Nota editorului: Acest articol este o continuare a articolului publicat pe Adevarul.ro (blogul Geopolitics).
Anul 2013 a fost unul caracterizat de acutizarea violenţei în zona Orientului Mijlociu, de apariţia unor noi sfere de interese în regiune şi de încercarea de punere în comun a eforturilor de pacificare. În acest teatru geopolitic instabil, Turcia a încercat să-şi continue politicile sale ce favorizează stabilitatea regională, de asemenea dorind şi o creştere a importanţei sale pe scena internaţională.
1. Implicarea Turciei în problema siriană (puteţi citi aici pe blogul Geopolitics de pe Adevarul.ro)
2. Problemele diplomatice cu Egiptul (puteţi citi aici)
3. Protestele interne (puteţi citi aici)
4. Continuarea politicii de angajare în Balcanii de Vest (puteţi citi aici)
5. Aprofundarea implicării în problemele africane. (puteţi citi aici)
6. Ratificarea acordului cu Azerbaidjan. Securitatea energetică domină agenda turcă, iar luna martie a adus ratificarea de către Turcia a acordului interguvernamental cu Azerbaidjan privind TANAP (Proiectul gazoductului transanatolian), acord semnat de guvernele celor două state în 2012. Proiectul TANAP reprezintă o importantă rută de transport a gazului azer spre Europa, însă principala beneficiară va fi Turcia. Acordul bilateral prevede vânzarea de gaze naturale Turciei prin firma azeră de stat, SOCAR, dar şi detalii de ordin tehnic privind modalitatea de realizare a gazoductului.
7. Reluarea negocierilor cu Uniunea Europeană. Luna noiembrie 2013 a marcat un moment extrem de important în politica externă a Turciei. După o adevărată epopee în care negocierile dintre Turcia şi Uniunea Europeană au bătut pasul loc şi chiar au fost întrerupte timp de 3 ani, anul 2013 a dus la deschiderea unui nou capitol pe agenda dezbaterilor Ankara-Bruxelles. Acest capitol se referă la politica regională, de foarte mare interes atât pentru Turcia, cât şi pentru UE. Dialogurile privind aderarea au început încă din 1959, când Turcia şi-a manifestat intenţia de a deveni membru asociat al Comunităţii Economice Europene de atunci, însă de-a lungul timpului, negocierile s-au împotmolit, în special, din pricina problemelor interne din Turcia, dar şi din pricina invocării mai multor motive, unele destul de neconcludente, pentru ca Turcia să nu devină membră a UE. Situaţia de faţă poate fi mai bine înţeleasă, folosind afirmaţia fostului vicepreşedinte al Comisiei Europene, Guenter Verheugen, conform căreia nu Turcia are nevoie mai mare de UE, ci UE are nevoie de Turcia, datorită dezvoltării economice şi a poziţiei strategice extrem de importante.
8. Scandalul de corupţie. Luna decembrie 2013 a marcat un punct extrem de controversat în politica internă turcă, şi anume anchetarea şi arestarea unor apropiaţi ai cabinetului Erdoğan, printre care directorul Halkbank, membri ai AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării) sau fii ai unor miniştri. Motivul anchetării acestora ar fi legat de presupuse infracţiuni de corupţie, deturnare de fonduri sau spălare de bani, acuze susţinute şi de găsirea unor sume nejustificate de bani în posesia acestora. Efectele anchetării şi ulterior a arestării unor personaje importante au fost demisia a trei miniştri, dar şi o recrudescenţă a mişcărilor de stradă, ce solicită demisia premierului Erdoğan. Ca răspuns, prim-ministrul turc a lansat o serie de acuze grave la adresa Uniunii Europene, motivând că ar fi vorba de o imixtiune internaţională în declanşarea acestui proces. Totuşi, s-a decis o remaniere severă a cabinetului, însă situaţia se anunţă ca având consecinţe serioase în planul relaţiilor internaţionale, ţinând cont că anul 2014 este an electoral în Turcia.
Se poate lesne afirma că anul 2013 a fost unul dominat de evoluţii contradictorii în politica turcă, dacă pe plan extern s-au înregistrat unele succese, la nivelul societăţii interne situaţia a căpătat o nuanţă extrem de problematică. Anul 2014 va fi unul hotărâtor în ceea ce priveşte parcursul Turciei atât spre aderarea la Uniunea Europeană, cât şi spre consolidarea poziţiei sale regionale.