Transnistria: pierdută sau recâştigată de Moscova?

Transnistria: pierdută sau recâştigată de Moscova?

putin_transnistria_146604553Moscova acceptă oficial că în una dintre cele mai cunoscute zone din Europa în care influenţa Rusiei este covârşitoare alegerile prezidenţiale sunt câştigate, democratic vorbind, de un concurent al celui, pe care Moscova îl susţine. Oare a pierdut Rusia controlul Transnistriei?

Administraţia de la Kremlin a acceptat în mod oficial la sfârşitul lunii decembrie a anului 2011 rezultatele alegerilor prezidenţiale din Transnistria din 11 decembrie ca fiind democratice. Acestea l-au relevat pe Yevgeny Shevchuk, fostul Preşedinte al Parlamentului Regional, ca fiind câştigător, în detrimentul celui sprijinit de Rusia,  Anatoly Kaminsky. Acesta a pierdut în cel de-al doilea tur de scrutin cu o proporţire de 19, 67% din totalul de voturi, astfel că a trebuit să se mulţumească cu funcţia de Preşedinte al Parlamentului Regional.

Yevgeny Shevchuk este cunoscut ca fiind principalul opozant al actualului sistem politic şi economic. În 2009, acesta era Preşedintele Partidului Reînnoirii (un proiect politic al celei mai puternice structuri de afaceri din Transnistria –  Sheriff), însă odată ce a eşuat în a limita puterea lui Smirnov, a pierdut sprijinul venit din partea grupului Sheriff şi a fost înlocuit din fruntea partidului de către Anatoly Kaminsky.

 Acceptul Rusiei a luat forma unei declaraţii venite din partea Ministerului de Externe din Rusia, care afirma că procedurile electorale au fost în conformitate totală cu prevederile internaţionale. Aceasta mai adăuga faptul că Rusia speră ca relaţiile bilaterale dintre statul rus şi Transnistria să rămână neschimbate, asigurând astfel stabilitatea în zonă. Dacă era previzibil sau nu un astfel de rezultat rămâne de văzut, însă reacţia Rusiei a fost catalogată de mulţi ca fiind o recunoaştere a înfrângerii. Majoritatea consideră că s-ar fi aşteptat la o astfel de reacţie odată ce Anatoly Kaminsky ar fi câştigat alegerile, însă nu trebuie trecut cu vederea faptul că un protest vehement din partea Moscovei la adresa rezultatelor alegerilor ar fi adus mai multe costuri decât beneficii. De ce? Pentru că în primul rând, odată ce ar fi protestat într-o manieră vehementă, Rusia ar fi recunoscut intrinsec faptul că nu mai controlează Transnitria; în al doilea rând, protestele ar fi determinat comunitatea internaţională să creadă că Rusia a ştiut deja sau mai bine spus s-a asigurat că Anatoly Kaminsky ar fi câştigat, bineînţeles, prin maniere nedemocratice, iar atunci când surpriza rezultatelor a apărut, Rusia ar fi fost luată prin surprindere. Apoi o şi mai mare tergiversare a lucrurilor după ce oricum se întârziase cu rezultatul alegerilor din primul tur de scrutin ar fi însemnat o creştere a suspiciunilor conform cărora alegerilor nu au fost tocmai democratice. Acest aspect nu ar fi convenabil pentru niciun stat-putere regională cu aspiraţii de putere mondială, care îşi apără prin toate mijloacele zona de influenţă, sau cum este ea numită la Kremlin- teritoriile din imediata vecinătate (near abroad territory), chiar şi utilizând mijloacele hard ale securităţii- exemplu războiul din Georgia 2008.

Apoi trebuie să identificăm obiectivele reale ale Rusiei în acest caz: e rău ca Anatoly Kaminsky să câştige sau ca Smirnov să piardă puterea? După reacţiile venite dinspre Est am  putea afirma că obiectivul real era cel de-al doilea, iar acest fapt schimbă total perspectiva rezultatelor.

În ceea ce-l priveşte pe fostul Preşedinte al Transnistriei, Igor Smirnov, acesta a ieşit din cursa pentru acest post încă din primul tur, unde a obţinut 25.5% dintre voturi clasându-se pe locul 3, fiind astfel în imposibiltatea de a intra în cel de-al doilea tur de scrutin. Dacă în cazul alegerilor anterioare, acesta se bucura de tot sprijinul Moscovei, trebuie menţionat faptul că încă din luna octombrie a anului 2011 Rusia a anunţat prin fostul Coordonator al Administraţiei Prezidenţiale din Federaţia Rusă, Sergei Naryshkin, că îşi va retrage sprijinul pentru preşedintele în exerciţiu din acel moment în privinţa alegerilor prezidenţiale din 11 decembrie 2011. Mai mult decât atât, Smirnov a fost sfătuit să nu mai candideze pentru viitoarele alegeri, astfel politica rusească demonstrând încă o dată că de cele mai multe ori nu negociază, nu se răzgândeşte şi, poate cel mai important, este imprevizibilă. Faptul că Moscova a ales să îşi retragă sprijinul faţă de cel, pe care ea însăşi îl propusese cu ani în urmă, nu poate decât să confirme cele spuse mai sus.

Revenind la relaţia bilaterală dintre Transnistria şi Rusia, se aşteaptă ca cea din urmă să îşi continue politica de susţinător al conflictului existent în zonă. În ceea ce priveşte politica de la Tiraspol, sunt şanse extrem de mari ca aceasta să rămână neschimbată în raportul de suboordonare  faţă de Moscova având în vedere că prima vizită oficială în afara regiunii separatiste efectuată de către noul Preşedinte,  Yevgeny Shevchuk, a fost făcută pe data de 3 ianuarie 2012 şi a luat drumul Moscovei, unde a fost întâmpinat de noul coordonator al Administraţiei Prezidenţiale, Sergei Ivanov, care l-a asigurat pe primul că relaţiile bilaterale dintre cele două vor rămâne neschimbate. Astfel că cei mai mulţi analişti privesc noua putere de la Tiraspol ca o nouă oportunitate pentru Rusia de a-şi restabili influenţa în zonă. Deşi nu este cunoscut acest fapt, Smirvov reuşise în lungul său mandat să dezvolte un soi de autonomie faţă de politica de la Kremlin creându-şi avantaje prin exploatarea diferendelor existente din structurile administraţiei moscovite. Aceasta ajunsese chiar să blocheze unele proiecte ruseşti în privinţa rezolvării conflictului transnistrian, dorind să îşi menţină o independenţă totală faţă de Moldova.

 Schimbarea puterii în Transnitria îi poate oferi Moscovei posibilitatea de a rezolva conflictul transnistrian după propriile reguli, care în cele din urmă îi vor garanta influenţa în întreaga Republică Moldova. Iar acest lucru este posibil în condiţiile în care coaliţia pro-europeană de la Chişinău este puţin probabil să aleagă un Preşedinte până pe 16 ianuarie 2012, fapt ceea ce va genera nevoia unor alegeri parlamentare anticipate, alegeri ce sunt preconizate a fi câştigate de partidele pro-ruse. Acestea s-au declarat deja în favoarea semnării unui acord cu Tiraspolul sub condiţii asemănătoare celor propuse de Rusia sub forma „Planului Kozak” din 2003 (federalizarea Moldovei şi acordarea dreptului de veto Transnistriei în condiţii de interes vital). Astfel Rusia va îndepărta Moldova de Uniunea Europeană.

Aceste rezultate au avut o reacţie imediată din partea vesticilor. Uniunea Europeană a semnat un acord cu Republica Moldova, prin care sunt alocate 12 miliarde euro pentru stabilizarea conflictului transnistrian. Ambasadorul UE la Chişinău, Dirk Schuebel, s-a declarat extrem de mulţumit de evoluţia negocierilor privind rezolvarea conflictului transnistrian, mai ales în privinţa revenirii la formatul 5+2 şi a relaţiilor extrem de eficiente cu Moldova.

Totuşi lucrurile sunt departe de a fi stabilite, având în vedere faptul că Yevgeny Shevchuk a declarat că va face tot ceea ce este necesar pentru a menţine independenţa Transnistriei, fapt ce într-un fel nemulţumeşte toţi actorii regionali. Ceea ce ar trebui reţinut este că schimbarea puterii a fost un deziderat şi nu o pierdere a Moscovei, iar faptul că Anatoly Kaminsky a pierdut alegerile reprezintă doar o amânare, care ia forma unui câştig înregistrat doar pe jumătate pentru Rusia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.