Prima Cruciadă – Partea I

Prima Cruciadă – Partea I

Prima_cruciada_449558784„Prima Cruciada” (1095-1099) este prima campanie militara dintr-o serie lunga de lupte duse intre „lumea” crestina si cea musulmana, conflict care desi oficial s-a incheiat dupa aproximativ 200 de ani, continua sa influenteze interactiunea dintre crestinatate si Islam chiar si in prezent.

In anul 1095, Papa Urban II a lansat un apel catre crestini pentru a-si ajuta fratii ortodocsi din Est care se confruntau cu atacuri din partea turcilor din zona Anatoliei. Desi scopul principal declarat a fost ajutarea regelui bizantin Alexius I, campania militara v-a lua foarte repede forma unei lupte pentru recucerirea Orasului Sfant al Ierusalimului precum si eliberarea crestinilor aflati sub opresiunea musulmanilor din Tara Sfanta. Cei care au raspuns apelului Papei faceau parte din toate categoriile sociale ale vremii, fiind intemeiate 2 armate cruciate, una a taranilor si oamenilor simpli si una a principilor si cavalerilor; prima armata, mult mai numeroasa a reusit sa ajunga pana la Constantinopol, fiind masacrata sistematic dupa intrarea in zonele controlate de musulmani, si nu a mai ajuns niciodata la Ierusalim. Armata cavalerilor, formata din soldati bine antrenati si pregatiti a reusit sa ajunga la Ierusalim in iulie 1099, cucerindu-l si formand cateva „state” cruciate in vecinatate.

Prima cruciada are o insemnatate deosebita in stabilirea cadrului in care lumea occidentala si cea a Orientului Mijlociu vor interactiona in urmatoarele secole, fiind primul raspuns al crestinatatii la cuceririle musulmane pornite inca din secolul 7 de catre musulmani (care au reusit sa cucereasca zone semnificative din Spania si Italia de azi, precum si parti din Imperiul Bizantin) dar si o relansare a relatiilor economice dintre aceste 2 zone, comerciantii europeni profitand de pe urma noilor state cruciate create si a zonelor de coasta sigure pe care acestea le ofereau.

 Partile beligerante

Se poate spune ca principalele parti conflictuale sunt chiar religiile antagonistilor ( desi religia nu a fost unicul motiv al conflictului ) si anume crestinismul si islamismul. Practic insa, principalii actori ai conflictului au fost:

– Sfantul Imperiu Roman, Regatul Francez, Regatul Englez si Imperiul Bizantin, state crestine care au raspuns apelului Papei.

– Imperiul Selgiucid, Califatul Fatimizilor si Califatul Abasizilor, popoare musulmane care s-au confruntat cu fortele cruciate

 Cauzele si contextul conflictului

Situatia din Europa era complicata: parti din Spania si din Italia erau sub control musulman, si nu a durat mult pana cand Papa Urban II a incurajat „Reconquista” in teritoriile spaniole, numerosi cavaleri spanioli si francezi luptand in acea zona impotriva musulmanilor (almoravizii). In centrul Europei, situatia religioasa era stabila, majoritatea populatiei fiind crestina, in special catolica. Problema principala o reprezentau principii si nobilii care era in conflict permanent si nu ezitau sa raspndeasca violenta in ciuda eforturilor Bisericii.

Estul Europei era dominat de Imperiul Bizantin si religia crestin-ortodoxa ( urmare a schismei din anul 1054 ). Acesta se confrunta cu atacuri din partea turcilor selgiucizi, si in urma infrangerii decisive de la Manzikert in 1071, Imperiul Bizantin a pierdut aproximativ jumatate din teritoriul sau. In acea perioada, Papa Gregor VII a lansat ideea de „luptatori crestini” care sa asiste Imperiul in lupta impotriva musulmanilor, insa apelul sau a fost ignorat.

Conflictele dintre musulmani nu lipseau nici ele; imperiul turcilor selgiucizi ( musulmani suniti ) incepea sa se destrame din cauza conflictelor interne dintre emiri, iar zona Egiptului si a Palestinei era controlata de catre fatimizi ( musulmani siiti ) care erau in conflict constant cu selgiucizii, lucru care a avut un impact mare si asupra crestinilor din zona.

In ceea ce priveste cauzele care au dus la declansarea cruciadelor, exista numeroase teorii legate de motivele principale, insa nu trebuie ignorate o sumedenie de alti factori cu o magnitudine scazuta, dar care au avut in mod cert o influenta importanta in „succesul” si interesul starnit de cruciade in randul populatiei.

Printre factorii cu un impact minor in declansarea cruciadelor se poate include  o noua atitudine in societatea medievala, care era din ce in ce mai mult atrasa de „pelerinaje”, calatorii catre locurile sfinte, calatorii care aveau in principal un caracter religios, dar pot fi asemanate cu o forma timpurie de turism si o crescuta dorinta de aventura si explorare, precum si o nevoie a oamenilor de a se implica mult mai direct in viata spirituala. Aceast nou spirit aventurier, cuplat cu o situatie economica destul de complicata ( unele zone ale Europei deveneau din ce in ce mai eficiente din punct de vedere agricol, si nevoia de mana de lucru era in scadere, pe cand in alte zone oamenii mureau de foame din lipsa de alimente ) a facut ca apelul Papei catre recucerirea Teritoriilor Sfinte sa fie primit in randul populatiei cu un entuziasm foarte mare.

Alti factori care au determinat perceptia favorabila fata de cruciade au fost: centralizarea din ce in ce mai sporita a teritoriile statale de sub conducerea lorzilor locali catre regi, ceea ce i-a impulsionat pe cei dintai sa caute noi teritorii; tehnicile de lupta erau imbunatatite fata de anii anteriori si fortele armate erau in crestere, impreuna cu costurile intretinerii acestora; flotele comerciale din Marea Mediterana deveneau mai eficiente si ar fi putut beneficia de pe urma comertului cu negustorii din Orientul Mijlociu.

Factorul principal care a determinat Prima Cruciada a fost insa cererea de ajutor armat din partea regelui bizantin Alexius I catre Papa Urban II, dupa ce fortele bizantine au fost infrante decisiv de catre selgiucizi in batalia de la Manzikert. In ciuda divergentelor politice si religioase dintre cei doi, Urban II a acceptat sa il ajute pe Alexius I, si a mobilizat populatia Europei printr-o serie de discursuri si predici pe tema eliberarii Tarii Sfinte.

In ceea ce priveste teoriile istoricilor in legatura cu motivele declansarii cruciadelor, acestia au pareri divergente. Potrivit istoricului german Carl Erdman, cruciadele au pornit datorita reformelor sociale si economice din societatea europeana a secolului al XI-lea. Plecand de la aceasta teorie, Speros Vryonis a adaugat si influenta crescanda a religiei musulmane si a violentelor selgiucizilor fata de crestini ca factori aditionali in declansarea cruciadelor. In contrast, Steven Runciman, minimalizeaza religia musulmana ca factor si considera ca justificarea cruciadelor se poate regasi in ideea teologia a „razboiului sfant” aprobat de catre Papa, precum si dorinta nobililor tineri de a se face remarcati.

Thomas Asbridge sustine ca Papa Urban II a urmarit, prin initierea Primei Cruciade, sa sporeasca puterea Bisericii si sa reuneasca crestinatatea dupa schisma din 1054, si nu considera ciocnirea dintre crestinism si islamism un factor major in declansarea conflictului. La polul opus se afla Thomas Madden, care considera atacurile intreprinse de musulmani pe teritoriile crestine ca factor decisiv in pornirea „razboiului sfant”, iar principalul obiectiv era salvarea crestinilor de sub autoritatea musulmana. Nu in ultimul rand, Jonathan Riley-Smith esete de parere ca lipsa alimentelor, populatia in crestere si dorinta de a cuceri teritorii in afara Europei au fost principalele motivatii din spatele cruciadelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.