Atinsă de fenomenul Primăverii Arabe, Siria este din ce în ce mai măcinată de conflicte interne între rebeli şi actualul regim de la Damasc, marcat de o puternică lovitură în iulie 2012, atunci când un atac cu bombă a ucis mai mulți demnitari inclusiv pe ministrul Apărării, precum și de nenumăratele evenimente ce au urmat. 

Întrebarea care ar trebui să se pună de către populaţia siriană este ce are cu adevărat de câştigat ca urmare a acestor evenimente. Astfel, pe plan internaţional, schimbarea regimului şi înlocuirea sa cu unul acceptat de către puterile occidentale poate contribui la slăbirea şi destabilizarea Hezbollahului şi marginalizarea Iranului, însă pe plan naţional implicaţiile pot fi mult mai complexe.

În primul rând, este greu de crezut că noul regim ar putea implementa democraţia de tip liberal, ci mai degrabă o democraţie originală bazată pe principiile tradiţionaliste, însă adevărată problemă va fi de ordin social întrucât va fi mult mai greu să redreseze o economie ce a scăzut cu 3,5% în 2011 şi a cărei scădere aproximată în 2012 este de 6%, cu o inflaţie pe acelaşi an de 30%.

În această situaţie, ca urmare a unei Sirii destabilizate din interior, unii analişti vorbesc chiar de o “balcanizare” a acestei ţări, adică de o divizare a puterii care ar urma să fie preluată de către kurzi în nord, druzi în sud, alawiti în zona nord-vestică şi sunniţi în restul regiunii. Siria se transformă astfel dintr-un  jucător geostrategic activ la nivel regional, capabil să îşi exercite interesul naţional dincolo de granițele sale, într-un pivot geopolitic al intereselor occidentale. Astfel, puterea ce aspira către crearea unei Sirii Mari, prin alipirea Libanului, Palestiniei şi a regiunilor turceşti Iskanderum şi Antiochia poate deveni un stat fragmentat politic şi instabil socio-economic.

Într-o asemenea situaţie, cu un Irak şi o Sirie slăbită, putem asista totodată la naşterea statului Kurdistan ce ar putea acapara teritorii din cele două state.

  analize, siria