Unite, s-a ajuns la o intensificare a diplomației și a negocierilor pe teme de securitate între Țările Nordice și Țările Baltice.

O posibilă tentativă de lovitură de stat în Muntenegru în 2016

În urmă cu câteva luni procurorul muntenegrean, Milivoje Katnic, a acuzat Federația Rusă că ar fi încercat să-l asasineze pe fostul prim-minstru pro-vestic, Milo Djukanovic, datorită planurilor acestuia de a se înscrie pe drumul integrării în NATO. Înlăturarea acestuia ar fi permis instalarea la conducerea Republicii Muntenegru a unui guvern pro-rus.

Dovezile în acest sens nu arătau direct către Moscova. Milivoje Katnic a făcut totuși legătura cu Federația Rusă datorită faptului că 20 dintre cei 500 de oameni care ar fi trebuit să ia parte la presupusa tentativă de lovitură de stat au avut, într-un fel sau altul, legături directe cu Moscova. Câțiva dintre aceștia ar fi luptat chiar și în estul Ucrainei, în rândul separatiștilor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a negat acuzațiile pe motiv că Federația Rusă “nu se amestecă în treburile interne ale altor state, mai ales Muntenegru, stat cu care a avut relații foarte bune”.

Declarația trebuie, însă, privită cu foarte mult scepticism din două motive. În primul rând că Federația Rusă are o tradiție în a se amesteca în treburile interne ale altor state, agresivitate amplu demonstrată de istoria ei, mai veche sau mai recentă (ex anexarea ilegala a Crimeii).  În al doilea rând, Moscova ar avea un motiv foarte solid pentru care să încerce să schimbe parcursul statului Muntenegru către NATO.

Atacurile la adresa justiției din Polonia, un scenariu mult prea familiar

România nu este primul stat din est în care partidul aflat la conducere inițiază un atac la adresa justiției. În urmă cu aproximativ un an, oarecum ironic dat fiindu-i numele, Partidul Dreptate și Justiție (PiS) a început o serie de atacuri îndreptate împotriva sistemul judiciar. Primul obiectiv a fost acela ca Partidul Dreptate și Justiție să-i elimine pe magistrații din Tribunalul Constituțional – echivalentul polonez al Curții Constituționale din România – care i se opuneau și să poată forma chiar el componența acestuia – obiectiv între timp parțial îndeplinit. Ba mai mult decât atât, Partidul Dreptate și Justiție și-a propus să elimine complet curțile regionale și pe cele de apel. Și a mers până în punctul în care să interzică presei accesul la ședințele din Parlament și să refuze publicarea deciziilor Tribunalului Constituțional.

Nu în ultimul rând, Partidul Dreptate și Justiție și-a propus ca Guvernul să aibă mai multe instrumente la îndemână prin care să-i poată sancționa pe magistrați. Dintre sancțiunile pe care PiS ar dori să le introducă ar fi tăierea cu 20% a salariului și confiscarea în totalitate a pensiilor magistraților.

Scenariul, dacă stăm bine să ne gândim, este similar cu cel din România. Diferența majoră dintre România și Polonia este aceea că acolo, ofensiva având succes, partidul inițiator a dus lucrurile până într-un punct la care în România nu a ajuns.

Comisia Europeană a răspuns prin a amenința cu impunerea de sancțiuni, precum suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei, lucru, în principu, destul de greu de realizat datorită faptului că ar necesita acordul tuturor celorlalți 27 membri UE.

Georgia și Federația Rusă își intesifică relațiile comerciale

Acest lucru poate că nouă, în România, nu ne spune mare lucru. Însă, în realitate, această intensificare a comerțului dintre cele două state este o consecința unui proces de apropiere treptată între cele doua țări. Interesant este că acest proces a fost inițiat chiar de Georgia, în 2014, la scurt timp după încheierea celui de-al doilea mandat al Președintelui Mikhail Saakashvili.

Conform noilor acorduri comerciale, Federația Rusă va putea să transporte gaz prin teritoriul Georgiei către Armenia. În schimb, Georgia va primi compensații financiare, pe care, cel mai probabil, le va utiliza pentru a-și crește propriile importuri de gaz. Acel gaz urmând a veni tot din Rusia.

În alte cuvinte, Georgia își va adânci și mai mult dependența energetică de Rusia, lucru care în mod cert o va afecta la nivel strategic și de securitate – prețul gazului rusesc niciodată nu este doar de natură economică. Și nici relațiile economice nu sunt doar relații economice. Ele întotdeauna presupun cel puțin o “acomodare” a intereselor politice ale țărilor “partenere” la “sensibilitățile” mereu în creștere ale Federației Ruse.

Dacă la aceste aspecte mai adaugăm și faptul că suportul popular pentru aderararea la Uniunea Europeana a scăzut, în timp ce cel pentru relații mai strânse cu Federația Rusă a crescut, putem trage o concluzie: anume că planurile Georgiei pe termen lung vizează apropierea de Rusia – implicit depărtarea de Uniunea Europeană și NATO.

Declarațiile diplomației ruse

Alături de cele mai sus menționate pot fi adăugate o serie de declarații făcute de dipomația rusă, care arată destul de clar intențiile acesteia.

Într-o declarație făcută la München, ministrul rus de externe, Sergey Lavrov, a caracterizat NATO drept o relicvă a Războiului Rece, pe de altă parte, oferind relații pragmatice cu Statele Unite. De asemenea, ministrul rus a mai menționat și că speră la o nouă ordine democratică mondială, care să nu se mai supună regulilor învechite ale Vestului și în care fiecare stat este definit de suvernitate. Lăsând la o parte ostilitatea evidentă față de NATO, cu adevarat relevanți în tot acest discurs sunt doi termeni, ambii în măsură să dea un semnal de alarmă atât Uniunii Europene, cât și Europei de Est.

Primul termen este “pragmatic”, care în cazul Federației Ruse poate însemna “cooperare” la fel de bine ca “mână liberă”. Din acest punct de vedere, pragmatică ar putea fi caracterizată relația dintre Statele Unite și Federația Rusă imediat după așa-numitul “Russian reset” din 2009. Aceasta a mai redus temporar tensiunile dintre cele două state (fără să le fi eliminat complet), efectele fiind negative la nivelul Uniunii Europene, cu precădere zona Centrală și de Est.

În cazul Uniuni Europene, termenul de “suveranitate” este mai relevant. Acesta, în interiorul Uniunii, a fost extrem de dezbătut, mai ales de la debutul crizei economice și pare să câștige tot mai mult teren în detrimentul ideii de “supranaționalitate” (esențială în cadrul procesului de integrare europeană). Practic, prin introducerea acestui termen în discursul său, Sergey Lavrov a încurajat statele din UE să urmeze exemplul Marii Britanii – Federația Rusă ar fi principalul beneficiar al dezmembrării UE. Însăși menționarea lui München este un gest sfidător la adresa Germaniei, cel mai puternic susținător al procesului de integrare europeană. Sugestia unei noi ordini democratice mondiale devine de-a dreptul comică dacă ne gândim că Federația Rusă pur si simplu nu cunoaște, nu a experimentat vreodată democrația adevărată.

Pe de altă parte este adevărat și faptul că nu este prima dată când genul acesta de retorică este utilizată de diplomația rusă, însă relevanța ei este amplificată, dat fiind contextul regional actual.

 

La o prima vedere, evenimentele din fiecare dintre aceste state nu au de ce să fie legate unele de altele. Dar ele nici nu trebuie să pară astfel. Asta pentru că, atunci când acționează la nivel regional, Federația Rusă aplică câte o strategie diferită pentru fiecare țară în parte. Iar aceste strategii sunt elaborate în așa fel încât să țină seama de condițiile interne ale statelor vizate, în așa fel încât să aibă o rată cât mai mare de succes.

Și dat fiind faptul că Federația Rusă are interese în toate statele mai sus menționate, nu ar fi surprinzător ca acele evenimente să facă parte dintr-o strategie mai amplă. Coincidența este, pur și simplu, un pic prea mare. Evident, nu avem cum să știm cu certitudine gradul de implicare rusesc în toate aceste evenimente – dacă el chiar există -, însă istoria ne-a arătat că rareori apar coincidențe atunci când Federația Rusă este la doar o aruncătură de băț.

Iar în ceea ce privește evenimentele din România, un atac la adresa Justiției, executat de Guvern în complicitate cu Parlamentul, este în măsură să destabilieze statul pe plan intern. Iar dacă Ordonanța nr. 13 ar fi văzut lumina zilei, este greu de spus în ce direcție ar fi mers România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.