Privatizarea lui Clausewitz

Privatizarea lui Clausewitz

Private security companiesAtunci când programul de reconstrucție al Irakului a fost inițiat, centrele de recrutare deschise de armata americană au devenit o țintă preferată a sinucigașilor înarmați cu explozibil. Pentru a proteja aceste centre, americanii au decis să apeleze la serviciile unei firme private de securitate. În scurt timp, securitatea complexelor era asigurată de săteni din Nepal. Aceștia apărau civili și militari americani, și mai mult decât atât, în numele Statelor Unite puteau să facă uz de forța letală. Citind aceste rânduri, mulți ar fi de acord cu vorbele lui Kofi Annan: Lumea nu este încă pregătită să privatizeze pacea. Întrebarea pe care o aduc în discuție este simplă. A fost lumea vreodată pregătită pentru reformă?

Înțelepciunea clasică ne spune că statul deține un monopol asupra mijloacelor de aplicare a violenței. Acest lucru este perfect adevărat în lumea lui Bonaparte, Bismarck și Roosevelt, însă astăzi conflictele au evoluat. Conform RAND din 1989 până în 2006 au avut loc 122 de conflicte și 90% dintre ele au fost intra-statale între grupări care se definesc prin identitate etnică, religioasă, tribală sau lingvistică. Inclusiv războaiele clasice, suferă mutații și se transformă în mișcări de insurgență versus contrainsurgență, unde principiile lui Clausewitz nu pot fi aplicate cu ușurință. A trecut o perioadă lungă cu multe victime și costuri politice până când Casa Albă a înțeles că dolarii și buletinele de vot au un efect mai mare decât gloanțele și tancurile. Mai ales după experiența neîncheiată din Orient, în viitor, foarte puține țări democratice se vor mai angrena în conflicte de lungă durată în numele unor principii sau valori. De ce? Birocrația în sistemul internațional este mare și din acest motiv e foarte dificil să ajungi la o poziție comună în cadrul Consiliului de Securitate, al UE, NATO sau OSCE. Greutatea birocratică îngrădește mobilitatea forțelor de pace sau a trupelor care lovesc preventiv o anumită țintă și care au nevoie de susținerea comunității internaționale. Decizia de a intra într-un conflict aparține clasei politice din țara respectivă și foarte puțini oameni politici sunt dispuși să-și pună în joc capitalul politic pentru un stat situat la mii de kilometri distanță, care ar putea să genereze la un moment dat anumite riscuri de securitate pentru țara sa (să nu uităm că vorbim de democrații și state dezvoltate în care există servicii de securitate). Motivul esențial sunt pierderile umane, nu toți soldații trimiși în Afganistan s-au întors acasă, indiferent că sunt americani, britanici sau români – pierderile umane duc la scăderea susținerii populare și în cele din urmă se transformă într-o povară politică greu de purtat.

În lumea războiului au existat numeroase tranziții. Un moment important a fost trecerea producției de armament și tehnică militară din mâna statului către firmele private. La ora actuală se petrece o altă transformare și anume creșterea implicării firmelor private de securitate în conflictele purtate între state sau în interiorul acestora. În fața unui asemenea fenomen părerile sunt împărțite. Occidentul riscă să ajungă într-un moment de supra-extindere imperială din cauza creșterii gradului de incidență a conflictelor de joasă intensitate capabile să afecteze interesele vestului. Forțele militare/civile necesare pentru a modela aceste conflicte nu sunt suficiente și din acest motiv utilizarea companiilor private de securitate se transformă într-o necesitate. Mai mult decât mutațiile conflictelor au determinat apariția unei revoluții în afacerile militare și apariția unor operațiuni militare diferite față de cele realizate de armată în războaiele clasice (Military operations other than war – MOOTW): reconstrucție,  sau impunere a păcii, de exemplu. Aceste operațiuni au determinat nevoia de outsorcing a armatei Statelor Unite ale Americii în special, nevoia de a reduce costurile, indiferent de natura lor (umană, financiară sau materială). Din nou firmele private sunt capabile să facă outsorcing. De exemplu, contractorii au absorbit în Irak 25% din victimele conflictului (reducerea costurilor umane raportate la capitalul politic al administrației implicate); firmele private oferă un grad de continuitate al operațiunilor pentru că în armata regulată, odată la 6 sau 12 luni se produce rotația trupelor angajate în conflict; odată ce contractul a fost încheiat, cei care au lucrat pentru aceste companii de securitate nu mai primesc nimic de la statul care le-a angajat, pe când trupelor armatei regulate, statul trebuie să le plătească pensii, asigurări și alte pachete financiare.

Singurul argument major împotriva firmelor private de securitate îl putem formula ușor dacă ne aducem puțin aminte de situația descrisă la începutul acestui text. La ora actuală nu există un cadru legal definit care să ofere posibilitatea guvernelor să controleze activitatea acestor entități private. Controlul ar trebui să se axeze pe pregătirea și profesionalismul oamenilor angajați, precum și de modul în care aceștia interacționează în teatrele de luptă sau cum se implică în programele de reconstrucție. Indiferent că ești soldat sau mercenar, acțiunile tale pot să aducă îmbunătățiri sau să știrbească legitimitatea statului implicat. În condițiile în care conflictele se transformă într-o bătălie pentru legitimitate între insurgenți și contrainsurgenți până când nu va exista cadrul relativ clar al funcțiilor companiilor private, acestea nu ar trebui să îndeplinească misiuni extinse de luptă, ci doar de intelligence și logistică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.