Dacă în urma alegerilor din Transnistria putem vorbi măcar de perspectivele unei posibile schimbări faţă de est şi, implicit, faţă de vest, rezultatele alegerilor prezidenţiale din regiunea autoproclamată independentă, Abhazia, sunt clare: Moscova rămâne un „aliat strategic comoară ”.

În luna august a anului 2011 au avut loc alegerile prezidenţiale în regiunea separatistă din Georgia, Abhazia. Conform site-ului Ministerului de Afaceri Externe al Abhaziei, alegerile au fost câştigate de Alexander Ankvab, care a primit  58.657 sau 54,9% de voturi. Acesta a fost în competiţie cu Sergey Shamba, care a primit 22.456 sau 21,02% din voturi şi Raul Khajimba, care s-a clasat pe locul trei cu  21.177 sau 19,82% din voturi. Alexander Ankvab este considerat ca fiind Preşedintele ales al Republicii Abhaziei, iar Mikhail Logua Vice-Preşedinte. Titulatura de Preşedinte al Republicii nu este întâmplătoare, deoarece îi conferă acestuia un soi de legitimitate, iar cuvântul „ales” ne îndrumă către noţiunea de democraţie, însă aceasta este chestionabilă dacă luăm în considerare faptul că etnicii georgieini din Abhazia nu au încă drept de vot. Revenind la persoana Preşedintelui, Alexander Ankvab, acesta este un fost oficial comunist, ce a devenit un prosper om de afaceri după plecarea sa în Moscova la începutul anilor ’90. Acesta s-a reîntors în Abhazia în anul 2004, unde a devenit un an mai târziu Vice-Preşedinte al regiunii. Un alt aspect extrem de important este faptul că acesta era considerat încă dinainte de alegeri a fi „ Preşedintele în exerciţiu” al autoproclamatei Republici Abhazia, astfel că rezultatul alegerilor nu a reprezentat tocmai o surpriză, nici pentru locuitorii regiunii, nici şi pentru Moscova.

Contextul acestor alegeri este unul incert, având în vedere că majoritatea statelor lumii nu au recunoscut aceste regiuni ( Osetia de Sud şi Abhazia) ca fiind independente. Doar Rusia şi alte 3 state non-europene – Venezuela, Nicaragua şi Insula din Pacific Nauru- au recunoscut oficial independenţa celor două. Astfel, Uniunea Europeană şi SUA au consideat acest exerciţiu drept ilegitim. Totuşi nu au existat acţiuni care să împiedice desfăşurarea acestora, dat fiind faptul că alegerile au fost mai degrabă ignorate de către vestici, aceştia susţinând integritatea teritorială şi suveranitatea asupra acestui teritoriu a statului georgian. Această nerecunoaştere vine ca urmare: a nepermiterii intrării comunităţii internaţionale în regiune, a ocupaţiei militare ruse şi a ideologiei de supremaţie etnică duse de conducătorii Abhaziei (conform unor raporturi emise de specialiştii din cadrul International Crisis Group, din anul 1992 între 200.000-250.000 de georgieni au fost constrânşi să părăsească regiunea).

            Cel mai important susţinător al independenţei acestor regiuni este Federaţia Rusă, statul ce le oferă şi cel mai însemnat ajutor financar, dar şi militar. Alegerile din august nu au reprezentat un pas major înainte spre o veridică independenţă a Abhaziei. Aceasta va fi posibilă doar dacă nu se vor mai continua politicile menite să împiedice reîntoarcerea etnicilor georgieni în regiune, fapt ce este foarte puţin probabil, dat fiind interesul Moscovei în acest tip de regiuni. Dacă în cazul Transnistriei, încă se mai poate afirma că există un soi de incertitudini asupra politicii pe care noul preşedinte ar urma-o vis-a-vis de Moscova,  în Abhazia relaţia privilegiată cu Rusia rămâne punctul principal al politicii externe al acestei regiuni, fapt relevat prin declaraţiile lui Alexander Ankvab, care afirma că Rusia este „aliatul strategic comoară”, cu care administraţia sa va continua să dezvolte relaţii pozitive. Poziţia este mai mult decât previzibilă, având în vedere că Rusia se numără printre puţinele state care au recunoscut declaraţia unilaterală de independenţă a Abhaziei faţă de Georgia.

În ceea ce priveşte o posibilă schimbare a acestei stări, comunitatea europeană este singura care are capabilităţile necesare. Acţiunile, ce ar putea fi întreprinse de aceasta pentru a apropia Abhazia de Europa ar trebui, în primul rând, să fie concentrate pe a insista asupra implementării totale a planului de 6 puncte negociat de Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, cu omologul său din Rusia în august 2008, după izbucnirea războiului din Georgia. Cel mai important aspect al acestuia este punctul cinci, ce face referire la retragerea trupelor ruseşti până la poziţia ocupată dinainte de 7 august 2008. Având în vedere că negocierile dintre Rusia şi UE au fost reluate cu toate că acest plan nu a fost pus în aplicare de partea rusească, este greu de crezut că retragerea va avea efectiv loc.

Indiferent de perspectivele de viitor către care se poate îndrepta Abhazia, independenţă sau autonomie regională, nu trebuie omis faptul că întreaga populaţie trebuie să decidă acest lucru, indiferent de etnie. Până atunci, însă, Abhazia va continua să fie privită de către comunitatea internaţională drept o regiune aflată sub influenţa totală a Moscovei.

  abhazia, federatia rusa, rusia, spatiul ex-sovietic