Statele Unite ale Americii au un nou preşedinte în persoana fostului preşedinte american, primul de culoare din istoria republicii, Barack H. Obama al II-lea. Alegerile au arătat, în mod surprinzător pentru unii, faptul că în ciuda eşecului în reformarea statului american, Obama l-a înfrânt pe contracandidatul său republican. Aparent, câştigarea alegerilor de către Obama poate fi văzută şi prin alte prisme, cum ar fi aceea a Uniunii Europene, Federaţiei Ruse şi Chinei, care, mai mult sau mai puţin făţiş, au susţinut, la acea vreme, o eventuală realegere a lui Obama la Casa Albă. Pe de altă parte, putem vorbi şi de o a doua prismă, aceea a Israelului şi a ceea ce şcoala americană de geopolitică numeşte Orientul Mijlociu.

Însă un conflict inevitabil în Orient, fie că vorbim de actori precum Israelul, Iranul, Arabia Saudită ori Turcia, pare să aibe pe agenda de la Washington, cel puţin pe termen mediu, dacă nu şi lung, un „rival” extrem de important pentru controlul nu doar al Atlanticului şi al Canalului Panama, ci şi pentru un potenţial control al flotei comerciale a Chinei, în viitor în căutare de noi rute, şi pentru sporirea echilibrului de putere în ceea ce priveşte interesele ruseşti în zonă şi dezvoltarea relativ necontrolată a arsenalului militar din America de Sud.

Este adevărat că o astfel de opţiune este una din priorităţile Statelor Unite ale Americii, în condiţiile în care pentru un eventual „război pacific”, fie el militar sau comercial, în Oceania este nevoie de o securizare a Atlanticului de Sud, cât şi a Caraibilor.

Astfel, în timp ce foarte mulţi analişti se uită cu atenţie la dezvoltarea necontenită a crizei mondiale, una artificială ce-i drept şi de sorginte americană, un grup restrâns de persoane din Statele Unite şi Uniunea Europeană, pe de o parte, şi din Rusia, China şi America Latină, pe de altă parte, analizează cu atenţie o eventuală uniune la nivel de federaţie a Statelor Unite ale Americii cu Puerto Rico.

Puerto Rico (Statul Liber Asociat Puerto Rico sau Commonweath-ul Puerto Rico) este un teritoriu neîncorporat Statelor Unite, dar cu statut de auto-guvernare. Naţiunea insulară este localizată în zona de Nord-Est a Caraibilor, la est de Republica dominicană şi vest de Insulele Virgine. Limba oficială este spaniola, iar a doua limbă vorbită este engleza.

Cu o populaţie de aproape patru milioane de locuitori, conform Constituţiei ţării, preşedintele din Puerto Rico este chiar preşedintele Statelor Unite ale Americii, însă puterea executivă o deţine un Guvernator ce are prerogative asemănătoare unui şef de stat sau de guvern, secondat de un Secretar de Stat cu atribuţiuni asemănătoare omologului său american (însă toate la un nivel asemănător cu cel al statelor americane şi nu cu cel al guvernului federal). Trebuie amintit faptul că moneda este bătută la ordinul guvernului federal american, la fel cum apărarea şi afacerile externe rămân atributul exclusiv al Casei Albe, Puerto Rico nefăcând altceva decât să se ralieze poziţiilor federale americane.

După câştigarea independenţei faţă de Coroana Spaniolă pe 10 decembrie 1898, în 1952, Puerto Rico devine Stat Liber Asociat. Conform Curţii Supreme din Statele Unite şi având la bază „cazurile insulare”, aceasta a decis că Puerto Rico aparţine, dar nu face parte din SUA.

Plebiscitul

În ciuda unei aparente linişti politice datorate statutului insulei, de câţiva ani de zile locuitorii încep să se împartă în două categorii: cei care doresc ca ţara lor să devină al 51-lea stat american şi cei care doresc ca insula să devină suverană şi, prin urmare, independentă. Până în prezent au avut loc dezbateri şi plebiscite cu privire la statutul politic al insulei. Trebuie subliniat faptul că primul care a avut loc în 1967 a indicat faptul că puţin peste 60% a votat pentru statutul de Stat Liber Asociat, iar 39% pentru statalitate (a se citi forma de stat ca parte a unei federaţii) şi doar 0,6% pentru independenţă.

În anul 2011, Guvernatorul a decis să organizeze un plebiscit în două etape pentru a încerca să definitiveze statutul insulei. Astfel, la 12 august 2012 a avut loc prima parte a plebiscitului privind statutul politic al insulei, unde locuitorii au avut de ales între a rămâne cu acelaşi statut în raport cu guvernul federal de la Washington sau dacă preferă o altă variantă necolonială. Pe 6 noiembrie, în aceeaşi zi cu alegerile americane a avut loc şi a doua parte a plebiscitului, unde cetăţenii au avut de ales între trei opţiuni de tip necolonial: statalitate, independenţă sau liberă asociere.

Dintr-un total de 2.402.941 de votanţi înregistraţi au fost validaţi  2.351.158. Trebuie menţionat faptul că din numărul total de voturi exprimate, 0,98% au fost invalitate şi 26,04% au reprezentat voturi în alb. Astfel, 4,04% au votat pentru independenţa ţării, 24,32% au votat pentru forma de Stat Liber Asociat Suveran şi 44,61% au ales ca Puerto Rico să devină parte integrantă a federaţiei ca al 51-lea stat american. Acest lucru, în termeni reali, înseamnă că din totalul populaţiei porto-ricane (cu şi fără drept de vot), sub 25% din populaţie a decis destinul întregii naţiuni. De menţionat este şi faptul că în Statele Unite locuiesc peste 4,6 milioane de porto-ricani (un număr mai mare decât cel al populaţiei d epe insulă) care se bucură de toate drepturile aferente unui cetăţean american.

Frământările politice şi sociale

Nu la puţin timp după aflarea rezultatelor oficiale au început să apară şi reacţiile virulente ale societăţii, politicienilor şi ale puternilor externe, în special cele latino-americane.

Statele latino-americane care au o politică economică şi externă relativ diferită decât cea a Statelor Unite au criticat plebiscitul din Puerto Rico şi chiar suspectează rezultatele acestuia. Aceeaşi suspiciune cu privire la rezultate vine şi din partea unor analişti americani care consideră că în 2013 Congresul american nu va ţine cont de rezultate plebiscitului din noiembrie 2012.

Mai mult de atât, unele voci susţin mai degrabă un statul asemănător cu al Andorrei care în ciuda bicefalismului la nivel de şef de stat (conform constituţiei republicii, Andorra are doi şefi de stat în persoana regelui francez, actualmente preşedintelui francez, şi a Episcopului catalan de Seo de Urgel), este o naţiune suverană şi independentă.

Pe continent, doi parlamentari (de origine porto-ricană) din Congresul american, Luis Gutierrez (Partidul Democrat pentru Illinois) şi Nydia Velázquez (partidul Democrat pentru New York) au declarat public cp plebiscitul a fost „un proces netransparent” şi au salutat materialul apărut în publicaţia legislativă The Hill care susţine că nu se va ţine cont de acest plebiscit în Congres. În aceeaşi ordine de idei există două lucruri în contradictoriu din punct de vedere al dreptului constituţional. În primul rând, articolul IV din Constituţia Statelor Unite ale Americii stabileşte că Congresul din Washington decide ce teritorii se încorporează Uniunii. În al doilea rând, declaraţia preşedintelui Obama este în opoziţie relativă cu propria Constituţie al cărei garant este: „Statutul Putero Rico-ului trebuie să fie decis de rezidenţii din Puerto Rico”.

Dacă până acum o săptămână presa vorbea despre faptul că porto-ricanii votează pentru independenţă, după plebiscit majoritatea publicaţiilor  vorbeau despre faptul că „Puerto Rico vrea dependenţă”.

Geografia

Insula se află între Marea Caraibilor şi Oceanul Atlantic, între Republica Dominicană la est, Insulele Virgine Britanice la vest şi Insulele Virgine Americane la nord-vest, fiind a treia cea mai mare insulă a Statelor Unie ale Americii şi a 82-a ca mărime din lume. Are 501 km de coastă şi pretenţii teritoriale maritime.

Teritoriul preponderent muntos are în nord o coastă înaltă, iar în sud plaje. Majoritatea plajelor turistice se află în zona de nord-vest a insulei. Lanţul muntos care o străbate este Cordillera Central, iar cel mai înalt vârf muntos atinge 1.338 de metri (Cerro de Punta). Un alt vârf muntos important este El Yunque, situat în munţii Sierra de Luquillo în pădurea naţională caraibiană şi are o înălţime de 1.065 de metri.

San Juan, capitala ţării este localizată pe coasta de nord a insulei, având o populaţie de aproximativ 440.000 de locuitori. Capitala se întinde din nord spre nord-est, la sud de Oceanul Atlantic, nord de Caguas şi Trujillo Alto, est de Guaynabo şi vest de Carolina. Din totalul suprafeţei sale de 199,2 km², 37,83% reprezintă apă. Principalele surse de apă ale oraşului sunt Golful San Juan şi două lagune naturale (Condado şi San Jose).

Sistemul hidrografic al ţării este compus din lacuri (artificiale) şi peste 50 de râuri, majoritatea dintre acestea izvorând cin Cordillera Central. Râurile din partea de nord a insulei sunt mai mari şi cu un debit mult mai mare decât cele din sud, ceea ce face ca sudul insulei să fie mai arid şi călduros decât nordul.

Infrastructura

Puerto Rico are una dintre cele mai moderne infrastructuri din America Latină şi Caraibe, fiind depăşită (ca medie la nivel naţional) doar de Canada şi Statele Unite ale Americii. Are 8 oraşe principale, inclusiv capitala (San Juan, Bayamón, Caguas, Guaynabo, Carolina, Ponce, Cayey şi Mayagüez) care este considerată „metropola Caraibilor” datorită infrastructurii de edificii moderne, aceasta ocupând locul al 71-lea la nivel mondial în ceea ce priveşte calitatea vieţii.

Cu toate acestea, ţara se confruntă cu o lipsă a unui proiect general de planificare, lucru ce duce la afectarea mediului înconjurător pentru că nu oferă protecţie resurselor naturale ale insulei. Conform unui studiu, dacă în următorii 700 de ani dezvoltarea continuă în acelaşi ritm neplanificat, atunci Puerto Rico riscă să devină o insulă-metropolă (insulă-oraş).

Infrastructura feroviară metropolitană este una foarte modernă, urmând ca aceasta să se extindă la nivel naţional pentru a lega toate principalele puncte ale ţării, inclusiv o linie care va avea conexiune cu aeroportul internaţional. Municipiul Rincon deţine unica centrală nucleară din Caraibe.

La nivelul infrastructurii maritime, portul San Juan este al patrulea cel mai aglomerat port maritim din Emisfera de Vest, al 10-lea cel mai aglomerat din Statele Unite, ocupând locul al 17-lea mondial în termeni de transport al containerelor. De asemenea, este considera a fi şi cel mai mare port de ambarcaţiuni private şi agrement de din lume, iar ca volum al navelor de croazieră este al doilea din lume, după Miami. Pe lângă portul central, pe insulă mai există încă opt porturi mai mici, dintre care portul Americilor din ponce urmează a fi renovat şi mărit.

Cel mai mare aeroport de pe insulă este aeroportul internaţional Luis Muñoz, localizat la 12.7 km de centrul istoric, în vecinătatea municipiului Carolina, fiind cel mai aglomerat aeroport din Caraibe, fiind un nod aerian de transport vital pentru traficul dintre Statele Unite ale Americii şi restul insulelor din Caraibe şi invers.

Al doilea aeroport ca mărime este Fernando Ribas Dominicci, fiind folosit în special pentru curse private, charter sau zboruri comerciale interne. Iniţial, era cel mai mare aeroport de pe insulă până la inaugurarea aeroportului internaţional Luis Muñoz.

Infrastructura a jucat un rol esenţial în dezvoltarea economică a insulei din două motive: cel comercial (datorat poziţiei geostrategice şi geo-economice) şi cel turistic.

Alte aspecte

În acest context geopolitic, geostrategic al insulei nu trebuie uitat şi de majorul interes geo-economic pe care Rusia şi China şi-l pot manifesta în condiţiile în care interesele lor în Emisfera de Vest continuă să se dezvolte paralele cu cele ale Statelor Unite. Plecând de la acest lucru, trebuie menţionat faptul că în Puerto Rico există comunităţii ruşi şi chinezi.

Ruşii se numesc ruso-ricani şi compun o mică comunitate de aproximativ 50 de familii active în promovarea culturii slave pe insulă, organizâdn anual festivaluri şi evenimente menite a atrage atenţia asupra Rusiei. Aceste lucruri pot părea nesemnificative, însă ţinând cont de numărul mic de locuitori şi de aspectele ce ţin de părerile politice ale unei anumite categorii de porto-ricani cu privire la politica SUA, nu trebuie neglijate.

Minoritatea chinezilor din Puerto Rico are o istorie ce poate fi datată încă de la începutul secolului al XIX-lea. În prezent comunitatea se află în dezvoltare şi activează în special în domeniul gastronomic şi cultural. Din cauza faptului că insula este sub jurisdicţia Statelor Unite, în ultima perioadă au avut loc arestări în rândul imigranţilor din China.

O analiză asupra intereselor Rusiei şi Chinei în Puerto Rico şi Caribe într-un alt articol.

  america de nord, america de sud, analize, puerto rico, SUA