EDITORIAL – Una dintre cauzele lipsei autostrăzilor este de natură geopolitică

EDITORIAL – Una dintre cauzele lipsei autostrăzilor este de natură geopolitică
Adrian Corobană Twitter: @corobana
Adrian Corobană
Twitter: @corobana

Lipsa autostrăzilor este un subiect dezbătut și întors pe toate fețele. Cauzele lipsei autostrăzilor sunt multiple, iar scurtul articol pe care îl citiți nu își propune să reia întreaga dezbatere și să analizeze toate cauzele. Mă voi opri doar la una, inedită, de natură geopolitică.

Pentru început vă invit să observați această hartă a autostrăzilor construite în Europa până în decembrie 2012.

Europe_Completed_Motorways_Dec_2012-300x240-300x240
    Sursa: http://www.fdcholdings.co.uk/

După cum puteți observa ghemul acela de autostrăzi din Europa de Vest pare a fi rupt brusc la granițele României, Ucrainei și Belarusului. În 1990, linia autostrăzilor se oprea brusc la granițele Poloniei și Ungariei. Întrebarea firească este de ce? Oare nu aveau nevoie statele comuniste de căi de transport rapide care să asigure schimburi comerciale între ele? Oare doar lipsa fondurilor să fie răspunsul?  În orice caz, dacă ar fi fost o prioritate pentru acele regimuri comuniste, cu siguranță autostrăzile ar fi fost construite. Așadar, întrebarea ar trebui să fie de ce nu a devenit o prioritate construcția de autostrăzi în aceste state și în fosta URSS?

Răspunsul, și de această dată, este unul de natură geopolitică: din cauza Câmpiei Nord Europene, culoarul geopolitic pe care atât armatele lui Napoleon, cât și cele ale lui Hitler au înaintat  în campaniile militare ce aveau ca scop invadarea Rusiei.  De-a lungul istoriei, această vastă zonă lipsită de orice barieră geografică, cum ar fi câteva lanțuri muntoase de o înălțime considerabilă, a fost principala provocare geopolitică a Rusiei, pe care a încercat să o contracareze prin cucerirea de noi teritorii care să servească drept zone tampon.

Imaginați-vă numai dacă la acest handicap geopolitic s-ar fi adăugat și niște autostrăzi care să permită armatelor străine să înainteze mult mai repede și care să le permită să-și susțină din punct de vedere logistic mult mai eficient trupele (prin aprovizionarea mult mai rapidă a efectivelor).

Așadar iată una dintre cauzele lipsei autostrăzilor în această zonă. Repet este doar una dintr-o multitudine de alte cauze.

2 Responses to "EDITORIAL – Una dintre cauzele lipsei autostrăzilor este de natură geopolitică"

  1. Dragos   23/08/2016 at 5:59 am

    Foarte interesant substratul, de asta si coruptia duce la o problema de siguranta nationala pentru ca Rusia nu ar reusi sa fructifice aceste actiuni daca nu ar exista aceste slabiciuni la nivel de conducere pentru statele in tranzitie.

    Reply
  2. WeSt   13/03/2018 at 5:04 pm

    Un punct de vedere interesant, dar care consider ca nu are radacini in realitate. Coridoarele principale ale autostrazilor din Romania urmeaza axa NV-SE. O miscare precipitata de trupe si tehnica militara pe aceasta directie, nu ar fi neaparat in avantajul aliatilor (nu le-ar scurta asaltul). De asemenea consider ca, 400-500 km de autostrada in plus sau in minus nu infuenteaza cu nimic timpul de care aliatii ar avea nevoie sa ajunga in punctele cheie (orasele) ale Rusiei. Si nu in ultimul rand, niciuna dintre cele doua armate care au incercat sa cucereasca Rusia dinspre West si a asuat, nu a fost infranta de distanta sau viteza de care au avut nevoie sa se deplaseze pana acolo. Clima in zona noastra este blanda, sursele de alimentare sunt multiple, logistic vorbind, consider ca aliatii si-ar face mai degraba o baza de de plecare aici, de unde sa-si inceapa asaltul anevoios si lent (gandind in termenii militari de acum 80-100 de ani) pe axa centrala si de SE. Parerea mea esta ca lipsa de autostrazi, in acest caz are de-a face cu coruptia (neinfluentata geopolitic) si cu felul nostru de a fi si de a gandi (mai degraba de a nu gandi). Romanii nu mai stiu sa gandeasca strategic (presupunand ca au stiut vreodata). Nu mai stiu sa isi faca planuri si strategii nici macar pe termen scurt…nu mai vorbesc despre strategii pe termen lung sau mediu. Acest lucru are de-a face cu putreziciunea clasei politice romanesti si cu dezinteresul total al guvernantilor fata de popor, fata de binele comun si fata de interesul national.

    Reply

Leave a Reply to Dragos Cancel Reply

Your email address will not be published.