Europa Centrală şi de Sud

Înainte de a vorbi despre interesele geostrategice ale Europei Centrale şi de Sud în ceea ce priveşte proiectul South Stream, trebuie să menţionez faptul că principalele şi cele mai importante (din punct de vedere economic, politic şi geostrategic) state implicate sunt Italia, Germania şi Franţa.

Italia, prin intermediul companiei Eni, devine primul partener al Federaţiei Ruse (Gazprom) în construcţia secţiunii offshore de pe Marea Neagră a gazoductului South Stream. Împărţind în egală măsură acţiunile companiei South Stream AG, Italia demonstrează că este un partener de încredere al Rusiei într-un domeniu de o importanţă majoră (energie). Relaţiile dintre Italia şi Federaţia Rusă din ultimii ani sunt destul de bune atingând un nivel de excelenţă şi un statut de ”relaţii privilegiate”. Italia oferă un sprijin convins şi decisiv Rusiei în relaţiile acesteia cu ”Vestul” (NATO, UE, OMC), ambele state ajungând să semneze un acord bilateral în 2009 care are scopul de a evita dubla taxare. Pe lângă interesele economice ale Italiei ce ţin de South Stream (obţinerea gazelor naturale în siguranţă şi la un preţ mai bun, evitând ţări de tranzit cum ar fi Ucraina sau Belarus), există şi interese geostrategice, cum ar fi asigurarea securităţii energetice şi menţinerea unor legături apropiate cu Rusia (partener economic de mult timp). Nu este exclus ca implicarea Italiei într-o măsură atât de mare (iniţial 50%) în proiectul Gazpromului să fi fost motivată de prietenia dintre Silvio Berlusconi, fostul Prim – ministru al Italiei şi Vladimir Putin, actualul Preşedinte al Federaţiei Ruse.

Franţa începe să se intereseze de South Stream în decembrie 2009. De atunci până în 2010 situaţia rămâne neschimbată, Franţa nefiind implicată direct în proiect, deşi relaţiile dintre Franţa şi Federaţia Rusă sunt foarte apropiate. Se pare că nu doar actuala conducere franceză preferă strânsele relaţii cu Rusia, ci şi Frontul Naţional care, în cazul în care ar fi câştigat alegerile prezidenţiale recente, ar fi stabilit un parteneriat privilegiat cu Federaţia Rusă în scopuri geostrategice. Pentru a grăbi alăturarea Franţei la proiectul South Stream, aceasta încheie la începutul anului 2010 o înţelegere militară fără precedent cu Rusia prin care prima îi vinde Rusiei nave de război. Deşi a creat controverse şi a provocat întrebări din partea membrilor NATO (în special S.U.A.), după jumătate de an se semnează un memorandum trilateral prin care compania franceză ajunge să participe la South Stream cu 10% din acţiuni. Pe lângă asigurarea securităţii energetice, Franţa, prin implicarea în South Stream, respectiv colaborarea cu Federaţia Rusă într-un proiect important, doreşte să arate lumii că îşi păstrează statutul de mare putere care are datoria de a intermedia relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Toate acestea fiind motivate de întârzierea creării alternativelor în scopul diversificării traseelor şi a furnizorilor de gaze naturale spre Europa.

Germania este cel mai important partener de comerţ exterior al Federaţiei Ruse şi este considerată de aceasta ca fiind un prieten adevărat şi un avocat în faţa ”Vestului”. De asemenea, Germania nu este văzută de Rusia ca fiind un rival geopolitic în spaţiul fost sovietic aşa cum este văzută de S.U.A. Mai mult decât atât, fostul cancelar german Gerhard Schroeder aproba în 2005 proiectul Nord Stream (Gazprom) şi dădea garanţii din partea statului german în valoare de 1.46 miliarde dolari S.U.A. cu câteva săptămâni înainte să piardă alegerile. Astfel, Germania se implică şi susţine un proiect al Rusiei, iar Gerhard Schroeder devine preşedintele Nord Stream după ce pierde în faţa lui Angela Merkel. Cu toate că participarea Germaniei la Nord Stream este catalogată ca fiind motivată de prietenia dintre Gerhard Schroeder şi Vladimir Putin, odată cu venirea lui Angela Merkel la postul de cancelar de stat se demonstrează importanţa economică şi geostrategică a cooperării cu Federaţia Rusă. Apariţia crizei financiare şi economice în 2008 şi instabilitatea zonei euro din cauza Greciei a făcut ca Germania să acorde mai multă importanţă proiectului rusesc South Stream decât celui european Nabucco, mai ales că Rusia asigură Germaniei 40% din cantitatea de gaze naturale necesară, gaz fără de care economia celei din urmă va întâmpina probleme. Totodată, Germania, fiind în concurenţă cu Franţa în ceea ce priveşte reprezentarea UE la nivel mondial, doreşte să apropie mai mult Rusia de politica de securitate (nu doar energetică) a Uniunii Europene, evidenţiind ferm că se opune aderării Ucrainei şi Georgiei la NATO.

Europa de Est şi Sud – Est

South Stream în Europa de Est şi Sud – Est presupune implicarea unor state ca Federaţia Rusă, Bulgaria, Serbia, Grecia, dar şi influenţarea altor state care s-ar putea să nu fie participante în acest proiect: Ucraina şi România.

Grecia se află în relaţii bune cu Federaţia Rusă în special datorită religiei creştin-ortodoxe, împărtăşită de populaţiile ambelor state. Din cauza neimplicării directe a Greciei în proiectul Nabucco, South Stream devine o prioritate în domeniul energetic şi Grecia promite promovarea acestui proiect în Uniunea Europeană. Astfel, Grecia îşi măreşte influenţa şi importanţa în zona Balcanilor, fiind principala ţară de tranzit a gazului rusesc spre Italia, important partener al Gazpromului în cadrul proiectului South Stream. Cu toate acestea, în ultimul timp, vocea Greciei în cadrul Uniunii Europene se face cel mai des auzită atunci când vine vorba de problemele ei financiare şi de instabilitatea politică din prezent.

Bulgaria a considerat mereu proiectul Nabucco mai important pentru ea decât South Stream mai ales că unii experţi consideră că participarea Bulgariei în ambele proiecte este practic imposibilă. Aceasta a evitat să ofere un raspuns concret privind South Stream atâta timp cât era în perioada semnării acordurilor pentru Nabucco, iar pentru a i se acorda un impuls pentru implicarea în proiecul Gazpromului, Rusia a început negocierile cu România cu scopul de a înlocui Bulgaria. Într-un final, Bulgaria, care suferise cel mai mult în timpul crizei gazelor din Ucraina, decide implicarea în South Stream asigurându-şi participarea la măcar unul din proiectele ce au ca scop diversificarea rutelor de transport al gazelor naturale spre Europa. Un alt factor care a motivat Bulgaria să ofere imporanţă şi South Stream-ului ar fi relaţiile cu Rusia, ambele având populaţie slavă, iar în timpul Uniunii Sovietice, aceasta fiind considerată la nivel simbolic a 15-a republică.  Bulgaria rămâne să joace un rol important, fiind prima ţară din Uniunea Europeană în care ajunge gazoductul South Stream din direcţia Rusiei.

Dacă celelalte ţări implicate în South Stream au căutat în primul rând să diversifice traseul gazelor naturale pentru a evita alte posibile crize din cauza ţărilor de tranzit,România doreşte în primul rând să-şi modifice furnizorul de gaze naturale pentru a diminua, cât e posibil, dependenţa acesteia de Rusia. Deşi există mari divergenţe între Federaţia Rusă şi România în special în ceea ce priveşte Republica Moldova şi rezolvarea diferendului transnistrean, Rusia a încercat să o ”seducă” cu South Stream de cel puţin două ori. Se pare, însă, că o dată a făcut-o înainte de alegerile parlamentare din România, în 2008, pentru a încerca să influenţeze alegerile împotriva partidului pe care-l susţine preşedintele Traian Băsescu, acesta preferând Nabucco în schimbul South Stream şi având o politică externă catalogată drept ”anti-rusă” şi ”pro-americană”. A fost un moment potrivit pentru Rusia de a încerca să îndepărteze România de Nabucco.

A doua oară când României i se propune participarea la proiectul Gazpromului, se face cu scopul de a pune presiune asupra Bulgariei, fapt realizat cu succes de Rusia.

Vorbind despre Serbia, aceasta, după părerea mea, nu putea să lipsească din proiectul Sotuh Stream. Dacă în cazul Bulgariei apăreau dubii şi alternative, Serbia trebuia să fie inclusă în South Stream. Aceasta a fost mereu ca un frate mai mic al Rusiei pentru care cea din urmă a avut întotdeauna dorinţa şi puterea de a susţine sârbii datorită originii slave şi a religiei creştin-ortodoxe. Sârbii au fost susţinuţi în conflictele cu croaţii (catolici) şi bosniacii (majoritatea musulmani) în cadrul separării Iugoslaviei. De asemenea, Serbia a beneficiat de suportul Rusiei şi în problema Kosovo. Ca răspuns la acestea, Serbia menţine relaţii strânse cu Rusia şi reprezintă pentru aceasta o oportunitate de a-şi restabili influenţa în zona Balcanilor.

După cum menţiona Iuri Boiko, Ministrul Energiei şi Industriei Cărbunelui dinUcraina, ”South Stream nu este benefic [pentru Ucraina] şi contrazice interesele naţionale”. Conform scopului proiectului lansat de Gazprom, South Stream doreşte diversificarea traseelor de transport al gazelor naturale ruseşti pentru asigurarea securităţii energetice europene. Amintesc că South Stream, la fel ca Nord Stream şi Nabucco, a fost lansat în urma disputelor repetate între Ucraina şi Rusia privind tranzitul de gaze. Într-un interviu acordat revistei ”Gazprom”, şeful Departamentului de Proiecte Gazprom, Leonid Chugunov, menţionează că ”în 2025-2030, Europa va avea nevoie să importe circa 180 miliarde metri cubi de gaze. Nord Stream şi South Stream vor asigura 118 miliarde metri cubi. În cazul în care se găsesc resurse pentru Nabucco – încă 35 miliarde metri cubi. Reiese că nici aceasta nu e suficient, fiind necesare încă 27 miliarde metri cubi”. Acesta face referire că Ucraina nu va fi eliminată din reţeaua de transport al gazelor ruseşti şi că ucrainienii au timp şi posibilitatea să-şi renoveze sistemul de transport care este deja uzat moral şi fizic. Ca replică, Preşedintele companiei de stat Naftogaz, Yevgeny Bakulin, evidenţiază că ”Ucraina are o capacitate de transport de 142 miliarde metri cubi pe an şi poate să o mărească fără să investească în renovare cu 50 miliarde metri cubi pe an.”

Cu siguranţă Federaţia Rusă manifestă cel mai mare interes în South Stream, fiind cea care a iniţiat proiectul prin intermediul companiei Gazprom. În cadrul acestui proiect Rusia înearcă să-şi pună în aplicare mai multe interese geostrategice în dependenţă de regiunile şi ţările care sunt implicate direct sau indirect în South Stream.

Dizolvarea URSS, în 1991, a generat o perioadă de dezordine geopolitică şi incertitudine pentru Rusia, care s-a autointitulat „urmaşul URSS”, aceasta pierzând influenţa în zona Caucazului, Mării Caspice, Asiei Centrale şi Balcanilor.

Vorbind despre Marea Caspică şi Asia Centrală, Rusia încearcă prin intermediul gazoductului South Stream să-şi recupereze din influenţa pe care a avut-o încercând totodată să contrabalanseze Turcia şi Iranul care sunt angajate în a-şi instaura o oarecare influenţă în regiunea Marea Caspică – Asia Centrală, profitând de retragerea puterii ruse. Construind un nou gazoduct cu o capacitate destul de mare (63 miliarde metri cubi pe an) care va fi alimentat în mare parte din regiunea Mării Caspice, Rusia face ca ţări din această zonă, cum ar fi Turkmenistan, Azerbaijan şi Kazahstan să fie tot mai dependente de ea. Astfel, independenţa statelor din Asia Centrală (obţinută după destrămarea URSS) poate deveni aproape nesemnificativă dacă Azerbaijanul ar fi complet subordonat controlul Moscovei din cauza importanţei decisive a acestui stat din punct de vedere geopolitic datorită vastelor resurse naturale de energie.

În ceea ce priveşte Marea Neagră, Rusia preferă să implice în proiect mai bine Turcia şi Bulgaria, decât Ucraina şi România. Deşi sunt concurente într-o oarecare măsură din punct de vedere al influenţei în această regiune, Rusia şi Turcia decid să colaboreze la South Stream, mai ales că au experienţă cu gazoductul Blue Stream. Probabil prin aceste două proiecte Rusia vrea să o facă pe Turcia mai dependentă de gazul rusesc. Rusia nu oferă intenţionat posibilitatea Ucrainei de a participa în cadrul proiectului Gazprom din cauza instabilităţii şi insecurităţii tranzitului de gaze. De asemenea, Rusia, prin această manevră geostrategică vrea să demonstreze Ucrainei că aceasta încă depinde foarte mult de gazul rusesc şi că va trebui să acorde importanţă relaţiei pe termen lung cu Federaţia Rusă.

Bulgaria este preferată în faţa României când vine vorba colaborării cu Federaţia Rusă în cadrul proiectului South Stream din cauza conflictelor de interese şi divergenţelor dintre Rusia şi România. Propunerile din partea rusească pentru o colaborare cu România au ca scop punerea sub presiune a Bulgariei pentru ca cea din urmă să se implice în proiect în condiţiile în care nu vrea să fie înlocuită de România.

În regiunea Balcanilor, Federaţia Rusă are atât interese economice, cât şi geostrategice. Economic analizând, Rusia, prin construcţia gazoductului South Stream micşorează şansele creării Nabucco şi poate să ajungă să livreze cantităţi mari de gaze la preţ favorabil ei. Totodată, există factorul cultural şi religios care împinge Rusia în încercarea de a avea cât mai multă influenţă în regiune, ţările ortodoxe jucând un rol central în dezvoltarea unui coerent bloc rus în afacerile mondiale şi euroasiatice. De asemenea, Rusia îşi vrea cât mai mult prezenţa în Balcani pentru a contrabalansa extinderea Uniunii Europene şi NATO spre est (aderarea României, Bulgariei) şi tendinţa statelor balcanice (în special Croaţia, Serbia) de a colabora cu cele două organizaţii. Se pare că „Balcanii au de mult timp imaginea ca fiind o sferă de interes special a Rusiei şi vor scăpa cu greu de această imagine în viitorul apropiat.”

  analize, energie, securitate energetica, south stream, stream