Ştiinţa, tehnologia şi influenţa lor asupra diplomaţiei

Ştiinţa, tehnologia şi influenţa lor asupra diplomaţiei

diplomatia_tehnologica_689462139Conceptul de diplomaţie este echivalent cu cel de dialog. Din acest punct de vedere diplomaţia s-a aflat întotdeauna într-o eră a informaţiei şi a vitezei. Cele mai noi descoperiri în domeniul comunicării şi transportului au fost mereu mijloace de exprimare ale diplomaţiei. În zilele noastre chiar mai mult de atât, tehnologia informaţiei a dus la apariţia unei “noi diplomaţii”.

 “Într-o eră globală a informaţiei, mai mult ca oricînd, puterea va include, pe lîngă dimensiunile hard, ale coerciţiei şi recompensei, şi o dimensiune soft, diplomatică, de atractivitate.”

Există o legătură intrinsecă între tehnologia şi tiparele comunicării pe de o parte, şi căile prin care comunităţile umane au căutat în timp să îşi reglementeze problemele de interes comun prin intermediul negocierilor, pe de altă parte.

Diplomaţia, telecomunicaţiile şi internetul

În secolul XX, guvernele au desfăşurat o activitate diplomatică la nivelul publicului din alte ţări prin transmiterea unor mesaje în afara propriilor graniţe.

În secolul XXI, inovaţia esenţială în diplomaţie, este reprezentată de contactele de la om la om.

Mass-media de socializare oferă guvernelor care doresc sa intre în contact cu oamenii un instrument puternic. Diplomaţia se desfăşoară în mod normal prin intermediul interacţiunii formale între diferite naţiuni-stat suverane. Acum, diplomaţia, folosind tehnologiile de conectare şi reţelele mass media de socializare, se adresează direct oamenilor, care oameni, la rândul lor, interacţioneza global. “Tehnologia nu va oferi prin ea însăşi răspunsul la toate provocările la adresa politicii noastre externe, dar ne va da posibilitatea să adresăm întrebări diferite diferiţilor oameni.

Dar mass-media a influenţat relaţiile internaţionale şi diplomaţia încă de la apariţia ei, şi nu în cele mai dezirabile direcţii. În urma cu aproape un secol, un diplomat rămas anonim s-a referit la razboiul americano-spaniol ca la un “mic razboi splendid”. Şi acesta deoarece el a fost iscat în urma articolelor mincinoase din New York Journal ale lui William Randolph Hearst.

În lumea tradiţional realistă a puterii, ceea ce contează este, îndeobşte, a cui putere militară sau economică va fi superioară. În politica de azi, în era informaţiei, contează şi a cui „poveste“ câştigă. Şi aceasta datorită deplasării deciziilor de politică externă dinspre guvern înspre societate. Influenţa opiniei publice asupra factorilor decizionali este în permanentă creştere în întreaga lume.

Revoluţia ştiinţifică în domeniul telecomunicaţiilor a forţat guvernele să dea piept cu societatea şi să accepte reacţia acesteia în construirea politicii externe. Războiul din Vietnam a fost primul război transmis vreodată la televizor; imaginile nocturne ale luptelor şi suferinţelor cauzate au întors opinia publică americană împotriva războiului. Şi această presiune publică a condus la modificarea substanţială a politicii externe a SUA şi în final la încheierea conflictului.

Aceeaşi revoluţie ştiinţifică în domeniul telecomunicaţiilor însă, s-a dovedit că poate fi folosită de guverne pentru a justifica acţiuni militare de anvergură. În 1991, opinia publică mondială era introdusă în povestea emoţionantă a micuţei Nayirah, fetiţa kuweitiană care mărturisea în faţa camerelor atrocităţile la care fusese martoră, atrocităţi comise de forţele irakiene invadatoare. Ceea ce lumea nu ştia însă, era că totul era de fapt un exerciţiu de PR, al companiei Hill and Knowltown, iar copila era în realitate fata ambasadorului kuweitian. Iar războiul care a urmat a avut argumentele emoţionale necesare pentru ca opinia publică să fie aliata acestei intervenţii militare.

În politica internaţională, reputaţia a contat dintotdeauna. Guvernele pentru a-şi spori credibilitatea au concurat unele cu altele sau au încercat să o slăbească pe cea a adversarilor. Credibilitatea a devenit esenţială tocmai datorită acestui „paradox al abundenţei“: cînd asistăm la o suprasaturare informaţională, resursa deficitară devine din ce în ce mai dezirabilă şi căutată. În aceste condiţii o strategie soft este preferabilă unei strategii hard.

China, de exemplu, a reuşit să îşi sporească puterea diplomatică (soft power), pe seama organizării cu succes a Jocurile Olimpice din 2008. Dar, în acelaşi timp, în China a avut loc o criză internă, în Tibet – urmată de represiunea protestelor din Xinxiang şi chiar de arestarea avocaţilor pentru drepturile omului – iar aceasta i-a subminat beneficiile.

În acest peisaj mass-media dominată de o mână de companii care monopolizează piaţa printului, radioului şi televiziunii; oamenii, pe fondul manipulărilor desconspirate, au început în ultimii 10 ani să renunţe la mediile de informare tradiţionale: ziarele şi televiziunea şi s-au îndreptat către internet. “Blogerii sunt de fapt ziariştii de azi, iar uneori oamenii sunt închişi pentru ce scriu pe blog sau pentru felul în care folosesc noile mijloace de comunicare în masă. Aceasta este realitatea în lumea nouă – o realitate care nu a fost încă transpusă în politici, iar acum a venit momentul să o facem.”

Şi chiar mai mult decât blogurile, reţelele sociale media, gen Twitter sau Facebook sunt responsabile de cea mai surprinzătoare evoluţie a relaţiilor internaţionale şi diplomaţiei în era informatizării. “Primăvara arabă” a reuşit cu ajutorul noilor tehnologii de comunicare să aducă pe calea democratizării ţări în care zeci de ani de diplomaţie internaţională nu a reuşit. Iar aici intervine iar bănuiala că inclusiv aceste revolte ar fi fost sprijinite de ţări cu interese şi capacităţi de a manipula aceste reţele sociale, ca strategie ultramodernă de exprimare a politicilor externe în sensul dorit de guverne. Chiar în cursul acestui an, guvernul SUA a recunoscut că a încheiat un contract cu HBGary Federeal, pentru dezvoltarea de soft capabil să creeze conturi false în reţelele sociale media.

Diplomaţia ştiinţifică şi tehnologică

Accelerarea descoperirilor ştiinţifice a favorizat dezvoltarea unei diplomaţii dedicate. Ţările dezvoltate, aflate în avantgarda descoperirilor tehnologice, au cedat o parte din rezultatele acestor cercetări altor state, reuşind prin aceasta beneficii diplomatice şi economice pe care altfel prin metode tradiţionale nu ar fi reuşit. Prin investiţii directe externe, marile companii multinaţionale au transferat în exterior nu numai tehnologie ci şi modele de planificare şi de management a activităţii economice. Ţările respective au avut de câştigat prin creşterea randamentului şi productivităţii, companiile transnaţionale au realizat profituri notabile iar statele respective au realizat prin aceasta o adevarată campanie de diplomaţie publică. Secretul succesului american este datorat în mare măsură sumelor uriaşe investite în cercetare dezvoltare, atât de către companii private cât şi de instituţiile federale. Această adevărată revoluţie tehnico-ştiinţifică a fost motivul pentru care SUA a reuşit să rămână în centrul sistemului internaţional ca mare putere economică şi militară. Globalizarea economică permite însă multor alte puteri emergente să se afirme şi sa concureze SUA, hegemonia acesteia fiind chiar în aceste momente pusă la îndoială. Astfel, China, investeşte masiv în această perioadă în cercetare-dezvoltare şi se foloseşte cu succes de aceste reuşite tehnologice în negocierile diplomatice în special cu ţările mai puţin dezvoltate, dar care deţin resurse importante de materii prime.

Ameninţarea nucleară

Sistemul internaţional a fost schimbat pentru totdeauna de inventarea şi folosirea bombei atomice. Hiroshima, 6 august 1945. Acesta a fost momentul care a demonstrat cu prisosinţă că noile descoperiri ştiinţifice şi tehnologice, arma atomică în acest caz, au o substanţială influenţă asupra relaţiilor de putere globale. Diplomaţia nu a mai fost niciodată aceeaşi. Pentru câteva decenii lumea a fost împărţită. Pe de o parte cele doua mari superputeri nucleare SUA şi URSS. Pe de altă parte, toţi ceilalţi. Rezultatul unui război nuclear este atât de catastrofal pentru toţi cei implicaţi, încât superputerile nucleare au purtat un adevăratRăzboi Rece, unul în care relaţiile externe şi negocierile au jucat un rol central, un rol cu mult mai important decât forţele tradiţionale implicate într-un conflict, respectiv armatele. A fost evitat un război direct, iar discuţiile şi negocierile pe baza armelor nucleare au devenit un proces continuu.

Concluzii

Avioane, sateliţi, radio, telefon, internet, televiziune. După părerea clasicilor realişti, diplomaţia datorează dezvoltarea sa tocmai absenţei acestor mijloace rapide de comunicare, într-o perioadă în care nou apărutele state naţionale aveau relaţii politice constante unul cu altul. “Tehnologia modernă a comunicaţiilor a făcut posibilă diplomaţia prin mediatori”. Mediatori care pot fi delegaţi speciali, miniştri de Externe, oficiali ai ministerelor sau experţi tehnici, dar a căror prestaţie iese din tiparele diplomaţiei profesioniste tradiţionale.

Mai presus de aceste opinii critice venite mai mult din nostalgie, abundenţa modalităţilor de comunicare rapidă din prezent, nu poate decât să sprijine diplomatul în a avea o reacţie rapidă, pe baza unui mandat cât mai clar şi avizat, şi având toate informaţiile şi mijloacele necesare pentru ducerea la bun sfârşit a îndatoririlor primite. Diplomaţia poate acum cu succes să se adreseze nu doar guvernelor ci şi societăţii civile. Diplomaţia are în sfârşit, graţie ştiinţei şi tehnologiei, girul democratic al maselor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.