Revoluţia de lotus în Egipt

Revoluţia de lotus în Egipt

Revolta_Egipt_156388369Revoluţie sau doar un protest de mare amploare, conflictul din Egipt a provocat pierderi umane şi tensiuni crescânde. Cum a început totul şi care au fost nemulţumirile protestatarilor? Ce urmează şi care sunt implicaţiile geopolitice? Evenimentele din ultimele trei săptămâni încep să contureze răspunsuri la aceste întrebări. 

După trei săptămâni de revolte care au început pe 25 ianuarie în Piaţa Tahrir, din Cairo, mulţimea protestatarilor egipteni devine tot mai agitată. Tensiunea a fost alimentată, pe de o parte, de refuzurile preşedintelui Hosni Mubarak de a demisiona, iar pe de altă parte, de dorinţa poporului de a dărâma guvernul condus de acesta. Cu toate că necesitatea adoptării unor reforme este evidentă, autorităţile nu au luat încă nicio măsură clară, primul ministru, Omar Suleiman, afirmând că „Egiptul nu este pregătit pentru democraţie”, potrivit Euronews.

Cum s-a declanşat conflictul?

Pe 25 ianuarie, aproximativ 15 000 de oameni s-au adunat în Piaţa Tahrir din centrul oraşului Cairo, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de conducerea autocratică a preşedintelui Hosni Mubarak. Demonstraţiile au fost iniţial paşnice, oamenii purtând steaguri şi scandând mesaje de protest, fără a porni acte de violenţă împotriva susţinătorilor guvernului. Cu toate acestea, intervenţia poliţiei şi a armatei, cu intenţia de a-i opri, se pare că i-a determinat să riposteze, iar protestul a devenit unul sângeros.

Ce anume a alimentat protestele?

Este inevitabilă observaţia că revolta egiptenilor se aseamănă deosebit de mult cu cea din Tunisia, începută în decembrie 2010 şi încheiată pe 15 ianuarie, anul acesta, cu trimiterea în exil a liderului Zine El Abidine. Întocmai tunisienilor, poporul egiptean se răscoală împotriva cotelor ridicate ale şomajului (9,4% în 2009), a corupţiei şi a creşterii preţurilor. Dar aceste consecinţe ale conducerii de aproape 30 de ani a lui Mubarak nu i-ar fi făcut pe oameni să iasă în stradă dacă nu s-ar fi adăugat şi radicalizarea islamului în Egipt. Potrivit unui articol din martie, 2009, publicat în Time Magazine („O revoluţie mută creşte în lumea musulmană”), aproximativ 80% din femeile egiptene poartă voalul, din obişnuinţă, simţindu-se obligate de cultul religios pe care îl împărtăşesc, iar 5% poartă burqa, voalul care le acoperă faţa în întregime.

Un alt factor care stă la baza mişcării de revoltă din Egipt este Frăţia Musulmană (Muslim Brotherhood), creată în 1928 pentru a reinstaura Califatul islamic şi pentru a forma un sistem guvernat de şaria islamică. De-a lungul istoriei, numeroase asasinate politice sunt asociate cu membrii Frăţiei, aceştia fiind consideraţi autorii crimei primului-ministru egiptean Mahmoud Fahmi el-Nokrashi, în 1948. Începând cu anii 50, Frăţia Musulmană a devenit principalul inamic al creştinilor din Egipt, iar unii analişti politici consideră că acest lucru nu a încetat nici în prezent, dovadă fiind faptul că membrii ei au inspirat şi alte grupuri, încă mai radicale, cum ar fi Hamas şi Gamaa el-Islamya (Jihadul islamic egiptean), în atacuri împotriva creştinilor.

Dacă, într-adevăr, Frăţia Musulmană este motorul care a antrenat începutul protestelor din Egipt, este discutabil. Cert este, însă, că acest grup se bucură de o susţinere foarte mare din partea poporului, iar guvernul lui Mubarak pare să fi fost orb la prezenţa tot mai vizibilă a Frăţiei în cercurile politice, pentru că, la alegerile din 2002 şi până în 2008, au fost aleşi 88 dintre membrii Frăţiei Musulmane pentru a face parte din parlamentul egiptean. Până la urmă, nici nu este esenţial dacă şi în ce măsură această grupare a dat startul protestelor din Egipt. Problema se pune în felul următor: va reuşi sau nu Frăţia Musulmană să direcţioneze intenţiile sale sociale şi religioase în sensul de a forma o putere politică sonoră în contextul actual din Egipt?

Aici intervine rezistenţa creştinilor care se tem că, odată cu înlăturarea lui Mubarak, Frăţia Musulmană va prelua puterea, iar Egiptul se va transforma într-un Pakistan în care se va pune presiune asupra creştinilor. De aceea, mulţi dintre ei au rămas retincenţi în a se alătura protestelor. Pe de altă parte, ezitarea creştinilor devine derutantă dacă ne gândim că, într-o anumită măsură, începutul protestelor li se datorează şi lor. În timpul funeraliilor martirilor copţi, sacrificaţi în masacrul de Anul Nou în faţa unei biserici creştine din Egipt, aceştia au dovedit un curaj nemaiîntâlnit, când au cântat împotriva lui Mubarak cu el de faţă.

Implicaţii geopolitice

Potrivit Euronews, SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania au emis declaraţii cu privire la situaţia din Egipt, prin care l-au avertizat pe Mubarak cu privire la folosirea violenţei împotriva protestatarilor. Mai mult, preşedintele Barack Obama a exprimat clar că „Statele Unite apără drepturile poporului egiptean” şi că „Egiptul trebuie să negocieze o soluţie şi face progrese în acest sens.” Cu toate acestea, poziţia Statelor Unite faţă de liderul egiptean devine contradictorie datorită declaraţiilor lui  Joe Biden, care a afirmat că „nu a sosit timpul pentru ca Mubarak să plece, ci să acţioneze în sensul de a deveni mai sensibil la nevoile oamenilor din Egipt.” (cbsnews.com, 28/01).

Incontestabil este faptul că Egiptul a fost un aliat important al Statelor Unite în Orientul Mijlociu, atât în lupta împotriva terorismului, dar şi în menţinerea stării de pace cu Israelul şi Palestina. Din această cauză, căderea guvernului Mubarak poate avea şi consecinţe nedorite, cum ar fi încetarea acordului de pace cu Israelul de la Camp David.

Ce urmează?

După căderea lui Mubarack, pentru poporul egiptean, orice schimbare pare binevenită. De aceea, ei au numit această revoltă Revoluţia de Lotus, întrucât floarea de lotus este simbolul renaşterii la egipteni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.