Sub impulsul tendinţelor de fărâmiţare a statelor europene

Sub impulsul tendinţelor de fărâmiţare a statelor europene

europe_flag_182107061O dezbatere curentă pe scena europeană este legată de unitatea şi consolidarea procesului de integrare al Uniunii Europene. Această dezbatere a fost revigorată în urmă cu un an în contextul în care mulţi analişti economici recomandau scoaterea Greciei din zona euro pentru salvarea proiectului monetar european. Această soluţie a fost respinsă de către factorii de decizie europeni, susţinând că această măsură ar avea repercusiuni negative asupra viabilităţii proiectului european în întregime. Zona euro reprezintă cea mai importantă etapă a procesului de integrare şi menţinerea intactă a acestei zone este mai mult decât o simplă imagine, reprezintă viitorul Uniunii ca o structură viabilă şi capabilă să evolueze. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat în cadrul discursului său anual în faţa Parlamentului European, că este nevoie de o integrare mai puternică pentru a întări capacitatea Uniunii Europene de a face faţă crizei economice. Dar în timp ce atenţia oficialilor europeni şi a liderilor statelor se îndreaptă spre gestionarea problemelor economice, la nivel local putem observa cum vechi tendinţe naţionale par să reiasă la suprafaţă cu o forţă revigorată. În timp ce politicienii europeni şi reprezentanţii statelor vorbesc despre crearea unei identităţi europene, la nivelul statelor identitatea naţională se fragmentează.

Reprezentanţii Scoţiei au fost primi care au luat măsurile legale necesare spre independenţă. După ce Partidul Naţional Scoţian  fost ales ca partid majoritar în Parlamentul scoţian în 2011 , acesta a trecut la implementarea platformei sale politice şi a anunţat, pe data de 10 ianuarie 2012, decizia de a organiza un referendum în 2014, în care populaţia va fi întrebată dacă doreşte sau nu independenţa.

Mai nou acelaşi discurs se aude şi din partea oficialilor din Catalonia, care propun organizarea unui referendum, tot în 2014, care să abordeze problema secesiunii de Spania. Populaţia din această regiune este nemulţumită de măsurile economice pe care guvernul spaniol le impune în încercarea de redresare a bugetului statului. Situaţia economică a Spaniei şi măsurile adoptate de guvernul Rajoy au dat naştere la numeroase proteste de strada şi tendinţa generală a populaţiei spaniole este de nemulţumire şi dezamăgire faţă de situaţia economică a ţării şi măsurile adoptate. Deşi regiunea are un trecut marcat de tendinţe separatiste, dorinţa actuală de secesiune vine pe fondul nemulţumirilor economice. Ca parte a programului de austeritate adoptat de guvernul spaniol autorităţile regionale din Catalonia trebuie să îşi reducă cheltuielile cu 20 %.

Acelaşi scenariu se poate observa şi în Belgia, unde alegerile locale din luna octombrie 2012 au consolidat poziţia partidului Noua Alianţă Flamandă, cunoscut pentru platforma sa ce susţine separarea Flandrei de Belgia. Partidul condus de Bart De Wever  a înregistrat un succes important în cadrul alegerilor locale, el însuşi devenind primarul oraşului Antwerp, cel mai mare oraş flamand. De Wever a declarat că în această etapă scopul partidului său este de a susţine o platformă politică bazată pe autonomia regiunii în timp ce se pregătesc pentru alegerile naţionale din 2014. Succesul înregistrat de partidul Noua Alianţă Flamandă arată tendinţele la nivel local de diviziune între nord şi sud. Pe lângă diferenţele de ordin cultural, această diviziune este marcată şi de factorii economici. În ansamblul său, economia Flandrei este mai puternică decât în regiunea sudică a Valoniei, înregistrând un venit mediu cu 7% mai mare. Acest lucru, mai ales în această perioadă de dificultăţi economice, duce la o concepţie generală din partea locuitorilor din nordul Belgiei (flamanzii) că trebuie să susţină sudul mai sărac (regiunea valonă).

Aceste tendinţe de secesiune înregistrate în statele europene lasă loc câtorva întrebări pentru Uniunea Europeană. În primul rând care va fi statutul acestor regiuni separatiste? Vor deveni ele automat state membre sau vor trebui să reia procesul de aderare la Uniunea Europeană? În al doilea rând, cum va afecta ideea de identitate europeană această fărâmiţare a statelor membre ale Uniunii Europene? Sunt discursurile oficialilor europeni despre o Europă integrată şi despre crearea unei conştiinţe europene, anacronice cu evoluţia imaginii societăţii asupra sinelui, care tinde spre o identitate specifică şi regională?

Leave a Reply

Your email address will not be published.