Politica este arta de a face posibil ceea ce este necesar… sau, pentru Franţa anului 2012, poate însemna a-l avea pe Patrick Buisson drept consilier. Cel puţin asta înseamnă pentru Preşedintele Republicii Franceze Nicolas Sárközy (Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai).

Cine este şi câtă influenţă poate avea Buisson asupra alegerilor de luna aceasta şi asupra Palatului Élysée?

Jurnalistul francez Patrick Buisson (născut la 19 aprilie 1949, Paris) este un specialist în sondaje de opinie, politolog de dreapta, consilier al preşedintelui francez şi director general al canalului Histoire (din 2007). Tatăl său a fost un adept al lui Charles de Gaulle şi un anticomunist convins asemenea mamei sale care a avut profunde convingeri de dreapta. În timpul studenţiei se face remarcat, ajungând să preia vicepreşedinţiaFédération nationale des étudiants de France (FNEF), fondată în 1962, devenind unul din cei mai cunoscuţi lideri ai federaţiei, alături de nume precum Jean Auguy, Bernard Antony, Claude Goasguen, Bernard Lugan, Jean Omnès, Didier Patte, Yves Pozzo di Borgo şi Marie-France Stirbois.

Buisson a fost de-a lungul vieţii consilier al mai multor politicieni francezi de dreapta şi a fost cel care, după ce a prezis rezultatele referendumului cu privire la Tratatul Uniunii Europene în Franţa, a devenit un apropiat al lui Sarkozy începând cu 2005, pe vremea când acesta încă era Ministru de Interne sub Chirac.

Eminenţa cenuşie a Palatului Élysée, Buisson nu este un consilier obişnuit. La cererea sa, acesta nu a fost numit consilier prezidenţial, el preferând să rămână un simplu colaborator al preşedintelui cu toate că… ecourile vocii sale nu se fac auzite doar pe coridoarele palatului, ci şi în pieţele publice atunci când Sarkozy se adresează naţiunii franceze ori în politicile de securitate ale guvernului. Mai mult, securitatea pentru Franţa însemnând şi problemele produse de imigranţi, Buisson a fost şi cel care a recomandat şi susţinut instaurareaMinisterului identităţii naţionale şi imigrării.

Francez gaullist însă şi un profesionist, toate acestea-l costă pe Sarkozy nu doar posibila sa realegere luna aceasta, ci şi o serie întreagă de facturi ce se ridică la câteva milioane de euro, pentru că a-l avea pe Buisson consilier, o raritate a intelectualităţii franceze care este, de regulă, de stânga, vine cu un preţ… cu unul de 10.000 de euro pe lună. Însă toate acestea nu-l opresc pe Sarkozy să nu recunoască meritele consilierului său personal şi rezultatele acestuia. În acest sens, Buisson a fost decorat de Preşedintele Franţei cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler în 2007, dar şi de Biserica Catolică în salonul ducal al Palatului Apostolic de la Vatican cu titlul de Comandor al Ordinului Sfântul Grigorie cel Mare pentru serviciile aduce acestei instituţii.

 Omul din spatele cortinei…

Geniul lui Patrick Buisson îl inspiră pe Preşedintele în exerciţiu al Franţei dar şi pe candidatul Nicolas Sarkozy, cel care a spus „ajutaţi-mă”, cel care ţine discursuri despre imigrare, cel care… ascultă şi pune în practică fiecare idee a lui Buisson, autorul de jure al celor mai sus menţionate şi, implicit, strategul care redefineşte politica Franţei în contextul socio-politico-economic actual al republicii, al Europei şi al lumii.

Este greu de înţeles relaţia care există între cei doi, una ce transcede consilierea şi se transformă într-o relaţie confidenţă, este greu de crezut că cineva care nu apare pe micile ecrane ale francezilor, cineva care rămâne un conservator al credinţei şi ideologiilor sale, un posibil liant în fatidica relaţie dintre Republica Franceză şi Biserica Catolică, poate să-şi menţină laboratoarele în spatele cortinelor trase ale scenelor de la Palat ori din pieţele publice ori din politicile prezidenţiale.

Şi totuşi… omul din spatele cortinei, eminenţa cenuşie a Palatului Élysée continuă să-şi facă auzită vocea, o voce adresată nu la stânga sau dreapta şi nici la centrul eşicherului politic francez, ci una adresată naţiunii franceze, aşa cum a fost „ultima sa cuvântare” din Piaţa Concordia la finele săptămânii trecute. Cuvinte precum „Voi sunteţi Franţa”,  „ajutaţi-mă” şi „Este un italian cel care a spus că italienii consideră istoria ca un capriciu al lui Dumnezeu, englezii ca un dat al naturii, dar francezii sunt cei care consideră istoria ca un fapt al voinţei omului. Voinţa de a face istorie (…) este cea care v-a condus aici în Piaţa Concordiei” sunt cele care au definit în această campanie noua imagine a lui Sarkozy, un Sarkozy deasupra căruia planează renaşterea gaullismului de secol XXI. Aşa cum spunea şi preşedintele, „Este o Franţa a rezistenţei, o Franţa a lui Jean Monnet”, reamintind totodată francezilor din Piaţa Concordiei de Napoleon şi bătălia de la Austerlitz, conchizând cu reamintirea moştenirii lăsate Franţei şi  francezilor de Charles de Gaulle.

Imaginea pe care Buisson o proiectează asupra actualului Preşedinte francez nu este una care să facă Europa să surâdă în faţa acestui miraj căci renaşterea Franţei Mari, mari în grandoare, mari în politica şi economia mondială şi în teatrele de război face una din stelele Uniunii Europene să strălucească cu atâta putere încât lumina sa începe să deranjeze şi să orbească insularismul şi orientul european. Însă este această nouă imagine, această nouă politică care poate duce la o coagulare a Franţei ca popor şi naţiune sub egida renaşterii franceze, una care nu a mai strălucit de la cel de-al II-lea Război Mondial încoace, atunci când rănită şi umilită, Franţa a strigat victorie. Şi ar fi pentru prima oară de la Charles de Gaulle încoace când Franţa prin francezi ar reuşi să se revanşeze, ţinând departe insularismul continental şi pe cel european de politicile sale, de politicile pe care această posibilă ori deja aproape sigură Franţă doreşte a le impune noii Europe, o Europă a statelor unite.

  analize, franta, patrick buisson, uniunea europeana