Recenzie: Adrian Cioroianu, Epoca de aur a incertitudinii. America şi China, ideile şi Primăvara arabă, Clio, Clausewitz şi Lady Gaga la începutul secolului XXI, Curtea Veche, Bucureşti, 2011, 380 pagini

Recenzie: Adrian Cioroianu, Epoca de aur a incertitudinii. America şi China, ideile şi Primăvara arabă, Clio, Clausewitz şi Lady Gaga la începutul secolului XXI, Curtea Veche, Bucureşti, 2011, 380 pagini

satul globalDupă cum semantica ne este mai la îndemână decât gramatica şi a vorbi mai inerent decât a vorbi corect, tot astfel şi realitatea se deapănă la întretăierea dintre cunoaştere şi acţiune. Altfel spus, suntem obligaţi să facem faţă unor evenimente aparent izvorâte din neant fără a le înţelege neapărat şi cauzele, darămite cursul. Prin urmare, fiecare epocă îşi caută propria logică, proces care nu este deloc subînţeles şi nici lipsit de efort. Cuvântul logică nu a fost folosit întâmplător, întrucât el descrie cel mai bine demersul argumentativ al volumului lui Adrian Cioroianu. Istoric exersat şi om politic, îmbinând constanţa scrisului cu ocazionala practică, Cioroianu ne propune o grilă de lectură a evenimentelor în plin flux de la început de secol XXI. Exerciţiul său de filozofie istorică este structurat din îmbinarea a trei chei de lectură: logica lui Clio; cea a lui Clausewitz şi cea a lui Lady Gaga.

Prima descrie traseul evenimentelor aşa cum este acesta văzut de ochii gânditorului (istoric, filozof, sociolog etc) detaşat de realitatea şi în căutare de cauzalităţi şi tipare;

Cea de-a doua logică, evocând numele preacunoscutului general prusac de secol XIX, descrie lumea factualului, a evenimenţialului cu cele două ipostaze principale ale sale: strategia/conflictul şi diplomaţia/negocierea/compromisul.

Trinitatea este împlinită de o a treia perspectivă. Sub numele unei vedete pop de anvergură globală, metafora Lady Gaga descrie lumea spectacolului/spectaculosului, a imprevizibilului şi antinarativului. Ea ne aminteşte cât de aproximativă este orice cauzalitate şi cum orice prospect poate fi invalidat în orice clipă de câte un iritant factor X. [pp.8-9; 10-19]

Urmând maniera clasică, a tripticului dialectic, cartea este împărţită în câte un sertar, fiecare corespunzător fiecăreia dintre perspectivele mai sus invocate.

I. Galeria muzei Clio aduce împreună mai multe eseuri cu privire la condiţia intelectualului şi a rolului acestuia în înţelegerea lumii şi tentaţiei de o influenţa, erijându-se în actor pe scena publică. Ceea ce îl situează pe gânditor în lumina atenţiei este tocmai tentaţiei profeţiei, adesea un defect profesional ce derivă inerent din fişa postului–> Pe de-o parte, dacă acceptăm că Historia magister vitae, atunci cunoaşterea trecutului nu are sens decât în măsura în care cercetătorul găseşte tipare pe care le proiectează asupra viitorului pentru a preîntâmpina repetarea greşelilor. Pe de altă parte, profetismul, ca subspecie a istoricismului poate genera încredere exagerată în datele unei situaţii sau şansele de reuşită ale unei acţiuni. Nimeni nu este mai potrivit pentru a ilustra cele enunţate decât figura lui Karl Marx, pare să spună Cioroianu. [pp.29-33 şi passim] De ce? Pentru că moştenirea sa denotă un profet eşuat (ca atâţia alţii, doar), dar un politician reuşit, în măsură în care Internaţionala căreia i-a pus bazele avea să schimbe fizionomia modernităţii, chiar şi după căderea Uniunii Sovietice. În altă ordine de idei, continuă argumentaţia, ieşirea din utopia comunistă a însemnat totodată şi ieşirea din modernitate, dintr-un traseu al maturizării statului naţional cu care ne obişnuisem timp de atâtea generaţii. Altfel spus, reîntoarcerea fostului bloc semnatar al pactului de la Varşovia la liberalism şi capitalism, la o normalitate fixată în azimutul occidental nu însemna doar închiderea parantezei începute în 1945, ci o veritabilă intrare într-o lume nouă, cu date necunoscute. Pentru istoriografi, gardienii şi interpreţii muzei Clio, ieşirea din comunism a însemnat şi exilul din Galaxia Gutenberg a culturii scrise. De aceea, gânditorul evului postmodern nu se mai poate bizui pe aceleaşi procedee ca şi până atunci, fiind obligat a se reinventa ca personaj mediatic, analistic politic, profet al combinaţiilor electorale pe termen scurt. [pp.29-33; 38-42]

În economia totală a cărţii, capitolul dedicat logicii lui Clio dă impresia de eterogen, disparat, veritabilă mostră a prezentului lipsit de un numitor comun. Simultan face trecerea către celelate două logici ale treimii.

II. Silogismul principal al logicii clausewitziene (pentru a rămâne în vocabularul ce evocă moştenirea clasică) se referă la declinul (perceput sau real) al hegemonului american, ascensiunea Chinei- viitoarea pretendentă la titlu, afirmarea actorilor regionali (Uniunea Europeană, Federaţia Rusă, Turcia, Iranul) dar, mai mult decât atât, la izbucnirea unor procese transnaţionale cărora instanţele mai sus menţionate trebuie să le răspundă. Imperativul stabilităţii globale cere sicronizarea dintre geoeconomie şi geopolitică, prima fiind adesea anexată celei de-a doua, aşa după cum au arătat-o diferendele la la Summitul G20 din 2009 (primul dedicat rezolvării crizei). [pp.146-150] Un tablou special înfăţişează noile ambiţii ruseşti, fostul stat al ţarilor manifestând tulburări identitare (să redevină imperiul de odinioară sau să se adapteze noii ipostaze de stat-naţional) aşezate peste binomul securitaro-economic – mai simplu spus, Rusia lui Putin, asemenea Uniunii Sovietice de odinioară pe care o doreşte refăcută, reprezintă un arsenal militar impresionant, dar care nu poate ascunde ori compensa gravele neajunsuri domestice (declin demografic, rata înaltă a sinuciderilor, consum ’suprarealist’ de alcool- 18% de alcool pur anual/capita- adică de două ori maximul admis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii). [pp.186-187][1] Formulată ca o interogaţie deschisă, concluzia lui Cioroianu insistă  asupra ofensivei de şarm orchestrată de Rusia după războiul cu Georgia din 2008 (includem aici curtoazia faţă de lideri anti-americanii notorii precum Chavez şi Ahmadinejad; gala Eurovision de la Moscova din 2009 sau paradele grandioase dedicate zilei de 9 Mai din ultimii ani) ce ar reprezenta fie doar un consumabil pentru publicul intern, fie anticamera unei noi confruntări cu Vestul. [pp.189, 212-214][2] Criza din Ucraina intensificată după finele Jocurilor de Iarnă de la Soci denotă că spectacolul grandorii ruseşti (adică logica Lady Gaga) avea să fie anexat unei politici militariste manifeste.

            La nivelul scrierii textului-anul 2011, nimic nu ilustra mai bine contestarea status-quo-ului şi a ordinii westphalice în zona Orientului Mijlociu şi Africii de Nord ca Primăvara Arabă. În siajul inaugurat de carte, tulburările sociale care au cuprins tot brâul Africii de Nord până în Peninsula Arabă şi Palestina indicau un cocktail imprevibizil de posibilităţi subîntinse cartezian de axele a două logici : Clausewitz şi Lady Gaga- adică conflictualitate şi spectaculozitate. Aici autorul pare a se contrazice:

–          pe de-o parte refuză să conceadă cumulul de tulburări din MENA drept un exemplu al logicii lui Clio prin comparaţie  cu ţările est-europene la 1989 unde cauza şi direcţia erau destul de clare: 1) eşecul sistemului comunist şi 2) reîntoarcerea la valorile liberal-democratice specifice propriului trecut confiscat de tancurile sovietice după 1945 [p.296]. În schimb aici, continuă acesta, rolul  catalizator al mass-media pentru mişcărie globale, conectarea tinerilor nemulţumiţi la satul global ca şi imprevizibilul rezultat de pe urma detronării regimurilor autoritare nu ar fi o mostră cum nu se poate mai bună a bizariei postmoderne, anti-narative (după A nu vine neapărat B ci E..X..Y..Z etc).[3]

–          pe de cealaltă parte, Cioroianu identifică resorturile crizei în factorii socio-demografico-instituţionali (adică în logica tip Clio). Sub motto-ul „istoria urmează demografia”, trepidaţiile brâului mediteraneano-islamic se explică (şi) printr-o creştere demografică galopantă- între 42%-54% din populaţie este formată din tineri sub 25 de ani în Tunisia, respectiv Egipt [p.272]- acuplate unei pieţe a muncii stagnante. [p.294] Suplimentar urbanizarea accentuată atinge.. un indice de risc ideologic maxim: pe fondul unui învăţământ tot mai precar, creşte infracţionalitatea şi alienarea ideologică: vezi sistemul de şcoli islamice/islamiste madras, ce tind să dubleze moscheile în orice oraş cu o comunitate musulmană semnificativă. [p.294]

Însumând cele de mai sus ar trebui poate să spunem că logicile de tip Clio şi Clausewitz au constituit ingredientele de profunzime în timp ce mass media/Logica tip Gaga a fost factorul declanşator. În orice caz, povestea Primăverii Arabe nu rămâne în parametrii naţiunilor islamice ci apelează o întreagă diaspora globală pentru a complica şi mai mult relaţiilor musulmanilor cu restul societăţilor de adopţie. Cu potenţial deosebit de tensionat s-ar putea dovedi Europa, unde imigraţia şi boom-ul demografic al noilor veniţi simultan cu declinul autohtonilor occidentale ar putea duce la o ciocnire a civilizaţiilor, după cum demonstrează fanatismul lui Anders Breivik:

Episodul Breivik acolo a fermentat: într-un mediu în care noua cruciadă este parolă pentru o luptă- pe viaţă şi pe moarte, după cum se vede- împotriva islamismului care, în această perspectivă, asediază Europa.” [p.304]

Consecinţele pentru peisajul ideologic şi electoral al bătrânului continent sunt cum nu se poate mai vizibile: „Aşadar: pe de-o parte, avem în Europa o expresie politică a curentului white power care a intrat într-o dinamică anume, ce nu dă semne de ofilire în viitorul apropiat; chiar şi dreapta moderată europeană va fi obligată să-şi adapteze discursul, prin adoptarea unor note mai ferme. Iar pe de altă parte avem o lume arabă in care sentimentele prooccidentale sunt în pierdere de viteză chiar şi în rândurile islamiştilor moderaţi.” [p.306]

III. Ultima parte a treimii este dedicată totalmente logii de tip Gaga- adică a unei lumi în care formele îşi creează fondul cu viteză nemaipomenită. Este vorba despre un univers în care vedetele sunt mai importante decât oamenii de stat/ sau altfel spus în care nu contezi decât în măsura în care reuşeşti să devii şi să menţii statutul de vedetă, fie că vorbim despre Madonna, Ioan Paul al II-lea sau Dominique Strauss-Khan. [p.308-320] Este de asemenea lumea banilor virtuali, neacoperiţi în produse reale dar care întreţin industria bursieră. Este, nu în ultimul rând, universul numerelor mici- aşa cum sunt celulele teroriste care reuşesc să producă pagube memorabile şi să oblige statele să dedice sume imense restabilirii ordinii. [pp.205-208; 320-323]

Cel din ultim capitol, adaugă posturii analitic-descriptive pe cea prescriptivă şi se condensează într-un set de sfaturi pentru viitor preşedinte al României, cel care va câştiga alegerile în 2014:

-reconstruirea relaţiilor cu vecinii;

-atenţia acordată Turciei, vector extrem de important pentru joncţiunea dintre Europa, Rusia şi Orientul Mijlociu. De aceea se sugerează abandonarea vechii naraţiuni istorice a rivalităţii dintre spaţiul românesc şi cel otoman în vederea unei politici de substanţă orientată spre viitor. La momentul scrierii cărţii cel puţin, relaţiile dintre Bucureşti şi Ankara erau considerate frumoase la nivel retoric, dar lipsite de orice proiect comun real.

– azimutul sud-pontic trebuie complet de cel nordic, unde Polonia pare să fie cea mai de succes poveste a Europei de Est, putere emergentă care articulează o diplomaţie regională ambiţioasă.

-lumea arabă a reprezentat în epoca Ceauşescu spaţiul de manevră a unei prezenţe româneşti foarte active (rămâne de discutat şi cât de eficientă va fi fost aceasta). Lăsată în lentoare după 1990, această direcţie poate fi reactivată pornind de la acele ancore cu care mai există contacte privilegiate (deşi nu se precizează foarte bine cine sunt acestea. Poate Egipt, Libia ?)

– palierul regional trebuie completat şi de cel global, acolo unde puterile asiatice în frunte cu China redau tectonica geopolitică a secolului XXI. Dacă a vorbi despre Beijing ca despre sediul viitoarei superputeri globale a devenit un clişeu, acestea nu reprezintă şi un program politic. Atractivitatea mediului de afaceri românesc faţă de investiţiile Extremului Orient va deveni una din cheile de succes dacă România doreşte să conteze. [pp.347-352]

Substanţială şi incitantă, lucrarea istoricului Adrian Cioroianu impresionează poate nu atât prin noutatea informaţiilor cât prin modul lor de organizare. În plus, faptul că autorul a fost demnitar al statului, conferă detaliilor furnizare, fie şi a celor cu titlu de opinie, o importanţă de interior.

Evaluarea cărţii ar trebui să ţină poate de perspectiva din care o lecturăm: fie ca eseu, fie ca teorie de ştiinţă socială. Ca eseu, textul ne conduce printre rubricile disparate ale unui prezent care încă mai caută pe cineva să-i spună povestea. Ca teorie de ştiinţă socială, cartea reprezintă mai degrabă un început şi o schemă de înţelegere mai mult decât un demers complet. Nu înseamnă că nu ar fi posibil sau nu ar merita o continuare care să transforme alăturarea celor trei logici într-o ecuaţie cauzală (dacă A atunci B). În forma care se arată, textul trebuie parcurs mai mult ca o colecţie de analize şi eseuri, decât ca un ansamblu închegat, ceea ce nu îi toceşte din calităţi.

* textul recenziei urmează sa apară în numărul 2/2014 al revistei Monitorul Strategic.

 

 

[1] Un an mai târziu, într-un interviu acordat portalului Contributors, Cioroianu vorbeşte din nou despre ambiţiile expansioniste ruseşti, atinge episodul protestelor de după alegerile parlamentare, dar insistă pe faptul că regimul Putin a îmbunătăţit situaţia economiă a cetăţeanului de rând, fără a mai pomeni despre neajunsurile structurale listate în textul recenzat. Adrian Cioroianu: Manifestaţiile din Rusia nu sunt doar împotriva lui Putin, ci împotriva sistemului, Contributors, 2 martie 2012

[2] O versiune a textului din carte se poate găsi pe site-ul Geopolitikon: Adrian Cioroianu, Rusia învaţă să zâmbească, Geopolitikon, 16 Septembrie 2010

[3] Pentru puncte de vedere despre satul global şi rolul media în cadrul Primăverii Arabe vezi şi: Simon Cottle, Media and the Arab uprisings of 2011: Research notes, Journalism  12 (5), 2011, 647–659.

Alexa Robertson,Narratives of Resistance: Comparing Global News Coverage of the Arab Spring, Volume 6, Issue 2, New Global Studies, 2012

Leave a Reply

Your email address will not be published.