Vietnamul – mica mare putere

Vietnamul – mica mare putere

large_vietnamese.._flag_1Flancat de China şi Marea Chinei de Sud, Vietnamul pare destinat să rămână în memoria internaţională prin experienţa sa de victimă în secolul XX. Prejudecăţile geopolitice ne determină să vedem marile puteri drept acele state cu întindere semnificativă, formă relativ geometrică şi poziţie spaţială favorabilă dezvoltării unor comunităţi umane viguroase. Este evident doar o prejudecată, iar între factorii geo-climaterici şi traseul unei naţiuni nu există o corelaţie absolută.

Acestea fiind spuse atenţia noastră trebuie ajustată pentru a lua în considerare schimbarea importanţei actorilor pe actuala arenă mondială. Un asemenea caz este Vietnamul, care reprezintă o putere regională încadrată cursului general de dezvoltare al Asiei.

Vietnam- profil de ţară

    Vietnamul este unul dintre acele state ce acoperă geografia fizică a Asiei de Sud-Est. Într-o suprafaţă de 329.314 kilometri pătraţi încartiruiţi de 3200 kilometri de graniţă se găsesc circa 100 de milioane de locuitori (85,85 milioane la nivelul anului 2009). Femeile reprezintă 50,60% din populaţia totală dar raportul sex ratio este tot mai debalansat în favoarea membrilor de sex masculin. În ultima decadă, ţara a cunoscut un efervescent proces de dezvoltare, unde rata de creştere a natalităţii a scăzut la 1,2% (de la 1,7% în anii 90), fiind cuplată unei creşteri economice anuale de peste 6% (8,4% în 2005!). Chiar şi în 2009, când efectele crizei erau simţite în peninsula sud-est asiatică, rata de creştere a PIB-ului s-a situat la 5,3%.

Vietnam 1

Dezvoltarea s-a regăsit şi în rata urbanizării (3,4% anual), ceea ce face ca o treime din naţiune să îşi ducă viaţa într-unul dintre cele 64 de oraşe ale ţării.

Hanoiul este capitala sa şi adăposteşte peste 7 milioane de oameni, conform Biroului General de Statistică al Vietnamului pe anul 2010.

Miracolul economic vietnamez – dacă putem spune astfel- rezidă într-un parcurs similar cu cel al Chinei. Aşa cum elita chineză a asumat lecţiile exceselor maoiste şi ale nepotrivirii dirijismului economic înlocuindu-le cu moderaţia politică şi pragmatismul economic, la fel şi Vietnamul, victima unui conflict de peste treizeci de ani, a instituit un pachet de reforme numite Doi Moi (1986). Conform acestora trei obiective se cereau atinse:

–       trecerea de la centralism la o economie diversificată de piaţa;

–      democratizarea deciziei şi edificarea domniei legii (în adiacent lupta contra corupţiei);

–        întărirea cooperării cu alte state.

În 2000, Legea întreprinderii s-a adăugat reformelor deja începute şi a facilitat crearea a 120.000 de firme şi întreprinderi private, de nouă ori mai mult decât în anii precedenţi legii. Rezultatele nu au întârziat, dar cu toate acestea sistemul economic vietnamez rămâne unul etatist. (Vietnam Economic Development, Asia Foundation)

Indexul Libertăţii Economice acordă Vietnamului 51 de puncte şi îl aşează pe locul 140 din clasamentul mondial. În aprilie 2012, premierul Nguyen Tan Dung  a promis reforma sectorului de stat în sensul unei mai mari privatizări a întreprinderilor.

Corupţia ca vulnerabilitate

Există o literatură imensă care tratează relaţia dintre sărăcie şi corupţie. Eticheta este cu precădere valabilă pentru acele societăţi în curs de dezvoltare, unde afluenţa, bunăstarea este rezervată unei părţi încă reduse din populaţie şi tentaţia de a ocoli legile pentru ameliorarea traiului este greu de rezistat. Dintr-o perspectivă antropologică, corupţia se poate explica uneori şi prin fascinaţia pe care noul adus de pachetul capitalism-globalism le prezintă. În momentul în care ortodoxia dirijistă a fost înlocuită cu filozofia pieţei libere (fie şi doar parţial) statele fost comuniste din estul Europei, sau cele comunist reformate (China, Vietnam) au experimentat creşterea corupţiei simultan cu aceea a inegalităţilor sociale pe fondul lipsei unei legislaţii adaptate la realităţi. Pentru aceste state triada stat-corupţie-drepturi de proprietate generează numeroase derapaje, arată Mark Sidel într-un studiu din 2013.

În cifrele Indexului percepţiei corupţiei întocmit de Transparency, Vietnamul a decăzut de pe locul 85 în 2002 pe 117 în 2005. Ambasadorul american Michael W.Marine a comparat fenomenul cu un cancer care roade sănătatea economiei şi stabilitatea.” Drept răspuns, programul de guvernare al primului ministru, Nguyen Tan Dung, mai sus menţionat, a vizat rezolvarea flagelului corupţiei. Programul 135 ca şi Strategia Naţională Anti-corupţie din 2006 se înscriu în efort.

Un episod antologic pentru relaţiile oneroase între autorităţi şi bunurile publice a fost “Do Son” din aprilie 2004. Do Son este unul dintre nodurile industriale importante ale ţării. Pentru a rezolva o serie de solicitări aparatul local al Partidului Comunist a decis să aloce 100 de locaţii infirmilor, bătrânilor şi veteranilor de război. De meandrele generozităţii administrative au profitat nouă membri ai comitetului de partid local ce şi-au însoţit terenuri în nume propriu sau prin rude. Afacerea a fost demascată de un oficial public pensionat, Dinh Dinh Phu, iar centrul a iniţiat o investigaţie.

Pe măsură ce statul vietnamez s-a deschis spre restul lumii chestiunea corupţiei s-a internaţionalizat întrucâtva, mai multe state intervenind în chestiune. Suedia, Norvegia şi Danemarca s-a implicat încă din 2002 pentru a sprijini diferite iniţiative. (Joint Evaluation of Support to Anti-Corruption Efforts Viet Nam, NORAD- Norwegian Agency for Development Cooperation, Country Report June 2011)

 În august 2007, preşedintele american George Bush II a lansat Strategia Naţională pentru Internaţionalizarea Eforturilor Împotriva Cleptocraţiei.

Rezultatul de până acum pare să fie în cel mai bun caz mixt sau moderat, cel puţin dacă este să măsurăm statistic. Conform ierarhizării Transparency 2013 Vietnamul ocupă locul 116 din 177 de state, adică sub anul 2005 chiar!

Reformele militare în epoca interdependenţei

            De-a lungul secolelor, societatea vietnameză a orbitat în jurul imperiului chinez. Fără a fi lipsită de sinuozităţi, cele două state s-au comportat unul faţă de celălalt ca vase comunicante lăsând să treacă de-o parte şi de altă a graniţelor oameni, produse şi idei.

În secolul XX, Vietnamul a fost una dintre cele mai încercate societăţi iar naţiunea peninsulară  a înfruntat pe rând câteva dintre marile puteri industriale contemporane. Francezii, americanii şi chinezii au căutat să îl subjuge în funcţie de diferite calcule, fără succes însă.

Ar fi iarăşi o greşeală a crede că Vietnamul s-a mulţumit cu statutul de victimă. Animat de un entuziasm naţionalist similar cu cel al Prusiei in secolul XIX, Hanoiul a intrat în Cambogia pe urmele lui Pol Pot, iar trupele Viet Congului au rămas în ţara vecină până în 1989.

După sfârşitul Războiului Rece, armata vietnameză număra 1,25 milioane de cadre, al V-lea efectiv din lume. În lumea post-bipolară, efectivul şi experienţa au trebuit reformate pentru a corespunde unor alte date: pragmatismul economic, supleţea economiei de piaţă, regionalismul, interesele naţionale non-dogmatice devenind cuvintele cheie. Reformele Don Moi s-au repercutat şi în relaţiile civil-militare: după o perioadă de reprezentare a militarilor în funcţii politice, rolul acestora s-a redus serios după 2001.

Personalul a fost şi el redus la circa 455.000 în 2005, totul acuplat unui proces de tehnologizare. Bugetul a reflectat tendinţa (de la 2,6 mld$ în 2001 spre 3,3 mld.$ în 2007) pentru a scădea vertiginos în urma crizei mondiale:

Vietnam 2
Sursa: Defence Intelligence Organisation, Defence Economic Trends in the Asia Pacific, 2009, p.27

 

Mai mult decât atât, la nivelul supramilitar, politico-strategic, Vietnamul s-a trezit în postura unui stat pivot ce balansează între Rusia, China şi America.

Mai ales odată cu manifestarea hegemoniei regionale a Beijingului, Hanoiul este dornic de aranjamente de putere care să ţină în şah vecinul de la nord. Poate cea mai spectaculoasă întoarcere de 180° e dată de rapprochementul Washington-Hanoi. Cele două state au reînnodat raporturile diplomatice în 1995 şi de atunci cooperarea lor economică şi defensivă s-a adâncit, după cum s-a putut vedea parţial în subtitlul anterior. La momentul actual nu se poate vorbi totuşi de o relaţie specială, fapt vizibil şi în refuzul SUA de a vinde armament statului sud-est asiatic.

Nu aceleaşi scrupule împărtăşeşte şi Rusia. Ocaziile economice cu cele de securitate au fost aici favorizate şi de relativa compatibilitate a echipamentului ce data din epoca sovietică. Între 1993-2001, Rusia a vândut Vietnamului doisprezece Sukhoi 27-UB, două Corvete echipate cu rachete, patru sisteme de radar. Între 2008-2012, Vietnamul a primit din partea regimului Putin două fregate Ghepard şi alte patru vase Svetlyak pentru patrulare rapidă, douăzeci Sukhoi-30 MK2V echipate cu rachete anti-navă tipul Kh-59MK. În 2009, cele două ţări au semnat un contract pentru vânzarea-cumpărarea a şase submarine convenţionale Project 636 Varshavyanka. Din repertoriul misilelor se mai pot menţiona două baterii de coastă K-300P Bation alături de alte două S-300 PMU-1 sol-aer, titrează site-ul The Diplomat. (Carl Thayer, The Bear is Back: Russia Returns to Vietnam,  The Diplomat, 26 Nov 2012)

Prolog în loc de concluzie

Ironia istoriei a făcut că Vietnamul să fie în avangarda luptei împotriva colonialismului şi a „imperialismului.” Astăzi însă, trăsăturile sale semnifică victoria capitalismului. Mâna de lucru ieftină devine tot mai atractivă pe măsură ce firmele multinaţionale îşi mută afacerile dinspre China – tot mai mult parte a Nordului global – spre noi locuri. Secondând BRICS-ul, Vietnamul face parte din economiile CIVETS: Columbia, Indonezia, Vietnam, Egipt, Turcia şi Africa de Sud. Adică giganţii de statură medie.

 La fel de diferiţi între ei precum membri grupului BRICS, liga CIVETS (după numele unui animal ce trăieşte în Asia sud-estică) au atras atenţia investitorilor prin performanţele potenţiale pe care le adăpostesc.

Pe măsură ce ordinea geopolitică şi geoeconomică instituită după al Doilea Război Mondial se învecheşte, ţările tocmai enumerate, printre care şi Vietnamul constituie prologul lumii multipolare a secolului XXI.

Leave a Reply

Your email address will not be published.