Cel mai sângeros conflict de la Al Doilea Război Mondial (Partea I)

Cel mai sângeros conflict de la Al Doilea Război Mondial (Partea I)

map_of_democratic_republic_of_congoInternational Rescue Committee estimează că, din anul 1998 până în prezent, în Republica Democrată Congo au murit peste 5 milioane de persoane din cauza conflictelor violente care persistă în partea de est a acestei ţări. Numărul de victime este cel mai mare de după Al Doilea Război Mondial. Deşi cel de Al Doilea Război al Congo-ului, cum a fost denumită conflagraţia care a avut loc între anii 1998 şi 2003, a luat sfârşit acum opt ani din punct de vedere oficial, perpetuarea violenţelor a dus la un număr de morţi aproape egal cu cel rezultat din cei aproximativ cinci ani de lupte.

Republica Democrată Congo este una dintre ţările cu cel mai redus nivel de trai din lume, cu instituţii ce s-au dovedit, pănă acum, puţin capabile să îmbunătăţească viaţa populaţiei, prin măsuri de stopare a violenţelor şi generare de dezvoltare economică. Ţara se află pe ultimul loc în clasamentul realizat pe baza Indicelui Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP). Speranţa de viaţă este mai redusă decât în Somalia, care se confruntă cu un război civil de aproape două decenii. Vârsta medie de şcolarizare este de 3,5 ani. O mare parte a populaţiei de peste 70 milioane de locuitori nu are acces la servicii publice de bază, precum cele de sănătate sau educaţie. Cea mai mare ţară din Africa Sub-Sahariană şi a doua ca mărime de pe continentul african (a urcat o poziţie după proclamarea independenţei Sudanului de Sud) se dovedeşte a fi greu de guvernat pentru autorităţile din capitala Kinshasa.

Cauzele pentru situaţia din prezent trebuie căutate începând cu perioada colonialismului belgian, când au fost înfiinţate instituţii cu caracter aproape exclusiv extracţionist, emanciparea populaţiei locale fiind neglijată aproape în totalitate. După obţinerea independenţei, în anul 1960, situaţia nu s-a îmbunătăţit aproape deloc. Regimul instaurat a fost unul autocratic. Mobutu Sese Seko a condus ţara într-o manieră dictatorială pentru aproape patru decenii. La începutul anilor 1970 corupţia şi brutalitatea se răspândiseră în întreg sistemul, făcând statul incapabil de a asigura ordinea, de a colecta venituri la bugetul de stat sau de a oferi servicii publice esenţiale. Aceasta a dus la pierderea legitimităţii în ochii populaţiei care, iniţial, susţinuse noua conducere şi la erodarea capacităţii de intervenţie a armatei. De fapt, un element determinant în asigurarea longevităţii lui Mobutu a constat în susţinerea, economică şi militară, din partea statelor occidentale.

Pierderea susţinerii, în contextul încheierii Războiului Rece, a dus la îndepărtarea sa, expunând slăbiciunile forţelor sale armate. O coaliţie de state din estul şi sudul Africii a invadat Zair, numele de atunci al ţării, în anul 1996, instaurând o nouă conducere. Motivaţia intervenţiei a ţinut de existenţa unor miliţii care foloseau teritoriile est-congoleze pentru a planifica atacuri asupra Rwandei, Burundi, Ugandei şi Angolei, printre alte ţări, şi a se refugia după efectuarea lor. Autorităţile centrale şi locale s-au dovedit incapabile de a controla aceste teritorii, oferind o susţinere impliciă miliţiilor, iar în unele cazuri chiar le-au sprijinit.

Rwanda a avut, în plus, şi un argument de ordin etnic. Minoritatea Tutsi din Zair era dezavantajată şi, chiar asuprită de către conducători, fiind considerată mai loială Rwandei decât ţării-mamă. Unul dintre cele mai puternice acte discriminatorii a constat în emiterea Actului de Cetăţenie din anul 1981, care stipula acordarea dreptului la cetăţenie persoanelor având strămoşi născuţi în regiunea fluviului Congo înainte de anul 1885. Populaţia Tutsi, venită mai târziu în zonă, era exclusă, astfel, de la primirea cetăţeniei, ceea ce avea implicaţii puternice, precum imposibilitatea de a deţine drepturi de proprietate asupra terenurilor unde locuiau. Alte grupuri etnice s-au folosit de această situaţie pentru a face solicitări teritoriale celor din grupul Tutsi. Tensiunile acumulate au erupt în anul 1993 în regiunea Kivu, alimentate şi de o producţie agricolă insuficiente pentru a hrăni întreaga populaţie. În timpul ciocnirilor tribale, armata a încurajat şi, chiar a susţinut crearea de miliţii care să atace civili.

Leave a Reply

Your email address will not be published.