Istoria sistemelor de aparare antiracheta

Uniunea Sovietica a fost cea care a realizat prima oara interceptarea unui focos de rachete balistice in urma unui test de aparare antiracheta din 4 martie 1961, sistem de testare care a primit denumirea de Sary Shagan, dupa numele localitatii unde se efectua testul, respectiv in Kazahstan.

Proiectul Nike

De-a lungul anilor 1950, 1960, si Statele Unite ale Amercii au lansat un program de aparare aeriana, axat initial pe bombardiere iar apoi pe rachete balistice, numit “Proiectul Nike”.Primul sistem de aparare antiracheta din cadrul Proiectului Nike a fost “Hercule Nike” care avea o capacitate limitata de a intercepta rachete balistice dar nu si rachetele balistice intercontinentale. Lui “Hercule Nike” i-a urmat  “Zeus Nike” care putea intercepta rachetele balistice intercontinentale, la inceputul anilor 1960, “Zeus Nike” devenind prima racheta antibalistica care putea realiza “hit-to-kill” (interceptor antiracheta care poate urmari “tinta”, mai apoi izbindu-se fizic de ea si distrugand-o). Lui “Zeus Nike” i-a urmat in Proiectul Nike ( proiect  redenumit “Nike X” ) rachetele antibalistice Sprint, care aveau imbunatatiri fata de Zeus Nike prin adaugarea unui computer complex si a unui sistem puternic de radare.

Proiectul Sentinel

In cele din urma numele Proiectului Nike X a fost iar schimbat in Sentinel. Scopul Proiectului Sentinel a fost de a proteja orasele importante ale Statelor Unite ale Americii de un atac cu rachete balistice intercontinentale in special din partea Chinei.

In anul 1966, Uniunea Sovietica a desfasurat in jurul Moscovei sistemul de aparare antibalistic A-135, sistem care a fost imbunatatit de-a lungul timpului si care este operational si astazi.

In anul 1972 s-a semnat Tratatul Antirachete Balistice (ABM- Anti Ballistic Missile Treaty) care prevedea limitarea SUA si URSS a cate unui sistem antirachete balistice fiecare, care sa nu aiba mai mult de 100 de interceptoare .

Programul de Salvgardare

Ca urmare a Tratatului si a limitarilor tehnice pe care acesta le presupunea, Programul Sentinel a fost tranformat inProgramul de Salvgardare, un program imbunatatit,  cu scopul de a apara locurile din jurul Bazei Aeriene Grand Forks din Dakota de Nord.Programul de Salvgardare folosea rachete Spartan si Sprint. Programul de Salvgadare al SUA a fost operational doar cateva luni pe cand A-135 al Rusiei este operational si astazi.

Experimentul Homing Overlay

Datorita faptului ca programele anterioare antiracheta foloseau interceptori cu capete de lupta nucleare, în anii 1980, armata SUA a inceput studiile de fezabilitate cu privire la vehiculele de tip “hit-to-kill” (o rachetă de interceptare sa distruga o rachetă balistică doar prin coliziunea cu acesta)

 Primul program in cadrul caruia s-au testat rachete de interceptare de fapt, un ‘hit-to-kill”, a fost experimentul denumit Homing Overlay Experiment al Armatei, care a folosit un Kinetic Kill Vehicle (KKV). KKV a fost echipat cu un solicitant de infraroşu, electronice de orientare şi un sistem de propulsie. După eşecurile cu primele teste de zbor, al patrulea test final de pe 10 iunie 1984 a fost de succes.

La data de 23 martie 1983 preşedintele Ronald Reagan a anuntat un nou program militar naţional de apărare antirachetă numit în mod oficial “Initiativa Strategica de Aparare” care prevedea crearea unui scut antiracheta nordamerican impotriva unor eventuale atacuri cu rachete balistice intercontinentale, de catre un stat inamic, in special de catre URSS. Deoarece proiectul prevedea sa se instaleze in spatiul cosmic sateliti purtatori de baterii de lansatoare, dotate cu radare si lasere pentru a putea depista si distruge mai usor rachetele balistice, cesta a fost supranumit “Razboiul Stelelor” (Star Wars).

Proiectele de viitor pentru apararea antiracheta

Cu toate ca din anul 1983, de la inceputul programului, SUA a cheltuit peste 100 de miliarde de dolari pentru realizarea acestui proiect, in anul 1991, acesta a fost abandonat, odata cu destramarea URSS, dar cercetarile intreprinse in cadrul acestui program au fost valorificate in cadrul altor proiecte.De exemplu, in anul 1992, la baza militară Gokona din Alaska, a debutat proiectul intitulat “High-frequency Active Auroral Research Program” (HAARP), fiind cel mai important proiect militar american de modificare artificială si manipulare a climei, în special în scopuri militare. Alte proiecte de viitor ar putea cuprinde „prinderea” rachetelor inamice în perdele formate din unde laser care ar urma să fie emise de rachete lansate de pe submarine, un accelerator de particule care să bombardeze cu neutroni rachetele, oglinzi care să directioneze unde laser către rachete, sau atacarea rachetelor inamice cu „ploi de proiectile” de mărimea unui pepene, care să fie stocate pe sateliti.

Mai tarziu,  “Initiativa de Aparare Strategica “ s-a transformat in “Organizatia de Aparare impotriva Rachetelor Balistice”, urmand ca in anul 2002, organizatia sa devina  “Agentia de Aparare Antiracheta “(Missile Defence Agency – MDA).

In data de 14 iunie 2002, urma unei rezolutii a ONU,George W.Bush a permis retragerea SUA din Tratatul Antiracheta pentru a permite dezvoltarea si testarea tipurilor de rachete ABM in cadrul Agentiei de Aparare Antiracheta. In urmatoarea zi, Rusia a raspuns prin retragerea sa din cadrul tratatului START II (Tratatul pentru Reducerea Armelor Strategice – semnat la 3 ianuarie 1993 de catre presedintele SUA George Bush si presedintele Rusiei Boris Eltin, care prevedea reducerea cu doua treimi a arsenalelor nucleare ale celor doua state).

Data viitoare vom afla cate ceva despre sistemul de aparare antiracheta in Europa de Est.

Harta statelor ce detin arme nucleare:

  antiracheta, scut, scutul antiracheta, SUA