„Prima Cruciada” (1095-1099) este prima campanie militara dintr-o serie lunga de lupte duse intre „lumea” crestina si cea musulmana, conflict care desi oficial s-a incheiat dupa aproximativ 200 de ani, continua sa influenteze interactiunea dintre crestinatate si Islam chiar si in prezent.

         1. Desfasurarea conflictului

              Recrutarea fortelor cruciate a inceput cu Consiliul de la Clermont, in care Papa Urban II a tinut un discurs in fata nobilimii si preotilor francezi, discurs prin care a subliniat violentele si tratamentul umilitator in care traiesc crestinii din Tara Sfanta. Imediat cativa nobili francezi au raspuns apelului Papei, printre care Raymond IV, conte de Toulouse, si Adhemar din Le Puy, acesta din urma fiind primul care a luat asupra lui semnul crucii, simbolul armatei cruciate.

            Vestea a circulat repede prin teritoriile franceze, germanice, si italiene si in curand numarul celor care doreau sa participe la eliberarea Ierusalimului a crescut considerabil. Multi dintre acestia erau insa oameni simpli, fara bani, echipamente sau pregatire militara, care au plecat spre Tara Sfanta impreuna cu intreaga familie. Pe langa „armata” oamenilor simpli, aristocratia franceza a formata propria armata de cavaleri, condusa de Bohemond I, Tancred, Godfrey din Bouilon, Balwin I si alti lorzi.

            Primii care au plecat la drum au fost oamenii ce formau „cruciada poporului”, formata din oamenii simplii, condusi de un preot carismatic, Petru, care a reusit sa stranga numerosi credinciosi prin predicile sale captivante. „Armata” condusa de Petru, fiind formata in mare parte din tarani needucati si nepregatiti, s-a lovit de-a lungul drumului spre Constantinopol de numeroase probleme, in special lipsa de disciplina si provizii, distrugand si furand tot ce le-a stat in cale pentru a-si putea continua drumul. Ajunsi la Constantinopol, acesti cruciati au inceput sa atace imprejurimile orasului pentru porvizii, ceea ce l-a determinat pe Alexius I sa ii transporte cat mai repede posibil peste stramtoare Bosfor pentru a nu suferi pagube si mai mari.

            Armatele nobililor francezi au ajuns la Constantinopol dupa plecarea lui Petru si a oamenilor sai, la inceputul lui 1097. Se estimeaza ca intreaga armata avea 35000 de oameni, inclusiv 5000 de calareti, Raymond avand contingentul cel mai mare. Acestia au ajuns in Constantinopol fara provizii si se asteptau sa primeasca ajutor de la Alexius, insa acesta era reticent, considerand ca va fi tradat de catre cruciati daca o sa le ofere provizii si adapost in oras. Acesta le-a oferit echipament si provizii doar dupa ce liderii cruciatilor i-au jurat credinta si au acceptat ca orice teritoriu cucerit sa fie returnat Imperiului Bizantin.

            Prima lupta importanta a fost cucerirea orasului Nicea. Acesta era destul de slab aparat, Sultanul Arslan I subestimand fortele cruciate si luand o mare parte a armatei sa lupte pe alt front. Dupa ce cruciatii si-au inceput asediul, armata lui Arslan s-a intors pentru a respinge atacul insa nu au reusit, si dupa mai multe zile de asediu si un plan ingenios al catorva comandanti bizantini, cruciatii au capturat orasul. Acesta a trecut imediat sub controlul bizantin iar cruciatilor le-a fost interzis sa intre.

            Dupa acest prim succes, armata cruciatilor s-a despartit in 2 contingente, unul normand si altul francez si si-au continuat drumul pe cai separate catre Doryleum. Pe drum normanzii au fost atacati din nou de fortele lui Arslan, insa trupele franceze le-au venit in ajutor la timp si au respins armata turca, cruciatii avand astfel calea libera catre Orasul Sfant. Tensiunile din cadrul armatei au continuat sa creasca insa, din lipsa unui lider, in ciuda faptului ca Adhemar era considerat liderul spiritual al cruciatilor. Din aceasta cauza, unul dintre lorzii francezi importanti, Baldwin, a decis sa se desparta de armata cruciata, a intrat in tinuturile armene, unde a reusit sa il indeparteze pe liderul regiunii si s-a proclamat lider al Tinutului Edessei, primul stat cruciat.

            Urmatoarea tinta a cruciatilor a fost orasul Antioch, aflat la jumatatea drumului dintre Constantinopol si Ierusalim. Asediul orasului a fost foarte greu, cruciatii reusind sa se infiltreze in cetate datorita unui tradator armean. Cruciatii au masacrat populatia orasului si la scurt timp au fost nevoiti sa apere ceea ce tocmai cucerisera: armatele turce si fatimide incercau sa reia orasul. Turcii au fost infranti, in parte datorita fanatismului cu care au luptat cruciatii ( un preot sustinea ca gasise „lancea sfanta” sub podeau unei biserici, ceea ce a ridicat foarte mult moralul cruciatilor ) dar si pentru ca au fost abandonati de contingentul fatimid. Dupa resoingerea atacului, liderii cruciati au inceput sa se certe din nou, au decis ca au fost abandonati de catre bizantini si nu mai trebuie sa isi respecte alianta cu ei, asadar Bohemond s-a proclamat lord al Antiochului. Intre timp armata cruciata era decimata de boli si lipsa hranei, existand chiar cazuri de canibalism.

            Dupa ce au pornit din nou la drum catre Ierusalim, cruciatii nu am mai intalnit rezistenta si au ajuns in sfarsit in fata Orasului Sfant. Aici, dupa cateva atacuri necoordonate care au esuat, un preot a pretins ca a avut o viziune prin care Dumnezeu le garanta victoria daca toti cruciatii ar fi postit 3 zile dupa care ar fi facut o procesiune in jurul orasului, ceea ce au si facut. Acest lucru nu le-a adus victoria imediat, insa a fost un prilej bun ca liderii armatelor sa cada la pace si sa se coordoneze pentru un nou atac. Dupa zile intregi de asediu, cruciatii au reusit in sfarsit sa sparga apararea orasului si sa intre in cetate. Masacrul ce a urmat este descris de o multitudine de surse, inclusiv cruciatii de la fata locului; aproape intreaga populatie musulmana si evreiasca din Ierusalim a fost exterminata, singurul motiv pentru care crestinii din oras au scapat de mania cruciatilor a fost expulzarea lor din cadrul cetatii cu cateva zile inainte.Ierusalimul a devenit stat cruciat dupa cucerire, Godfrey fiind ales conducator. Acesta a capatat o aura de legenda in anii care au urmat, si conform marturisirilor timpului, acesta a reusit sa respinga o armata de 50000 de oameni a fatimizilor care doreau recucerirea Ierusalimului cu doar 2000 de cavaleri la dispozitie. Godfrey a fost rege doar un an, si la conducere a urmat fratele sau, Baldwin, luandu-si titlul de rege.

            Prima Cruciada a avut repercusiuni majore in multe aspecte ale vietii politice si economice ale perioadei. Absenta nobililor din Europa a dus la destabilizarea multor regiuni dar si la atingerea statutului de eroi pentru multi dintre cei care s-au intors din Tara Sfanta. Crearea statelor cruciate Edessa, Antioch, Ierusalim si Tripoli a extins sfera de control a Bisericii catolice precum si a nobililor europeni, a creat posibilitati noi de dezvoltare economica, iar presiunea turca asupra Imperiului Bizantin a scazut considerabil. Din pacate acest conflict a fost doar primul dintr-o serie lunga de razboaie care vor dura 200 de ani si care vor modela relatiile dintre lumea occidentala si Orientul Mijlociu pana in zilele noastre.

  prima cruciada