Ca absolvent în Relaţii Internaţionale la London School of Economics şi cu o carieră dedicată jurnalismului, scriind articole pentru publicaţii precum New York Times, The Washington Post sau National Geographic, ar fi de aşteptat ca Paul Starobin să aibă o bună cunoaştere în domeniile de geopolitică şi relaţii externe. Şi de altfel chiar reuşeşte prin  “Sfârşitul Secolului American şi Noile Puteri Mondiale” să dovedească faptul că are o bună perspectivă asupra a ceea ce se întamplă pe scena mondială. În  cartea sa portretizează o imagine a Statelor Unite ale Americii care îşi pierd poziţia de superputere unică şi analizează implicaţiile acestui fenomen. Starobin nu adoptă însă un ton fatalist şi nu prezice sfârşitul lumii. De fapt, o lume post – America s-ar putea dovedi a nu fi neapărat un scenariu sumbru, ci chiar un loc unde este interesant să trăieşti.

Autorul pleacă de la premisa declinului american şi îşi structurează argumentele şi previziunile privind viitorul Americii în patru părţi:

Prima – Drumul spre culme analizează parcursul Statelor Unite de la colonie britanică la hegemon mondial. Ce este interesant este că Starobin aduce pe scenă actori mai puţin cunoscuţi de publicul larg. Desigur, menţionează şi figuri consacrate precum preşedinţii Harry Truman, Woodrow Wilson sau  F. D. Roosevelt,  dar şi mari oameni de politică externă şi experţi în relaţii international, cum ar fi Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski. Autorul însă include şi personalităţi la fel de captivante precum Henry Luce, fondatorul revistei Life, care a susţinut extinderea naţiunii americane sub aspecte culturale, politice şi militare sau colonistul puritan John Winthrop care a venit pe vasul Arbella în Massachussets.

Starobin analizează America din perspectiva acestor indivizi ce au trăit în diverse etape ale istoriei SUA pentru a oferi o perspectivă inedită asupra excepţionalismului american ce a condus la naşterea “Secolului American”.

Partea a doua – Sfârşitul democraţiei  cercetează cu ce se confruntă SUA în prezent, unul dintre capitole fiind denumit în mod sugestiv “America Mediocră” şi  descrie cum Statele Unite au căzut pradă banalului şi mediocrităţii în faţa altor regiuni sau puteri emergente. Explicaţiile pe care le oferă autorul pentru incapacitatea americanilor de a ţine pasul cu modernitatea sau de a implementa cu success ideile de care poporul american încă nu duce lipsă includ defectele democraţiei americane, dar şi efectul paralizant pe care puterea se pare că a avut-o asupra iniţiativei americane.

Partea a treia – Lumi post-America prezintă potenţiale scenarii pentru viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Cele cinci posibilităţi pe care Starobin le identifică: haos, prezentat atât sub aspect negative, dar şi perspective luminoase, multipolaritate, Secolul Chinezesc. Apoi, alte scenarii includ oraşele stat: Londra, New York, Beijing, Dubai, Singapore ce devin relativ autonome şi care încep să acţioneze precum un stat de sine stătător –  se dă exemplul Poliţiei din New York care are ofiţeri în afara Statelor Unite; ultimul scenariu sugerează posibilitatea unei civilizaţii universale.

În final, partea a patra şi ultima – America, după America discută despre viitorul SUA aşa cum îl vede el. Această parte pune accent pe  California, drept statul cu cea mai pronunţată orientare către viitor şi din punctul său de vedere cel mai modern şi liber  caracterizat prin multiculturalite şi “o economie şi o politică postimperiale”.

În cadrul acestor patru mari teme ale lucrării, Starobin reuşeşte să facă şi o descriere demnă de considerat a puterilor ce candidează pe poziţia de hegemon a SUA – China, Rusia şi India. Am considerat câteva idei ce merită ţinute minte, Spre exemplu, autorul argumentează că India şi Statele Unite ale Americii reprezintă o alianţă improbabilă în ciuda faptului că cele două state au în comun limba engleză şi sunt ţări democratice. India doreşte independenţă în sensul impunerii în regiune drept putere de sine stătătoare şi consideră că se poate apăra fără intervenţia Washington-ului, alegând să îşi dezvolte flota.

Capitolul dedicat revenirii Rusiei pe scena globală începe cu un citat sugestiv al lui Nikolai Berdiaev “… ruşii au un efect tulburător asupra popoarelor din Occident” şi insistă asupra faptului că Rusia apelează la trecutul istoric şi cunoaşte o revigorare a sentimentelor naţionaliste.

Cât despre China, Starobin vede o deschidere a Beijingului către lume şi o reajustare a principiilor definitorii ale economiei şi culturii chineze astfel încât China ar putea deveni un model de succes, reuşind ceea ce a reuşit şi America în cazul său: să atragă dorinţa unor state să accepte China drept hegemon. Starobin evidenţiază metoda chineză de a se implica în America Latină, exemplul dat fiind Chile, unde autorul a vizitat minele de cupru la care se lucrează în parteneriat cu Beijing-ul; vorbeşte despre China ca o putere care nu încearcă să se impună prin forţă, ci încearcă să  creeze legături bazate pe interese mutual, dar şi pe cultură  – drept dovadă centrele Confucius dintr-o serie de ţări

Cartea se adresează practic oricărui cititor, fiindcă autorul se abţine la a face apel la un limbaj academic, ci optează să scrie într-un mod abordabil, dar nu şi lipsit de inteligenţă. Astfel, nu trebuie să fii absolvent în relaţii internaţionale pentru a înţelege cu adevărat această carte. Ce face din această lectură una încântătoare este faptul că este presărată cu anecdote captivante pe care Starobin le-a adunat pe parcursul călătoriilor sale din jurul globului ce vin să susţină teoriile lui Starobin în această analiză actualizată şi pertinentă.

Puteţi comanda această carte de aici. 

  recenzie, recenzii, recenzii carti, starobin