Turcia, factor decisiv pentru independenţa energetică a UE

Turcia, factor decisiv pentru independenţa energetică a UE

conducta_gaz_757824288Odată cu cursa gazului, noi puteri emergente au apărut pe agenda strategică a marilor puteri. Statele membre ale Uniunii Europene doresc să obţină independenţa din punct de vedere energetic, astfel că îşi concentrează atenţia către alte surse de aprovizionare, cu ar fi zona Asiei Centrale. Pe de altă parte monopolul energetic rus nu doreşte să renunţe la această poziţie privilegiată şi tocmai de aceea intervine în această zonă. Însă actorul cel mai important în această cursă este statul de tranzit, fără de care cererea şi oferta nu pot avea o conexiune efectivă. Până în prezent Ucraina era principalul liant între UE şi Rusia (Gazoductul Druzhba), însă Turcia este viitorul factor de legatură între UE şi Azerbaijan (Coridorul Sudic).

În urma unor negocieri eşuate, ce au avut loc la începutul lunii octombrie a.c. dintre Rusia şi Turcia, Ministrul Energiei şi Resurselor Naturale al Turciei, Taner Yildiz, a anunţat că ţara sa a refuzat prelungirea contractului semnat cu Federaţia Rusă în ceea ce priveşte exportul de gaz natural rus către Ankara. “ Turcia a anulat contractul cu Rusia, deoarece nu am putut ajunge la o înţelegere cu referire la discountul pentru alimentarea cu combustibil”, a menţionat  Taner Yildiz. Gazul natural în cauză este livrat Turciei prin coridorul vestic, ce trece prin Balcani, iar contractul energetic va expira formal la sfârşitul anul 2011.

Turcia consideră că Rusia ar trebui să aprobe aceste discount-uri solicitate, altfel se poate ajunge la situaţia, în care contractul să fie anulat, iar cererea de gaz necesar pentru industria şi consumatorii turci să fie safisfăcută prin mijloace private.

Esenţial în discursul Ministrului Energiei şi Resurselor Naturale este faptul că această neînţelegere nu va afecta şi celelalte contracte, pe care Rusia le are cu Turcia (de exemplu importul de gaz rusesc prin gazoductul Blue Stream) şi cu atât mai puţin relaţiile bilaterale dintre cele două state. „Dacă ar fi să fim martorii unei astfel de deteriorări, aceasta ar putea afecta acordul Turciei pentru ca South Stream să treacă prin apele acestui stat din Marea Neagră.” Acesta a mai adăugat faptul că Turcia nu depinde de gazul rusesc, aşa cum nu am putea afirma despre statele din Europa, deoarece acesta importă şi din Azerbaijan şi Iran şi gaz lichefiat din Nigeria şi Algeria. Aşadar am putea spune că nu este într-o relaţie de dependenţă energetică faţă de un stat exportator, ci mai degrabă se află în situaţia dezirabilă, la care vor şi statele membre ale Uniunii Europene să ajungă, şi anume la un status-quo care să le permită balansarea ori de câte ori este în interesul lor să o facă. Dar această situaţie este dificil de atins având în vedere că niciun stat exportator nu doreşte, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere politic, ca statul importator să îi poată balansa puterea energetică. Tocmai de aceea le este europenilor atât de dificil să îşi diversifice mijloacele şi sursele de aprovizionare.

Cazul Turciei, aşa cum se poate observa, este diferit de cel al Uniunii Europene. În primul rând nu poate fi vorba de o situaţie anterioară de monopol energetic, pe care Rusia sau alt stat exportator a avut-o asupra acestui stat. În al doilea rând, politica Turciei nu este recentă. Încă de când au apărut proiectele energetice Nabucco şi South Stream, poziţia Turciei a fost conformă unei politici de balansare. Poziţia strategică a Ankarei i-a permis acesteia să nu aibă o politică externă clară în favoarea Estului sau în favoarea Vestului.

 La 1 octombrie 2011, consorţiul reprezentat de cele trei proiecte competitoare în interiorul Coridorului Sudic (gazoductul Turcia-Grecia-Italia, gazoductul Trans-Adriatic şi Nabucco, ce ar permite transportarea de gaz din Azerbaijan către Uniunea Europeană prin Turcia) şi-a prezentat ultimele condiţii avute în vedere transportului de gaz natural din depozitul Shah-Deniz începând din 2016. Acest aspect nu trebuie omis, deoarece existenţa Turciei drept stat de tranzit îi conferă acestui stat o poziţie extrem de importantă la masa negocierilor, dacă luăm în considerare negocierile anterioare eşuate dintre Rusia şi Ucraina şi repercursiunile crizei gazului asupra consumatorului european. Poziţia de stat de tranzit conferă anumite beneficii (spaţiu pentru promovarea intereselor naţionale proprii, preţuri reduse la energie).

În urma acestei întâlniri lucrurile tind să se complice având în vedere că un alt actor energetic a intervenit. Consorţiul BP (cel mai important investitor din Azerbaijan) a venit cu propunearea de a construi un alt gazoduct, ce va trece prin Turcia, până în Bulgaria şi România.

Astfel ecuaţia gazului se complică pentru europeni deşi la prima vedere am putea afirma că un număr mare de competitori va genera o decizie în favoarea celor mai benefice oferte, însă nu trebuie să uităm faptul că pentru acest lucru este nevoie de timp, factor ce deja a dus la întârzieri masive în cazul unor proiecte precum Nabucco şi nici nu trebuie exclus factorul naţional ce este esenţial în acest caz. În absenţa unei politice comune eficiente la nivelul Uniunii, statele membre vor accepta cel mai bun proiect pentru nivelul naţional, nu pe cel mai benefic pentru nivelul comunitar. Un alt aspect extrem de important este faptul că acordul dintre Azerbaijan şi Turcia (acord ce a fost  rezultatul a trei ani de negociere) nu a fost încă semnat. Acesta cuprinde condiţiile primordiale pentru tranzitul gazului natural azer prin Turcia: volumul şi preţul pentru 1000 de metri cubi.

Revenind la refuzul Turciei de a prelungi acordul energetic cu Rusia, acord ce prevedea importul a 6 milioane m³ anuali, justificarea Ministrului era că Turcia ar putea înlocui aceste volume cu importuri din Azerbaijan şi Iran. Însă aşa cum se poate vedea, negocierile cu Azerul se află într-o oarecare stagnare, iar în cazul Iranului nu trebuie să eliminăm relaţia bilaterală bună dintre Federaţia Rusă şi acest stat. Chiar şi în acest caz Turcia beneficiază de poziţia viitorului stat de tranzit pentru Europa, fapt ce transformă această ţară în actorul principal de neînlocuit chiar şi pentru Azerbaijan, care în lipsa acestei opţiuni va întâmpina serioase obstacole în a exporta gaz către Europa. La acest punct al negocierilor, ce sunt de o importanţă strategică deosebită pentru independenţa energetică a Europei faţă de Rusia, este puţin probabil ca UE sau oricare dintre membrii consorţiilor ar putea pune presiune asupra Azerbaijanului sau asupra Turciei, ceea ce înseamnă că numai Baku şi Ankara pot, în principal, decide asupra formei finale a Coridorului Sudic.  Dintre cele două, Turcia este de departe cel mai avantajat stat. Dacă în cazul relaţiei dintre Rusia şi Ucraina, exportatorul a avut poziţie clar mai avantajoasă faţă de statul de tranzit datorită presiunii politice exercitate, dependenţei energetice a Ucrainei şi anumitor probleme de ordin intern, în cazul relaţiei dintre Turcia şi Azerbaijan, ţara mai avantajată ar fi cea de tranzit, adică Turcia. Aceasta are capacitatea de a pune presiune asupra Azerbaijanului.

Deci implementarea proiectelor energetice ce ar conferi europenilor alte surse energetice de aprovizionare depinde în mare măsură de politica Turciei, ce doreşte să obţină beneficii de ordin finanaciar din stadiul secund al dezvoltării depozitului Shah-Deniz şi ce utilizează această relaţie bilaterală cu Azerbaijanul drept mijloc de diversificare a importurilor energetice, având în vedere că în prezent 60% din necesarul energetic intern este acoperit de gazul din Rusia. Având acestă posibilitate, Turcia încearcă să obtină maximul, adică preţuri mult mai scăzute (a se vedea motivul refuzului prelungirii contractului cu Rusia). Toate acestea sunt dovezi în plus că Ankara doreşte să devină un actor regional esenţial atât pentru zona Caucazului, cât şi pentru Orientul Mijlociu, ceea ce  reprezintă un impediment pentru Europa, care va trebui să ţină cont de interesele Turciei în politica sa asupra respectivelor regiuni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.