Ĩncă puţin şi se împlinesc doi ani de la schimbarea “culorii” politice în Republica Moldova. Încă puţin şi Chişinăul împlineşte doi ani de democraţie, presărată ce-i drept, cu destule greutăţi căci, deşi teoretic, procesul de democratizare a Republicii Moldova, a început, asemenea României, imediat după implozia Uniunii Sovietice, abia acum se resimt efectele procesului. Începând cu 2009 (demisia lui Voronin), moment cheie pentru moldoveni, lucrurile în Republica Moldova par că se îndreaptă pe un făgaş normal, pe care au păşit, cu mult timp înainte, toate statele ex-comuniste.

Însă nu este suficient. Există încă în prezent numeroase obstacole pe care Moldova trebuie să le depăşească. Impasul creat de alegerile anticpate este unul din ele. Moldovei i-au trebuit 19 ani de simulare a democraţiei pentru ca actualii oameni politici de la Chişinău, cu viziuni politice ceva mai sănătoase decât ale precedenţilor, să preia cârma ţării. În prezent, aceştia, sub forma diverselor alianţe politice strategice, se preocupă pentru viitorul statului lor, încercând pe căi diplomatice să-l transfome într-unul european.

Cazul Republicii Moldova este unul deosebit în rândul statelor cu care se învecinează. Imposibilitatea instalării unui preşedinte la cârma ţării pare că devine o problemă cronică. Faptul că populaţia nu are încă permisiunea de a-şi alege liberă propriul preşedinte, situaţie impusă de comuniştii de natură “post comunistă”, creează în fapt un handicap, o stare de anxietate în rândul populaţiei şi de amânare a soluţionării acestei problematici. În ultimul timp moldovenii au fost martorii a trei etape de alegeri anticipate. Aceştia practic au mers la vot de trei ori în decursul unui an: 5 aprilie 2009, 29 iulie 2009 şi 28 noiembrie 2010. Intervalul între ultimele două etape a fost mai mare deoarece legea de peste Prut interzice mai mult de doua scrutine anticipate in decursul unui an.

De ce atâtea scrutine? Din pricina încercărilor repetate de a alege un preşedinte al statului, efort soldat de fiecare data cu câte un eşec. Candidatul la şefia statului trebuie să întrunească 61 de voturi necesare pentru a primi funcţia de preşedinte. Or acest lucru nu a fost posibil în ultima perioadă. De pildă, cu ocazia precedentelor alegeri din noiembrie 2010, pentru Marian Lupu au votat doar 57 din cei 101 deputati(ar fi trebuit să întrunească 61 de voturi) aleşi în Parlamentul Republicii Moldova. Cei 57 aparţin în totalitate Alianţei pentru Integrare Europeană, revigorată de un nou acord între aceleaşi partide parlamentare cu viziune pro-europenă: PLDM-PD-PL. Ultimele alegeri s-au soldat cu încă un eşec în ceea ce priveşte alegerea mult aşteptată a unui preşedinte, implicând ţara din nou într-un haos al alegerilor anticipate.

 Ĩn prezent, funcţia de preşedinte interimar al Moldovei este ocupată de Marian Lupu, iar cea de premier este în continuare păstrată de Vlad Filat, vechiul guvern şi Parlament fiind dizolvate. Nici o formaţiune politică nu deţine majoritatea de 51 de mandate, motiv pentru care necesitatea creării de noi alianţe politice a devenit imperativă. Aceasta în condiţiile în care comuniştii lui Voronin deţin un număr de mandate îngrijorător şi în acelaşi timp si paradoxal de mare, 42. Noua Alianţă pentru Integrare Europeană, denumită şi AIE 2, prima fiind valabilă până la alegerile din noiembrie 2010, a fost reconstituită pentru a asigura investirea unui nou guvern şi a menţine aceleaşi viziuni pro-europene. Privită ca o contrapartidă a comuniştilor, acesta întruneşte cele 59 de mandate necesare până la 101.

Următoarea rundă de alegeri pentru şefia statului este preconizată pentru data de 28 septembrie 2011, oficialii moldoveni neexcluzând şi posiblitatea organizării unui referendum pentru modificarea articolului 78 din Constituţie, care prevede în prezent alegerea preşedintelui de către Parlament. În cazul în care referendumul, împotriva căruia comuniştii proclamă întruna, va izbuti să ofere moldovenilor şansa de a-şi alege în mod direct preşedintele, Republica Moldova va avea de înfruntat un nou examen în ochii Uniunii Europene. Cu siguranţă că moldovenii nu vor mai fi dispuşi să repete greşelile din trecut. Moldova are nevoie de un lider pro-european, cu viziuni moderne şi benefice pentru statul său, care să ştie să îşi conducă electoratul către şanse şi timpuri mai bune. Rămâne de vazut dacă Moldova se va putea alinia în rândul statelor democratice, care dispun de libertatea de a-şi alege singure “conducătorul”.

  chisinau, filat, republica moldova