Deşi promisiunea interdependenţei este aceea a uniformizării prosperităţii, limbajului comun şi bunei înţelegeri, de multe ori efectele duc la sentimente revanşarde sau redistributive. Într-o lume atât de polarizată, terorismul şi pirateria apar drept măsuri extreme ale celor dominaţi de lipsuri contra celor care au. Dacă terorismul este relativ modern, pirateria maritimă este o activitate cu mult mai veche, mai frecventă şi mai importantă pentru economia mondială. Dacă la începutul anilor 2000 Asia de Sud şi Strâmtoarea Malacca deţineau primul loc în ceea ce înseamnă gravitatea pirateriei, în ultimii ani Cornul Africii a ajuns să domine agenda internaţională. Patru state se bat pentru titlu, Somalia, în fruntea clasamentului, fiind secondată de Nigeria, Ghana şi Tanzania (unele surse consideră coastele Nigeriei drept cel mai infestat loc de piraterie din lume). Pirateria somaleză este cu atât mai îngrijorătoare cu cât apropierea de Golful Aden, Marea Arabiei şi deschiderea la Oceanul Indian constituie o veritabilă jugulară a fluxului maritim internaţional.

Uniunea Europeană, un pol de stabilitate înconjurată de ’balcani’ cu potenţial exploziv ridicat, se vede obligată să îşi asigure limesul. Fie că o face din interes, altruism sau afinitate tradiţională, importanţa economică a unor centri cardinali cere un răspuns ferm, imediat în viteză dar durabil prin consecinţe.

Pirateria internaţională: un extra job profitabil

Cum circa 80% din comerţul mondial se desfăşoară pe ape, este firesc ca pirateria să nu fie tratată drept o simplă bagatelă. Se apreciază că circa 6 miliarde$ s-au pierdut la nivel mondial ca urmare a piratajului între 2006-2008, cu un supliment de 9 mld$ estimaţi până în 2015. Din acest tablou Oceanul Indian se decupează ca zona unde au loc peste 50% dintre conflictele violente actuale şi trec circa 80% din transporturile de mărfuri.

În ciuda unor măsuri luate, actele de piraterie s-a dublat din 2005 până azi, 2009 fiind al treilea an consecutiv de creştere al actelor de gen: de la 239 în 2006 spre 263 in 2007; 293 în 2008, 406 in 2009 la 445 în 2010. În prima jumătate a anului 2011 au avut loc 97 de atacuri faţă de 35 anul trecut în aceleaşi luni.

James Bridger, Somali Piracy and the World’s Response, The Atlantic Council of Canada, 05 February 2011, http://atlantic-council.ca/?p=2493

Coasta Somaliei: un heaven şi un haven pentru piraţi

Asemănarea cuvintelor englezeşti heaven (paradis) şi haven (adăpost) este ilustrativă pentru a descrie situaţiei pirateriei somaleze. Coastele Somaliei, unele dintre cele mai lungi din Africa (3025 km) oferă un paradis pentru navele de pirataj, cât şi un adăpost destul de sigur pe care forţele de patrulă internaţionale nu îl pot penetra cu uşurinţă.

Faptul că Somalia s-a desfiinţat ca stat în 1991 este deja un clişeu. În locul unei autorităţi centrale, mai vechile loialităţi coloniale au fost inflamate de rivalitatea lorzilor războinici locali. După intervenţia ONU din anii 1992-1995, Somalia a reintrat pe agenda de interes a marilor puteri după 11 septembrie. Aflată în mai mult sau mai puţin vaga axă a statelor sponsor ale terorismului, Somalia a fost luată in colimator de Statele Unite ca posibilă ascunzătoare pentru celulele Al-Quaeda. Lansarea unor proiectile de către navele militare americane contra unor baze teroriste a fost dublată de intervenţia Etiopiei în 2006. Sprijinită de SUA, acţiunea armată a Etiopiei (2006-2009) avea drept scop sprijinirea Guvernului Federal Tranzitoriu, formaţiune percepută ca islamic moderată comparativ cu Uniunea Curţilor Islamice (ICU) care avea în vederea stabilirea unei teocraţii bazate pe Sharia.

Instabilitatea şi sărăcia cronice de peste 20 de ani i-au forţat pe mulţi somalezi fie să se refugieze în state vecine precum Egipt, Kenya ori Yemen, fie să devină piraţi, mai ales dacă activitatea lor anterioară era în domeniul pescuitului. Patru sunt porturile de pe care se pornesc atacurile: Caluula, Eyl, Hobyo, şi Harardhere. Ponderea atacurilor piraţilor somalezi între anii 2006-2008 se ridică la 217 din 406 cu peste 850 de ostatici luaţi dintr-un total de 1052. 2010 a fost un an abundent pentru piraţii somalezi care au capturat 49 de vase si circa 1186 de ostatici, profitul total fiind undeva între 20-40 mil$.  La socoteală ar mai trebui puse şi pierderile făcute unor state precum Yemenul care a înregistrat pagube de 350 milioane $, conform unui ofiţer al pazei de coaste. Dacă în 2005 cererea medie de răscumpărare pentru o navă era de 100.000$,  în 2009 sa ridicat la 2 milioane iar în 2010 la 5 milioane$, maximul fiind atins cu nava sud-coreeană Samho Dream, pentru care s-au plătit 9,5 milioane $. Dotaţi cu nave uşoare, agile şi înarmaţi cu mitraliere AKM, grenade şi mini-lansatoare de rachete, raidurile lor devin tot mai îndrăzneţe, apropiindu-se tot mai mult de coastele Indiei. Astfel că provocările pe care aceştia le ridică nu mai sunt doar un inconvenient local ci tind să devină o odisee extrateritorială de anvergură.

..Şi cealaltă faţă a monedei..

Povestea are, ca în multe alte cazuri şi o altă versiune. Astfel, pirateria somaleză nu are numai cauze endogene, naţionale ci apare ca un răspuns la acţiunile unor firme şi pescadoare occidentale sau arabe din zona Golfului care folosesc coastele somaleze drept loc de dumping pentru deşeuri sau pur şi simplu pescuiesc în zona respectivă, lăsându-i pe localnici fără hrană. Într-un articol din 8 ianuarie 2008 numit ”Cele două piraterii din Somalia”, jurnalistul Mohamed Abshir Waldo atrăgea atenţia asupra unor aspecte bănuite dar puţin ştiute. Conform lui Waldo numai în 2005 existau 800 de nave străine în apele somaleze, generând un profit de 450 milioane$, fără a plăti vreo taxă sau vreo despăgubire pescarilor de pe coaste (FAO dădea ca cifră 700 de nave). Printre firmele cele mai însemnate se numără: Palmira (Italia), AFMET (Marea Britanie), SAMICO (EAU), PIDC (Oman) sau chiar nave ale unor state regionale precum Kenya sau Seychelles. Proteste locale au existat încă din anii ’90 când generalul Mohamed Abshir Musse, şeful uneia dintre facţiuni cerea ministrului de externe italian să oprească pescadoarele conaţionalilor săi de a mai pescui in apele somaleze. În 1995 mai mulţi oameni politici somalezi, deşi divizaţi pe plan intern au trimis o scrisoare asemănătoare Secretarului General al ONU, Boutros-Boutros Ghali. În Parlamentul European au existat două reacţii de gen în 2008, venite din partea ecologistei Angelika Beer şi a socialistei Ana Maria Gomes.

Dr. Muhammad Shamsaddin Megalommatis, , Shipping and Fishing Piracy – Mohamed Abshir Waldo´s Analysis, and Ecoterra Press Release, American Chronicle, January 07, 2009, )

Reacţia internaţională

În faţa unei asemenea ameninţări, comunitatea internaţională a reacţionat în diferite modalităţi.

Primul răspuns a ultimilor ani a fost sugestia Biroului Maritim Internaţional ca navele ce tranzitează Golful Aden să nu se apropie de coastele somaleze la o distanţă mai mică de 500 de mile. Dar cele mai puternice măsuri au fost luate fie de forţele navale ale marilor puteri fie de organisme internaţionale precum NATO şi Uniunea Europeană. Astfel NATO a iniţiat între octombrie-decembrie 2008 misiunea Ocean Provider înlocuită de multa mai celebra Ocean Shield cu termen până în decembrie 2012. De asemenea s-a creat o forţa internaţională Combined Task Force 151.

Pentru Uniunea Europeană provocarea a permis edificarea primei acţiuni maritime comunitare. Instituită în noiembrie 2008 sub numele de Atalanta, misiunea navală a UE este parte a Forţelor Navale Europene (Navrofor) şi deţine un personal de circa 2000 de persoane. Atalanta a fost creată pentru a materializa rezoluţiile CS al ONU 1814, 1816, 1838, 1846 (2008), 1918 (2009) şi 1950 (2010). În 2012 durata operaţiunii Atalanta a fos extinsă până în decembrie 2014. Trei sunt scopurile sale : a) protejarea navelor care trec prin zonă; b) escortarea navelor cu ajutor umanitar ale World Food Programme& Uniunii Africane pentru Somalia şi c) supravegherea pescuitului din jurul coastelor somaleze. 26 de state europene au participat într-un fel sau altul la operaţiune, Lituania fiind în ianuarie 2011 ultima venită. 13 state unionale (în general cele dezvoltate) au oferit nave : Franţa, Spania, Germania, Grecia, Suedia, Olanda, Italia, Belgia, Marea Britanie, Portugalia, Luxembourg, Malta şi Estonia. Alte 9 au oferit sprijin logisitic, consultanţă sau personal militar : Cipru, Romania, Bulgaria, Slovenia, Cehia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Finlanda. Misiunea este o ocazie de bun augur pentru crearea unui esprit de corps între marinele europene şi o rampă de pre-aderare pentru state dornice să intre în Uniune, precum Croaţia.

Chiar dacă site-ul misiunii redă o versiune oficială optimistă, focalizată pe succese, ca şi în alte situaţii internaţionale rezultatele sunt relative :

Trebuie avut în vedere că zona care trebuie supravegheată (policed) are circa 4 milioane de kilometri pătraţi, de 30 de ori cât Anglia şi de 7 ori cât Spania sau Franţa, fiind foarte dificil să lupţi contra unui oponent dispersat. Cu toate acestea Uniunea Europeană este dispusă să investească în contrapirateria în ciuda crizei : dacă bugetul misiunii Atalanta a fost de 8,4 mil. Euro în 2010 şi 7,8 mil. euro pentru anul următor, cifrele alocate până în decembrie 2014 sunt de 14,9 mil. euro (http://www.eunavfor.eu/about-us/mission/). Un impediment care schilodeşte o soluţie de termen lung ţine de inexistenţa unei baze de date a piraţilor, astfel că mulţi  dintre ei sunt eliberaţi după ce sunt prinşi, titrează The Guardian.

(Nick Hopkins, Outgunned Somali pirates can hardly believe their luck. Few countries are willing to prosecute and most captives suspected of sea piracy are eventuallu released, The Guardian, 8 May 2012, http://www.guardian.co.uk/world/2012/may/08/outgunned-somali-pirates-luck)

Nu în ultimul rând, fiecare mare pol de putere acţionează independent, fără un mecanism centralizat (http://atlantic-council.ca/?p=2493). Deşi există un centrul internaţional de combatere a pirateriei, activitatea acestuia se află mai mult în domeniul împărtăşirii informaţiei, decât a redactării unui plan de bătaie comun.

Fără un concert efectiv al marilor puteri şi statelor tehnologizate, este uşor de intuit că flagelul pirateresc nu va oferi operaţiunilor tip NATO sau Atalanta decât o gimnastică nesfârşită fără rezultate concrete.

(Scott Baldauf, Does a military solution for Somali piracy work? Christian Science Monitor, May 9, 2012, http://www.csmonitor.com/World/Keep-Calm/2012/0509/Does-a-military-solution-for-Somali-piracy-work)

  africa, pirateria somaleza, piraterie, pirati, securitate, somalia